Când îi văd pe unii veleitari, ariviști, profitori și oportuniști de conjunctură, cum stau încleștați, înlănțuiți de scaune, cu disperarea citinduli-se pe chip, de parcă văd apocalipsa, îngroziți că pierd câte o amărâtă de funcție efemeră, mă cuprinde groaza pentru viitorul acestei țări. Se agață parazitar de câte o sinecură, dobândită politic conjunctural, și nu scapă instituțiile de ei ca de râia căprească.
Cei în cauză n-au aflat că e plin cimitirul de oameni de neînlocuit.
Despre râia căprească, iată un fragment simptomatologic, descris cu har în “Amintiri din copilărie - Caprele Irinucăi” de către genialul povestitor Ion Creangă.
“Și unde nu ne trezim într-o bună dimineață plini ciucuri de râie căprească de la caprele Irinucăi!
... ne ungeam cu leșie tulbure, ședeam afară la soare cu pielea goală, până se usca cenușa pe noi, și apoi ne băgam în Bistrița de ne scăldam. Așa ne învățase o babă să facem, ca să ne treacă de râie. Vă puteți închipui ce va să zică a te scălda în Bistrița, la Broșteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare! Și nici tu junghi, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat. Vorba ceea: «Se ține ca râia de om»“.
Scăpați de “râia sinecuriștilor” parazitară, oameni buni, înainte de a fi cronică, incurabilă!
MARIUS PAȘCAN
