Nu mă impresionează nici Valentine`s Day, nici Dragobetele, detest luna Martie, cu tot tacâmul ei de mărțișoare, floricele, acadele etc., fiindcă cele mai mari dureri ale vieții mele sunt legate de ea. Nu dau doi bani pe o Zi declarată, cvasioficial, a Iubirii, considerând că iubirea ar trebui să existe în fiecare zi și noapte ale vieții noastre (dacă e să fie, dacă nu, mai bine lipsă atenții din obligație!). Totuși... pentru că cineva, de departe, care nu are habar despre Dragobete, a “comis” un gest superb, ca... o iubire “necondiționată”, înșir aici câteva Sonete de Shakespeare într-o nouă traducere de Radu Ștefănescu. (M.C.)
XXXV
Nu te căi de ce-ai făcut: și spinii
Tot roze sunt, izvoarele-au nămol,
Eclipsa-i somnul trândav al luminii,
Laleaua dă omizilor obol.
Vezi, úmbrele-s ursite fiecărui:
La fel și eu, prin rugă îndulcind
Păcatul trupului, greșesc, dar stărui
De alt păcat mai greu să te desprind,
Fiindcă-ți sunt ispitelor izvor...
În mine însumi lupt; ne'nduplecat
Judecător al desfrânării, or
Al dulcii necredințe avocat
Corupt: furat, dar hoțului complice,
Sunt păgubașul vinovat, s-ar zice.
LXVI
De tot scârbit, în moarte-aș vrea să fug,
Să nu-i mai văd în zdrențe pe cei buni,
Sluțenia ornată cu belșug,
Credința compromisă de minciuni,
Pe harnic în batjocură plătit,
Fecioarele împinse la desfrâu,
Dezonorat pe cel desăvârșit,
Pe șchiop ținând zburdălnicia-n frâu,
știința-nlănțuită de tiran,
Talentul explicat de idioți,
Apostrofat cel pur, ca grobian,
și gardianul slugărind la hoți.
Sleit de toate astea, aș pleca,
Dar lumii pradă las iubirea mea.
LXXIV
Cândva luntrașul mă va recunoaște,
și vom pluti spre vămi: să nu-ți mai pese.
A doua oară stihul mă va naște,
Iar duhul meu în tine își va țese
Memoria. Iubirea ți-e-nchinată,
Apleacă-te și ia ce-ți aparține,
Acolo-s eu, sămânța mea curată;
Pământului, ce-i greu i se cuvine,
și viermii-nveselește, cum borhotul
Din vinul pur, încet la fund se lasă.
Atât vei pierde: trupul meu, cu totul
Sortit uitării. Partea mea aleasă,
Din adâncimi desprinsă, va pleca
Spre tine, ca să dăinuie, a ta.
(Sonete de Shakespeare, într-o nouă traducere de Radu Ștefănescu)