ION CREANGĂ

Motto: “Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” - Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”

La, 1 martie se împlinesc 185 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, scriitorul pentru “copii între 7 și 90 de ani”, un clasic al literaturii române remarcat prin măiestria poveștilor și basmelor sale, cel mai iscusit, cunoscut și admirat povestitor pe care l-a dat acest neam.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, județul Neamț, sau, conform actului din mitrica satului, moșia Mănăstirii Neamțului, Ocolul de sus, ținutul Neamțului, partea I, care indică drept dată a venirii sale pe lume 10 iunie 1839. Părinții săi au fost Ștefan a Petrii Ciubotariul și Smaranda Creangă, “răzeși fără pământuri” din ținutul Neamțului. Ion a fost primul născut dintre cei opt copii ai familiei sale.

La 1 septembrie 1846 începe cursul primar în satul natal, la școala înființată de preotul Ion Humulescu (Nemțeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 - 1850 învață la școala din Broșteni.

În perioada 1850 - 1851 studiază la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Tg. Neamț. Despre această perioadă, Creangă afirma: “Biata mama, crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata și m-a dat să învăț psaltichie la un psalt de la Adormirea din Târgul Neamțului, peste baltă, la vreo două azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am învățat și la această școală, căci iarna ce mai puteam învăța; iar vara nu făceam purici prea mulți pe la școală; trebuia s-ajut acasă la tors în pieptă-nași, la nevedit, la făcut țevi cu sucala și la tras la roată”.

În toamna anului 1852, se înscrie la Școala Domnească din Târgu Neamț, iar doi ani mai târziu este înscris la Școala catiherică din Fălticeni.

În iunie 1855 trece primul examenul public la Școala din Fălticeni, calificându-se astfel pentru Seminarul de la Socola, din Iași.

La 25 ianuarie 1859 sărbătorește, alături de foștii colegi de seminar și cu profesorii săi unioniști, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și înfăptuirea Marii Uniri, iar în același an se va căsători, la 23 august, cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, și va intra în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este perioada în care evenimentele sociale, politice și familiale îl maturizează rapid, marcând personalitatea scriitorului, fără a-i altera, însă, umorul irezistibil.

La 2 mai 1860, diaconul Ion Creangă obține mutarea de la Biserica Sf. Treime la Biserica Sf. 40 de Mucenici unde locuia, tocmai în casa socrului său, iar leafa se stabilește la 700 de lei pe an.

În octombrie, același an, devine student în anul I la Facultatea de Teologie din Iași, o instituție care nu după multă vreme avea să se închidă, iar în decembrie 1860 i se naște fiul, Constantin.

La 30 aprilie 1863 obține mutarea la Mănăstirea Barboi din Iași, iar la începutul anului 1864, după întoarcerea lui Titu Maiorescu ca director la Școala Normală de învățători de la Trei Ierarhi din Iași, acesta, descoperind calitățile extraordinare ale diaconului, cere ministerului să-l numească învățător suplinitor până la terminarea studiilor de doi ani ale școlii.

În noiembrie 1864, prin decretul domnesc nr. 1501, semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Ion Creangă este numit, provizoriu, institutor.

În anul 1865 este, pentru o perioadă, diacon la Biserica Sf. Pantelimon din Iași, iar în iunie încheie cursurile de doi ani la Institutul Vasilian din Iași, primind Atestatul cu nota “eminentă” la toate materiile.

La 30 aprilie 1866 este numit diacon la Biserica Golia din Iași, iar în februarie 1868 este acuzat de presa vremii că a frecventat spectacolele Teatrului Național din Iași, un lucru interzis, însă, de canoanele bisericești, Creangă fiind oprit de la slujire pentru câteva luni.

În septembrie 1868 apare, în 8.000 de exemplare, “Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primare”, de Ion Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, și, de asemenea, Creangă semnează și publică poezia “Păsărica în timpul iernei”.

La 24 octombrie 1870, Ion Creangă face schimb de posturi didactice cu părintele Gh. Ienăchescu, fost coleg și colaborator la manualele școlare, astfel că ajunge la Școala primară sucursala nr. 1 din Iași, iar un an mai târziu apare “Învățătoriul copiilor - carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive”, de C. Grigorescu, Ion Creangă și V. Răceanu.

Într-o zi de duminică, pe 10 august 1871, diaconul Ion Creangă apare la slujbă tuns și cu pălărie, acest moment fiind începutul unui lung șir de necazuri pentru el. Este convocat de mai multe ori în fața Consistoriului Mitropoliei, dar nu se prezintă, este oprit din lucrarea diaconiei și, în cele din urmă, este judecat în lipsă, inclusiv pentru faptele din anul 1868, iar verdictul Consistoriului suna astfel: “Diaconul Ioan, pentru că au mers la teatru și apoi la cercetare au cutezat a susține că nu au greșit, ci încă s-a silit a argumenta că acolo au găsit moralul dumnezeiesc; pentru că au slobozit cu pușca asupra bisericii; pentru că după aceea nici trăiește cu soția sa și încă s-au tuns părul, să fie oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna”.

Era în anul 1872, când Creangă pierde calitatea de cleric, este destituit și din învățământ și este dat afară și din casa din curtea Mănăstirii Golia în care locuise încă din anul 1866.

O va cunoaște pe Tinca Vartic, nepoata diaconului Vartic, alături de care își va petrece tot restul vieții, mutându-se în Țicăul Iașului, într-o “bojdeucă de căsuță”, situată pe o ulicioară dosnică, “plină de noroi cînd sînt ploi mari și îndelungate zise și putrede, iar la secetă gemea colbul pe dînsa.”

Fiind exclus din rândul clerului, are voie să divorțeze, astfel că în februarie 1873 înaintează Tribunalului cererea de desfacere a căsătoriei, iar în septembrie se pronunță divorțul lui Creangă de soția sa, Ileana, “pentru abandonarea domiciliului de șase ani de zile, care se consideră cea mai mare insultă conform art. 212 Cod Civil și pentru alte insulte tot atât de grave”. Martorii declaraseră că, în anul 1867, Creangă merge la Neamț și soția sa ramasă în Iași “a abuzat de încrederea soțului său”.

În septembrie 1874 este numit institutor la clasele I și II de la Școala primară de băieți nr. 2 din Păcurari, Iași

La 29 noiembrie 1874, Ion Creangă publică poeziile “Nu lucrezi n-ai ce mânca !” și “Ia, clopoțelul sună” și povestirile “Păcală, Inul și cămeșa”, “Acul și barosul” și “A fost, a fost, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti”.

În anul 1875 este numit într-o comisie de examinare a cărților didactice, ocazie cu care face cunoștință cu Eminescu, care avea apoi să îl introducă la Junimea, unde Creangă publică, în același an, în revista “Convorbiri literare”, “Soacra cu trei nurori” și “Capra cu trei iezi”.

În anul 1876, în ianuarie, revizorul școlar Mihai Eminescu dă o Circulară de introducere a cărților didactice în școală, între acestea aflându-se și “Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primare” și “Învățătorul copiilor”, de Ion Creangă.

Mihai Eminescu primește postul de redactor al ziarului “Curierul de Iași”, iar în numerele din 13 și 16 iunie va fi retipărită povestea “Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă.

În iunie 1879, Ion Creangă cumpără locul și Bojdeuca din Țicău pe numele Tincăi Vartic, după ce a scris el însuși actul și l-a semnat ca martor și după ce a plătit 50 de galbeni austrieci - “a treizeci și șepte de lei vechi galbenul”. Astfel Creangă o face proprietară pe femeia care avea grijă de el și de gospodărie, însă întreaga viață s-a considerat pro-prietar pe această “bojdeucă de căsuță”, cu două odăi.

Aici, s-a gospodărit “ca la mama acasă”. “În odaia din stînga și-a făcut un pat sănătos de blană de stejar, și-a așezat o masă oleacă boierească pentru scris, un raft pentru cărți, iar lîngă vatra sobei cu horn și-a pus o măsuță rotundă cu trei picioare cu scaunele mici și veselă ca la Humulești: străchini adînci, linguri de lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele. Cuptorul era pregătit pentru poale în brîu și alivenci înecate în smîntînă.”

Anul 1880 este plin de evenimente în viața marelui povestitor, perioadă în care începe să scrie “Amintiri din copilărie”, cu care a atins apogeul creației sale, la doar cinci ani de la debutul său în “Convorbiri literare”. Tot atunci devine membru în Consiliul Instrucțiunii, însă apar și primele semnele serioase ale îmbolnăvirii de epilepsie.

În septembrie, același an, aflat în București la ședințele Consiliului general al Instrucțiunii, Creangă participă la întâlnirile “Junimii” din casa lui Titu Maiorescu.

În martie și aprilie 1881, Creangă publică primele două părți din “Amintiri din copilărie”, în “Convorbiri literare”, însă în același an se va interna la Spitalul Brâncovenesc pentru a căuta alinare pentru boala sa.

În iunie 1883, Mihai Eminescu sosește la Iași, ca trimis al ziarului “Timpul”, fiind găzduit, din nou, la bojdeuca lui Creangă.

În anii următori, starea de sănătate a lui Creangă se deteriorează tot mai mult, viața sa împărțindu-se între publicarea unor noi scrieri, concedii medicale și tratamente, însă comunicarea cu Eminescu, neîntreruptă din momentul în care s-au cunoscut, era marea lui dorință și alinare.

În iunie 1889, Creangă află din ziare despre moartea lui Eminescu, bunul său prieten, moment care avea să îi grabească și lui sfârșitul, survenit la 31 decembrie 1889, la Iași, în urma unei crize de epilepsie. În a doua zi a anului 1890 este înmormântat la Cimitirul Eternitate din Iași.

La Bojdeuca din Țicău s-a înființat în 1918, la 15 aprilie, primul Muzeu memorial din România, ca un omagiu adus celor două mari personalități ale literaturii neamului: Creangă și Eminescu, muzeu care în 2018, în anul Centenarului Marii Uniri, împlinește, la rându-i, 100 de ani de la înființare.

În anul 1968 a fost instalat, în curtea Bojdeucii, bustul de granit al lui Ion Creangă, realizat de Iftimie Bârleanu, iar în perioada 1984-1989, la Bojdeuca “Ion Creangă” au avut loc lucrări complexe de consolidare a terenului, de amenajare a unui amfiteatru în aer liber, cu 250 de locuri, de construire a unei clădiri special gândită pentru a adăposti expoziția documentară “Viața și opera lui Creangă” și Biblioteca Bojdeucii, spații de serviciu, depozit, cameră pentru supraveghere. Lucrările de restaurare și reorganizare a muzeului “Ion Creangă” au avut în vedere păstrarea autenticității casei.

În clădirea nouă, realizată de arhitectul Virgiliu Onofrei și inaugurată la 11 iunie 1989, la centenarul morții scriitorului, sunt expuse cărți, fotografii și documente, ilustrînd viața lui Ion Creangă - școlar, preot și învățător, activitatea de scriitor - “Bucoavna” - unul din primele abecedare, fotografia originală a scriitorului, manuale didactice originale, redactate de Ion Creangă, colecția revistei “Convorbiri literare”, 1867-1889, în care Ion Creangă și-a publicat opera, alte documente ale lui și ale familiei.

Nu în ultimul rând, în anul 1990, în fața Bojdeucii a fost instalată statuia lui Ion Creangă, realizată de studenții Academiei de Arte Plastice, clasa prof. D. Căileanu, povestitorul fiind reprezentat cu fața spre Bojdeucă, ținând de după umeri doi copii.

Sursa: radioromania cultural.ro)