UNIUNEA EUROPEANĂ SE PREGĂTEȘTE SĂ ACORDE DREPT DE ȘEDERE ȘI DE MUNCĂ REFUGIAȚILOR UCRAINENI

Distribuie pe:

Uniunea Europeană se pregătește să le acorde ucrainenilor care fug de război dreptul de ședere și de muncă în blocul european pentru o perioadă de până la trei ani, au afirmat oficialități UE și franceze, informează luni Reuters, preluat de Agerpres.

Cel puțin 300.000 de refugiați ucraineni au intrat în Uniunea Europeană până acum, iar blocul comunitar trebuie să se pregătească pentru alte câteva milioane. Polonia, România, Slovacia și Ungaria, țări membre UE, au frontieră terestră cu Ucraina.

“Este datoria noastră să îi preluăm pe cei care fug de război”, a declarat ieri ministrul de interne francez Gerald Darmanin pentru postul France 2 TV. El a adăugat că duminică, miniștrii de externe din UE au mandatat Comisia Europeană cu pregătirea propunerilor de acordare a protecției pentru refugiații ucraineni.

Miniștrii de interne europeni se vor întâlni din nou joi pentru a stabili detaliile. În primul semestru al acestui an, Franța asigură președinția rotativă a Consiliului UE.

Directiva UE privind protecția temporară, elaborată după războaiele din Balcani din anii '90, dar niciodată utilizată până acum, oferă același nivel de protecție, pentru o perioadă de la 1 la 3 ani, în toate statele UE, inclusiv un permis de ședere, acces la locuri de muncă, beneficii sociale și tratament medical.

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a declarat că majoritatea miniștrilor au susținut duminică această propunere, deși au fost câțiva participanți care au pus sub semnul întrebării oportunitatea ei.

Chestiunea privește întreaga Uniune Europeană, a subliniat Johansson.

“Vedem deja mulți ucraineni care părăsesc țara de primă intrare și merg în alte state membre, în special în cele care au deja o mare populație ucraineană. Polonia este una dintre acestea, dar mai sunt Italia, Portugalia, Spania, Germania și Republica Cehă”, a spus ea într-o conferință de presă.

“Toate țările membre UE sunt pregătite să primească refugiați din Ucraina”, a menționat la rândul său ministrul de interne german Nancy Faeser.

Citând surse ONU, comisarul european pentru gestionarea crizelor Janez Lenarcic a subliniat că este de așteptat ca patru milioane de ucraineni să-și părăsească țara ca refugiați. Majoritatea dintre aceștia sunt femei și copii, în condițiile în care bărbații ucraineni cu vârste între 18 ani și 60 de ani sunt obligați să rămână în țară, în virtutea stării de urgență.

În aprilie 2017, Parlamentul European a aprobat un acord de ridicare a vizelor pentru cetățenii ucraineni pentru șederi de scurtă durată în UE.

Cetățenii ucraineni care posedă un pașaport biometric pot intra în UE fără viză pentru 90 de zile în orice interval de 180 de zile, ca turiști, pentru a vizita rude sau prieteni, pentru motive de afaceri, dar nu pentru a lucra. Această suspendare se aplică în toate statele UE, cu excepția Irlandei.

Lasă un comentariu