MARGINALII LA CARTEA “CRONICAR ÎN TRANZIȚIE”: “GAUDEAMUS IGITUR”, PĂRINTE-SCRIITOR VASILE BOTA!

Distribuie pe:

Cu tenacitatea și vivacitatea unui ziarist remarcabil, intrigat să îi tot vadă pe arhitecții globalizării cum ne slăbănogesc sufletele prin inducerea mediatică de false modele (“valori”) de “bunăstare” și “distracție” colective, părintele-scriitor Vasile Bota reușește, încă o dată, să ne îmbogățească percepția cotidiană cu o carte provocatoare, intitulată “Cronicar în tranziție” (volum tipărit sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la editura “Ardealul” din Târgu-Mureș), prin intermediul căreia ne oferă ocazia, atât de rară, când în lume se încearcă impunerea sclaviei generalizate (neo-iobăgiei) a Noii Resetări, să îi citim, cu luare-aminte, însemnările pertinente despre fețele ascunse ale furibundei noastre societăți de consum capitaliste, postceaușiste, din patru mari perspective: economic, politic, religios și cultural!

Citindu-i cartea, care conține întreaga sa publicistică din ziarul “Cuvântul liber” (perioada 2015-2020), mă bucur să constat, cu deplină satisfacție, că nutrim în general aceleași concepții, fundamentale, în ce privește stabilirea atât a cauzelor, cât și a efectelor, pentru care Țara noastră a fost “pusă pe butuci”, de niște veleitari politici, care au pus interesele personale (sau de grup) deasupra interesului național, sub pretextul că am fi “actorii” unei tranziții (utopice), a cărei “luminiță de la capătul tunelului” nu se întrevede nicicum, caracterizată tot mai pregnant de faptul că globaliștii ne-au îndepărtat sistematic de tradițiile Neamului Românesc, ne-au redus la stadiul de “colonie economică a U.E.” , au reușit să ne dezbine național și, nu în ultimul rând, ne-au livrat iluzia “salvării” de către americani (îl felicit, pe distinsul autor, pentru extraordinara dezvăluire a atitudinii părintelui Ioan Iovan, de la Mănăstirea Recea, care - înțelegând pe propria piele că americanii ne-au “amăgit cu promisiuni”- i-a “bătut obrazul” consulului S.U.A., de la Cluj, spunându-i că “sute și sute de tineri s-au prăpădit prin închisori” nutrind izbăvirea, de către S.U.A., de sub tăvălugul comunismului)! Singura soluție ar fi, cum bine se nuanțează în carte, ca noi, românii, să înțelegem, precum liberalii interbelici, că “izbăvirea vine doar prin noi înșine”!

Autorul cărții nu ezită, totodată, să semnaleze cum factorul extern ne-a anihilat instituțiile strategice ale Satului, printr-o acerbă strategie geo-politică promovată, sub masca “binefacerii”, de marile companii, multinaționale, care au contribuit decisiv la dezastrul socio-economic! “Cireașa de pe tort” a fost, cu persuasiune demnă de o cauză mai bună, ceea ce autorul numește “țiganiada prezentată de tembeleziuni”! Sigur că, la toată această “circotecă” meticulos organizată și promovată, părintele Bota nu uită să invoce personalitățile noastre, mureșene, admirabile în atitudinea lor patriotică și cinstitoare de înaintași: părintele Ioan Iovan, Lazăr Lădariu, Radu Ceontea, Mihai Sin, Serafim Duicu etc.!

Convins că sunt în asentimentul întregii noastre bresle, în arta scrisului, voi face următorii pași, în această lume din ce în ce mai debusolată, cu recunoștința de a-mi fi lărgit orizontul de cunoaștere, de înțelegere, salutându-l cu deosebită prețuire pentru truda “nașterii” acestei cărți pilduitoare, pe vrednicul părinte Vasile Bota! Părinte, Domnul Hristos să vă binecuvânteze cu frumusețile acestei lumi și cu cele mai presus de lume!

Prof. COSTEL NEACȘU

Lasă un comentariu