“Să treci desculț dimineața/ Prin iarba verde de-acasă/ Cu lanțul de rouă la glezne -/ Iată ce este Patria!” (G. Vieru)
În zorii zilei, iată, voi pregeta a-ți scrie. Nu pentru că mi-e uscat condeiul, ci simțirea seacă-mi este. Voi dălțui-n cuvânt, până când Însuși Cuvântul va binecuvânta cioplirea de pe astă foaie.
Binecuvintează, Doamne, gândurile și cuvintele ce vor să vieze întru simplitatea firului de iarbă, dar se rostogolesc în hăul neputinței. Și acolo, se prefac în răni ale tăcerii, ecouri slabe ale năzuirii noastre. Că mulți au cugetat despre țară și i-au scris frumos. Dar, cuvântul care nu-ncolțește-n asumare și-n fapte, uscat este. Și nici o ploaie nu-l mai poate întineri. Poate că, doar întrebările despre rosturile noastre. Despre rostul românesc.
Țara, o idee în care crezi, sau un pământ care trebuie lucrat, cu tot neamul laolaltă? Suntem noi un popor viu și creator de valori culturale, morale, sociale, educaționale, politice? Am ajuns, oare, la un acord adânc dintre conștiința personală și cea comunitară, împreună cu identitatea națională? Suntem aproape de limanul și de unitatea spiritului cu sine și cu întreaga națiune românească? Sau, altfel vorbind, suntem noi în rânduiala potrivită pentru a face loc înțelegerii depline a fenomenului românesc? Avem suficient discernământ moral și dreaptă judecată? Avem destoinicia de a ne vedea așa cum suntem cu adevărat? Ce moștenire chivernisim pentru umanitate? Știm oare a o identifica și a o prețui?
Mă dor întrebările. Mă dor și scriu. Iar, întrebările toate ne conduc spre un singur izvor, spre o singură apă... Apa tăcerii sacre. Apa nemuririi. Dar și spre apele tulburi ale războiului dintre noi. Spre volburata luptă a fiecăruia întru înțelegerea sinelui și a lumii. Sau, poate că, refuzul luptei... Iar a nu-ți cuceri libertatea adâncului înseamnă a renunța la răspunsul afirmativ în fața vieții. Când da devine nu. Când partea tenebroasă se amestecă prea mult cu lumina.
Primii, în tihna albului de foaie și de gând, s-au așezat, cuminți, strămoșii. Cumințenia lor e înțeleaptă și neclintită. Dincolo de puținătatea cunoașterii noastre. Ce voiesc a ne spune? Oare, tăcerea lor nu-i Cuvântul înalt și măreț despre ascultare? A asculta murmurul trecutului înseamnă a te apleca cu pioșenie asupra izvoarelor. A bea din apa vie. Din Cuvânt. Din ceea ce numim trecut, dar a cărui prezent vibrează înfășurat, adesea, în sârma ghimpioasă a tăcerii și a uitării nepăsătoare. A nu-ți cunoaște trecutul înseamnă a nu-ți cunoaște murmurul tainic al ființei, curgerea izvorului lăuntric. A nu-ți cunoaște trecutul înseamnă a nu-ți iubi Viața, Ființa, Izvorul.
Doamne, Ocrotitorul nostru, Cel care ai făcut cerul și pământul, Cel care ai binecuvântat dintotdeauna neamurile și popoarele, învrednicește-ne și pe noi a trăi în demnitatea de a ne numi români. Luminează-ne cugetul spre cunoașterea trecutului, învață-ne să-l cercetăm ca o comoară fără de preț a prezentului. A clipei de acum. A veșniciei. Căci toate cu înțelepciune Le-ai creat.
Dăruiește-ne nouă lacrimi de pocăință și întoarce-i pe fiii Tăi la moștenirea lor, la apa vie. Dăruiește-ne umilință pentru a ne vedea puțina râvnă și iubire jertfelnică de țară. Învață-ne să avem încredere în rădăcinile noastre, în Acasă, în Noi, în Țară. Pune-ne pe buze întrebarea care ne trezește întotdeauna: Oare cine sunt? Cine suntem împreună? Împreună, ca mod de păstrare a integrității neamului.
Învrednicește-ne, Doamne, să rămânem fiii Tăi în țara în care ai rânduit să ne naștem. Și la rândul nostru să creăm. Să dăm vieții viață. Să ne renaștem din frumos. Să înnoim ideea esteticului, echilibrului, naturaleții, rafinamentului și a eleganței spiritului. Și, poate că, frumusețea care ne cuprinde, nu-i decât chemarea omului spre desăvârșire.
A vedea puținătatea noastră lăuntrică, apoi sărăcia țării. A cunoaște deșertăciunea lumii, dar a nu vâna umbre și vânturi, conștienți fiind. A vâna înaltul. A ne ghida după modele. A ne încălzi la flacăra Mărturisitorilor români, a intelectualilor, a oamenilor toți, care ne-au demonstrat exemplu de jertfă și asumare.
De mână cu munții, cu apele, cu pădurile, cu iarba de acasă. Și, cu mâinile mamei. Cu păsările, cu zborurile înalte, cu răsăriturile de soare și cu blânda Ta grijă și pronie.
Ajută-ne, Doamne, să alegem bobul de neghină. Să discernem cu fermitate influențele disfuncționale, care ne invadează sacrul. A înțelege că întunericul e doar absența luminii. Or, pentru Lumină trebuie să lupți. Să o meriți. Să o cucerești. Să-ți permiți să fii întru ea. Să crezi.
Luminează, Doamne, cugetele tinerilor acestui neam. Înțelepțește-i prin râvnă tinerească, dar smerită, acea care știe să asculte apa izvorului și sfatul strămoșului. Dăruiește-le lor dârzenia și curajul necesar pentru a-și asuma deciziile și acțiunile. A tăia cu sabia Adevărului capetele multe ale patimei omenești. A nu tolera, sub nicio formă, minciuna, nelegiuirea, neorânduiala. A rămâne statornici în fața valurilor schimbătoare și grăbite ale timpurilor. A sta drepți și veghetori. Căci, până la urmă, “bietul om este sub cârma vremii”.
Ne dăruiește curățirea sufletelor noastre. Ca, uniți în cuget, inimă și duh, să ne iubim toți frații... Țara toată. Despărțită, încă... Mulțumescu-ți Ție, Doamne, că spiritul, granițe nu are.
“Vai, sârma de pe Prut e-acea coroană/ Pusă pe-un cap de neam nemuritor!”
(A. Blandiana)
Învață-ne a simți durerea poporului nostru și a plânge pentru ea. Să ne rugăm cu sufletul îngenuncheat. Să tăcem apoi... Cuminte și lung. Și, cu binecuvântarea Harului, să luptăm pentru apărarea Credinței, Neamului, Unității. Pentru apa cea vie și clară. Pentru munții înalți. Pentru simplitatea și hărnicia țăranului. Pentru puritatea copilului. Pentru aspirația tânărului. Pentru înțelepciunea bătrânului. Pentru dragostea dintre oameni. Și pentru iarba de acasă... Rouă vieții noastre.
Cu multă dragoste și nădejde vie, un om pe care-l desparte doar o apă, doar un Prut iubit, dar preaplin cu apa vie a dorului.
AURELIA OBREJA studentă, an III, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, IAȘI, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, originară din Orhei, Republica Moldova
