“CONSTANTIN” - POVESTEA LUI BRÂNCOVEANU, DINCOLO DE MIT

Distribuie pe:

Teatrul Național Târgu-Mureș- Compania “Liviu Rebreanu” anunță o nouă reprezentație a spectacolului “Constantin” de Alexandru Popa, în regia lui Tudor Lucanu.

“Comploturi, intrigi, strategii de manipulare, negocieri, duplicitate, trădări, promisiuni. Acestea au fost dintotdeauna instrumentele utilizate de politicieni pentru a se menține la putere. Dar ce se întâmplă atunci când acestea nu mai pot fi folosite? Cât de mult este cineva dispus să plătească pentru viața sa sau pentru viața copiilor săi? Dar dacă nici o avere din lumea noastră nu este de-ajuns?

Spectacolul pe care îl propun urmărește povestea lui Constantin Brâncoveanu dincolo de mit, încercând să îl descopere ca pe un om care încearcă să supraviețuiască unor contexte politice nefavorabile. Vă invit să asistați la o pendulare continuă între tragedia omului și comicul moravurilor, între atunci și acum - două perioade în care redefinirea valorilor are o importanță majoră, între lumea materială și cea spirituală”, este mesajul transmis de regizorul Tudor Lucanu.

Din distribuție fac parte actorii Nicu Mihoc - Brâncoveanu, Theo Marton - Constantin II Brâncoveanu, Radu Anastas - Ștefan Brâncoveanu, Cristian Iorga - Radu Brâncoveanu, Alexandru-Andrei Chiran - Matei Brâncoveanu, Costin Gavază - Mustafa Aga, Richard Balint - Văcărescu, Csaba Ciugulitu - Sultanul Ahmed III, Luchian Pantea - Ștefan Cantacuzino, Ale Țifrea - Anița Balș Brâncoveanu, Monica Ristea - Marica Brâncoveanu, Tiberius Vasiniuc și Ștefan Dogaru - Soldați.

Scenografia a fost realizată de Cristina Milea, asistentă de scenografie a fost Denisa Berceanu, muzica a fost compusă de Boros Csaba, asistent muzical a fost Oláh Vince, regia este asigurată de Teodora Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.

“Tudor Lucanu a tratat scrierea lui Alexandru Popa în cheie strict contemporană. Personajele se mișcă printre mese și scaune din zilele noastre, au la îndemână celulare, sunt înveșmântate în haine contemporane (excelente decorurile și costumele Cristinei Milea), au doar câte un accesoriu care trimite cu gândul la Țara Românească din vremea medievală. Respectiv la tragicul an 1714. Actorii care le interpretează vorbesc firesc, ca în zilele noastre, fără tirade, fără excese de teatralitate.” (Mircea Morariu - amfiteatru.com)

Reprezentația va avea loc sâmbătă, 5 martie, ora 18.30, la Sala Mică.

Spectacolul durează 2 ore (fără pauză) și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani. De asemenea, vă aducem la cunoștință că în cadrul spectacolului se vor auzi câteva zgomote puternice.

Pentru rezervări vă rugăm să contactați Casieria Teatrului la numărul de telefon 0365/80.68.65 (de luni până vineri, între orele 9.00-18.00), ne puteți scrie la adresa secretariat@teatrunational.ro sau pe messengerul celor două Companii.

În perioada următoare, biletele pot fi achiziționate exclusiv de la Casierie, în ziua reprezentației alese, în următoarele condiții:

- în zilele lucrătoare, conform programului;

- în weekend, cu 2 ore înainte de începerea reprezentațiilor, la ambele săli.

Pentru a evita supraaglomerarea Casieriilor, vă rugăm să vă achiziționați biletele în intervalul specificat, nu în ultimul moment, înainte de reprezentații!

PR Marketing

Lasă un comentariu