ANUL TRECUT, A CRESCUT CU 15% NUMĂRUL SESIZĂRILOR CĂTRE DNA

Distribuie pe:

Direcția Națională Anticorupție (DNA) și-a prezentat, printr-un comunicat de presă din 24 februarie 2022, rezultatele activității pe anul 2021.

Potrivit sintezei publicate, DNA afirmă că, în pofida unei situații extrem de dificile cauzate de al doilea an de pandemie Covid-19, activitatea instituției s-a îmbunătățit la cei mai mulți indicatori statistici față de anul precedent, respectiv mai multe dosare și mai mulți inculpați trimiși în judecată, mai multe persoane cu funcții publice înalte deferite justiției, mai multe sesizări primite despre posibile fapte de corupție, în timp ce ponderea achitărilor a scăzut, iar stocul de dosare s-a redus.

În plus, au fost desfășurate anchete în cauze privind fapte de corupție și asimilate celor de corupție al căror prejudiciu estimat este de 8.164 milioane lei, din care, în cursul anchetei penale, s-a recuperat deja suma de 209 milioane lei.

În date concrete, activitatea DNA se reflectă în mai multe sesizări primite de la cetățeni, de la persoane juridice sau instituții publice (2.139, cu 15% mai mult față de anul trecut), ceea ce denotă creșterea încrederii cetățenilor; mai multe dosare și o creștere substanțială a inculpaților trimiși în judecată (730 de inculpați, adică o creștere de 44,5% față de anul precedent); mai multe persoane cu funcții de conducere, control și demnități publice trimise în judecată, între care 18 demnitari (șapte parlamentari, din care un președinte al Camerei Deputaților, doi miniștri și un fost prim-ministru, trei secretari și un subsecretar de stat, un prefect, doi președinți și un vicepreședinte de Consiliu Județean), ceea ce arată concentrarea pe dosare complexe, de corupție la nivel înalt, specifice competenței DNA.

Totodată, s-a înregistrat și creșterea numărului de inculpați trimiși în judecată în stare de arest preventiv (40 de inculpați față de 29 de inculpați arestați în anul anterior), mai multe infracțiuni de luare și dare de mită, abuz în serviciu și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (în cazul infracțiunilor de luare și dare de mită s-a depășit dublul infracțiunilor din anul 2020, iar la cele privind fraudarea fondurilor europene, numărul infracțiunilor trimise spre judecare a ajuns la 235).

Pe de altă parte, a scăzut numărul de achitări raportat la numărul trimiterilor în judecată și raportat la totalul inculpaților judecați în anul 2021, achitări dispuse pe alte temeiuri decât lipsa de pericol social concret și deciziile Curții Constituționale cu efect de dezincriminare, și s-au înregistrat mai puține cauze rămase nesoluționate la finalul anului.

Tot în cursul anului 2021, s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii, până la concurența sumei totale de peste 632 milioane lei în cauzele care au fost soluționate prin trimitere în judecată. De asemenea, instanțele de judecată au pronunțat 255 de hotărâri privind 427 inculpați condamnați.

În activitatea DNA s-au înregistrat și riscuri și vulnerabilități. Astfel, deficitul de procurori persistă și la finele anului 2021 (47 față de schema prevăzută), ca efect al menținerii condițiilor de vechime introduse în anul 2018 prin modificarea legilor justiției.

Pandemia a afectat activitatea operativă a DNA, înregistrându-se 91 de cazuri de îmbolnăviri sau contacte directe ale unor persoane infectate, cu măsuri de izolare sau carantină pe diferite durate de timp.

Totodată, au fost acte de urmărire penală amânate sau reprogramate în funcție de situația epidemiologică a persoanelor implicate în cauze (martori, suspecți, inculpați, experți, avocați etc.). (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu