ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 4-6 martie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 177 de intervenții, după cum urmează: 21 de incendii, trei accidente rutiere, trei alte situații de urgență și 150 de intervenții SMURD.

- Luni dimineață, în jurul orei 1.50, incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Valea Largă, strada Principală. Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Secției Sărmaș împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Valea Largă. Au ars aproximativ 200 kg de fân. Incendiul a fost lichidat înainte să afecteze anexa. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: fumatul în loc neprotejat corespunzător.

- Luni dimineață, în jurul orei 2.40, incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Archita, strada Principală. Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. În urma incendiului a ars o cameră de locuit de aproximativ 50 mp și bunurile aflate în interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurtcircuit electric.

- Luni dimineață, în jurul orei 5.40, incendiu produs la o casă de locuit din orașul Sovata, strada Sebeșului. Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Sovata. Incendiul s-a manifestat violent la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului înainte să se propage la întreaga locuință.

Au avut loc 15 incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Târnăveni, Reghin, Târgu-Mureș, Sighișoara, Luduș, Petelea, Nadeș și Seuca.

Au intervenit pentru stingerea incendiilor, pompierii militari din cadrul ISU Mureș, după cum urmează: Detașamentele Târgu-Mureș, Reghin, Târnăveni, Sighișoara și Punctul de Lucru Luduș.

De asemenea, în ultimele 24 ore, au fost executate 108 misiuni de recunoaștere la secțiile ATI.

Lasă un comentariu