La prima vedere, lucrurile par simple și firești: sunt vecinii noștri, mulți ne sunt consângeni (a treia parte din populație!), se află sub mare urgie, e normal să le fim alături, cu atât mai mult cu cât pericolul ne pândește și pe noi, oricât de multe speranțe am avea în NATO. Un proverb oriental spune că, “atunci când casa vecinului tău ia foc, trebuie să-ți uzi barba cu apă”! Cum face acum Germania, de pildă, care alocă un buget uriaș înarmării!!! (Cine are urechi de auzit să le ciulească!)
Ucraina este o țară mult mai mare decât a noastră, în Europa Orientală, și are frontiere cu Rusia - în nord-est, Belarus - în nord, Polonia, Slovacia și Ungaria - în vest, România și Republica Moldova - la sud-vest, Marea Neagră și Marea Azov - la sud. Capitala Ucrainei este orașul Kiev, puternic asediat acum de tânăra și experimentata armată a lui Putin, întărită cu mercenarii aduși din Cecenia de arogantul și crudul Kadîrov, mare prieten al capetelor mai mult sau mai puțin încoronate din UAE. De unde, probabil, și eșecul tratativelor europene cu Arabia Saudită vizavi de sporirea producției de petrol, care, pentru ei, ar fi floare la ureche. E o părere personală, cu trimitere și la războiul din Yemen și la masacrul populației de acolo, dar nu aceasta e tema în discuție.
Să revenim, deci! “Numele «Ucraina» provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, care înseamnă «la margine», «teritoriu de graniță» sau «în teren». Este derivat din u («lângă») și substantivul slav krai («regat, ținut»). Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă, în momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea, se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale. A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de «Rusia Mică», prin contrast cu «Rusia Mare», când principatul său medieval s-a separat de restul Rusiei, în urma invaziei tătare. În limba ucraineană kraina înseamnă «țar㻓. Deci, e o țară mare, frumoasă, cu o populație de peste 44 de milioane de locuitori, de diferite etnii. Nu e o federație, cum și-ar dori țarul de la Kremlin s-o fărâmițeze, pentru a o alipi și supune, din nou, noului imperiu dorit: Novaia Rossia. Cu ani în urmă era a treia forță nucleară din Europa. Pricepem deci de ce rușii au pus mâna pe centralele de la Cernobîl și Zaporojie. Și le vor pe toate!
Să precizăm că Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. “Din punct de vedere istoriografic, Rusia Kieveană poate fi considerată ca unul și primul dintre statele predecesoare al celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Bielorușii, Ucrainenii și Rușii (celelalte state predecesoare, mai puțin timpurii, fiind principatele slave răsăritene care au succedat Rusiei Kieviene, apoi, mai recent, Imperiul Rus și Uniunea Sovietică). Domnia lui Vladimir cel Mare (980-1015) și cea a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie «Epoca de aur» a Kievului, când Slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de Răsărit: Russkaia Pravda”.
Deci, Putin minte: Ucraina nu este un stat inventat în epoca modernă, nici de Stalin, nici de Lenin.
Revenind la “Epoca de aur” a Kievului, cea mai mare realizare a prințului Vladimir a fost creștinarea supușilor săi, proces care a început în anul 988. Cronicile rușilor consemnează că, “atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă credință în locul vechilor credințe păgâne idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite părți ale lumii. După ce au luat contact cu creștinii catolici, evreii și musulmanii, emisarii au ajuns în cele din urmă la Constantinopol. Aici ei au fost copleșiți de măreția Catedralei Sofia și de serviciul religios ținut în acest lăcaș de cult. Odată ajunși înapoi în Kiev, l-au convins pe Vladimir că cea mai bună credință este aceea a grecilor. Vladimir a făcut o călătorie la Constantinopol și a aranjat o căsătorie cu Ana, una dintre surorile împăratului Imperiului Bizantin, Basileios Bulgaroktonus”. Alegerea de către Vladimir a creștinismului bizantin reflectă și legăturile personale strânse cu Imperiul Bizantin, care domina Marea Neagră și, prin aceasta, controla cea mai importantă cale de comerț a Kievului, râul Nipru. “Apartenența la Biserica Ortodoxă a avut pe termen lung consecințe religioase, politice și culturale. Cărțile sfinte erau scrise cu alfabetul chirilic în limba slavonă, traduse anume pentru slavi din limba greacă. Existența acestei literaturi a ușurat convertirea la creștinism a slavilor de răsărit și le-a făcut accesibile noțiunile elementare de filozofie greacă, științe exacte și istoriografie, fără a fi nevoie de cunoașterea limbii eline. Prin contrast, persoanele învățate din Europa Occidentală și Centrală medievală studiau în limba latină. Fiind independenți de autoritatea Romei și de dogmele învățământului în limba latină, slavii răsăriteni și-au dezvoltat propria lor artă, distinctă față de cea a altor țări ortodoxe”.
La fel ca Vladimir, Iaroslav cel Înțelept a dorit să îmbunătățească relațiile principatului cu restul Europei, în special cu Imperiul Bizantin. Nepoata sa, Eupraxia, fiica fiului său, Vsevolod I al Kievului, s-a măritat cu Henry al III-lea al Sfântului Imperiu Roman. Iaroslav a aranjat căsătorii ale surorii și ale celor trei fiice ale sale cu regii Poloniei, Franței, Ungariei și Norvegiei. A ctitorit primului mare edificiu al Kievului: Catedrala Desiatinaia. “Iaroslav a promulgat primul cod de legi al slavilor răsăriteni: Pravila rusă a ctitorit Catedralele Sfânta Sofia din Kiev și din Novgorod, a fost ocrotitorul clerului local și al comunităților monastice și a fost fondatorul unui sistem de învățământ. Fiul lui a dezvoltat Mânăstirea Pecerskaia, care a funcționat ca Academie Teologică a Rusiei Kievene”.
“Cruciadele au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În 1204, cavalerii plecați în Cruciada a patra au cucerit Constantinopolul, transformând Niprul într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: Novgorod, Vladimir-Suzdal, Halici, Poloțk, Smolensk, Cernigov (Cernihivul din zilele noastre) și Pereiaslav. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: ucraineană în sud și sud-vest, belarusă în nord-vest și rusă în nord și nord-est. Popoarele vorbitoare de dialecte slave răsăritene au fost cunoscute din secolul al IX-lea ca ruși (denumiți și rusini ori ruteni). Mai târziu, ei s-au împărțit în trei națiuni importante - belarușii, rușii și ucrainenii - și în mai multe grupuri etnice mai puțin importante (printre care se află și carpato-rutenii).
Rusia Kieveană a lăsat o moștenire importantă. După ce Vladimir s-a convertit la creștinismul ortodox, Rusia Kieveană a dezvoltat o structură bisericească și statală și o cultură și artă de sinteză bizantino-slavă. În nord-est, aceste structuri au fost adaptate pentru a forma statul autocratic rus. Aici va începe altă istorie, a celor care acum uită de unde au plecat!
În fine, povestea e foarte lungă, ca orice istorie Despre ce vorbim???? Este Ucraina un stat inventat de Lenin???? Și, chiar dacă - admițând prin absurd, ar fi așa -, are dreptul Putin s-o calce în picioare și să ucidă oameni nevinovați?
Voi reveni asupra temei în vremuri mai liniștite pentru toată lumea. Dumnezeu să ne apere pe toți!
MARIANA CRISTESCU
