APEL ADRESAT CETĂȚENILOR ROMÂNI DIN JUDEȚELE COVASNA, HARGHITA ȘI MUREȘ ÎN VEDEREA PARTICIPĂRII LA PROCESUL DE RECENZARE ȘI DECLARAREA APARTENENȚEI ETNICE

Distribuie pe:

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș lansează un apel public către toți cetățenii și etnicii români din cele trei județe, locuitori în inima României, să fie activi și implicați în mod direct la recensământul populației care se desfășoară anul acesta.

Este esențial ca toți etnicii români, indiferent de satul, comuna ori județul în care trăiesc să participe la procesul de recenzare și să își declare apartenența etnică. Aceasta constituie nu doar o chestiune de conștiință națională și responsabilitate civică, dar și un instrument esențial pentru pregătirea viitoarelor politici publice în comunitățile românești din cele trei județe. Totodată, planurile și alocările financiare aferente fiecărui stat din Uniunea Europeană, dar și la nivel local sunt influențate de numărul locuitorilor.

Îndemnăm pe această cale populația la curaj și asumare, chiar și în comunitățile unde românii constituie o minoritate numerică extrem de redusă, fiecare cetățean având dreptul să se identifice și să se declare în conformitate cu propria apartenență etnică, lingvistică și culturală. Amintim totodată calendarul recensământului: în perioada 1 februarie - 13 martie 2022 au fost preluate datele

din surse administrative și populate bazele de date RPL2021. Din 14 martie până în 15 mai 2022 se va efectua autorecenzarea online, și încurajăm cetățenii care posedă mijloacele tehnologice să îndeplinească această etapă. Din 16 mai până în 17 iulie 2022 se colectează datele de către recenzori, prin interviuri față în față (cu ajutorul tabletelor).

Conducerea Forumului Civic atrage din nou atenția asupra chestiunii demografice, care afectează în mod special județele din sud-estul Transilvaniei, subliniind importanța unei strategii pe termen lung pentru încurajarea sporului demografic astfel ca elementul românesc să dăinuiască iar comunitățile noastre să poată supraviețui. Deși reprezintă un fenomen național și chiar european, fără o abordare proactivă a laturii demografice, viitorul nostru este unul incert.

Așadar, dragi români, participați la recensământ, îndrăzniți să vă înscrieți ca și recenzori și afirmați-vă prin acest gest de bun simț civic apartenența națională!

DRAGOȘ BURGHELIA Președinte al FCRCHM

Lasă un comentariu