În acest număr, (Revista Capital, nr. 2, februarie-martie 2022), vom discuta despre un cerc vicios în care se află o mare parte din populația României. Lipsa unor posibilități de muncă pentru populația matură, veniturile gospodărești scăzute, numărul încă ridicat al-copiilor născuți în mediul rural per gospodărie alături de abandonul școlar rezumă rețeta perfectă a unui sistem ce nu poate livra certitudine milioanelor de români care se întreabă cum vor supraviețui și luna următoare.
România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent al copiilor aflați în riscul sărăciei. Aici vorbim despre un fenomen social și economic prin care țara noastră trece de la revoluție până în prezent și arată rănile lăsate deschise de comunism și incapacitatea instituțiilor democratice de după '90 în a ajuta aceste familii. Veniturile reduse ale populației din mediul rural, dar și din mediul urban, au adus copiii României într-o situație paradoxală, din care pare că nu există nicio scăpare. Aproximativ 1,5 milioane de copii sunt condamnați sărăciei și excluziunii sociale. Excluziune socială, adică nu pot merge la școală deoarece nu au bani, iar din această cauză ajung să renunțe la educație. Totodată, ei nu au acces la servicii medicale de calitate și la o piață a muncii capabilă să absoarbă capital uman nespecializat. Totuși, cum putem înțelege acest “diagnostic” social dat unei părți atât de considerabile din societatea românească?
“Sunt trei sub-indicatori de care se ține seama: sărăcia monetară (adică un venit echivalat situat sub 60% din nivelul median național), intensitatea scăzută a muncii și deprivarea materială severă. Orice persoană care se încadrează în cel puțin una din aceste trei categorii este considerată a se confrunta cu riscul de sărăcie sau excluziune socială”, ne explică președintele Asociației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu.
Originile sărăciei monetare și a excluziunii sociale
Mihaela Nabar este președintele Fundației World Vision și ne-a vorbit despre cauzele structurale și cele de natură politică ce situează România în vârful clasamentului european, cu 41,5% din copiii din țară aflați la riscul sărăciei
și excluziunii sociale. în primul rând, acest risc este de 11 ori mai mare în rândul lucrătorilor pe cont propriu, adică a celor ce lucrează “cu ziua” la țară, decât în cazul angajaților: “Piața muncii din România are un deficit de locuri de muncă mascat prin emigrația masivă, un șomaj cronic «ascuns» și de forme de ocupare profesională precum lucrători sezonieri, persoane în ocupare informală etc. De asemenea, subdezvoltarea unor întregi regiuni este un factor structural care afectează grav piața muncii, canalizând forța de muncă spre marile orașe sau în afara țării.”
În al doilea rând, avem de-a face și cu problemele bugetelor politice, care în ultimii 30 de ani nu au putut livra destule resurse pentru a pune pe picioare piața serviciilor publice: “Subfinanțarea cronică a unor sectoare vitale pentru dezvoltare unei societății, precum educația și sănătatea, este un alt factor care face ca România să se claseze pe primele locuri în ceea ce privește rata de sărăcie și riscul de excluziune socială”, completează Mihaela Nabar.
Un sistem social care nu ajută societatea
Declanșarea pandemiei ne-a adus în prim-plan lupta autorităților și a populației împotriva virusului COVID-19, însă în acești ultimi doi ani, fenomene precum sărăcia și excluziunea în rândul copiilor din România s-a acutizat. “Nici înainte de pandemie România nu se putea lăuda cu politici solide de protecție socială axate pe nevoile copiilor și ale familiilor cu copii. Dintre toate beneficiile sociale asigurate de statul român, unul singur (alocația de stat pentru copil) este destinat în mod special copiilor și un altul (alocația de sprijin a familiei, numită și “complementară”) țintește familiile cu copii aflate în situație de vulnerabilitate. Niciunul dintre aceste beneficii nu reușește să producă cu adevărat o reducere semnificativă a sărăciei în rândul copiilor”, explică Gabriela Alexandrescu.
Una dintre principalele probleme ale statului în relația cu populația defavorizată ține de cheltuielile publice sociale. Acestea sunt exprimate de cele mai multe ori în bani, care nu au un impact pe termen lung asupra vieții din gospodăriile românești, în loc să se dezvolte un sistem de servicii sociale real.
În ultimii 30 de ani au fost elaborate mai
multe strategii guvernamentale pentru reducerea sărăciei, însă rezultatele lor sunt profund contestabile. Creșterea nivelului de trai din ultimii 20 de ani a fost și o consecință a milioanelor de români care au părăsit piața muncii locale și au emigrat în Occident pentru a câștiga mai mulți bani. Pe de altă parte, creșterea salariului minim pe economie nu a avut impactul urmărit, iar în prezent, aproximativ 2,5 milioane de angajați cu normă întreagă lucrează pentru un salariu de până la 3.000 lei brut.
Sărăcia României în statistici
Conform datelor primite de la Institutul Național de Statistică, din anul 2007 până în anul 2020, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (indicele AROPE) a scăzut de la 47% din 2007 până la 30% în 2020. Observăm că în continuare femeile sunt mult mai predispuse la sărăcie și excluziune socială, având în vedere că în 2007 existau aproape 10 milioane de persoane aflate în această categorie, dintre care 4,7 milioane de bărbați și 5,2 milioane de femei.
Cele mai recente date, cele din 2020, vorbesc despre aproape 5,9 milioane de persoane aflate la riscul sărăciei, prima dată când această statistică cade sub cifra de 6 milioane, însă diferențele dintre sexe sunt în continuare vizibile: 2,7 milioane de bărbați și 3,15 milioane de femei. Aceste anchete sociale ascund de fapt în spatele lor o parte considerabilă din populația țării noastre care a fost abandonată de serviciile sociale ale statului, care nu are acces la servicii medicale de calitate, nu câștigă destui bani pentru a avea un trai decent și nu-și poate ține, de cele mai multe ori, copiii în școală. “România nu stă slab al capitolul strategii, ci mai degrabă la coerența și asumarea privind implementarea măsurilor propuse de aceste strategii”, ne transmite Mihaela Nabar.
În acest context statistic are loc elaborarea unui nou program național ce poartă numele de “Strategia națională de incluziune și reducerea sărăciei pentru perioada 2021-2027”. “Are ca obiectiv principal reducerea ponderii populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, până în anul 2027, cu cel puțin 7% față de nivelul înregistrat în 2020”, ne explică Mihaela Nabar.
Gabriela Alexandrescu, președintele Asociației Salvați Copiii, participă la procesul de elaborare a acestei strategii, alături de alți actori din zona carității, și atenționează cu următoarele: “Rămân însă două mari riscuri care ar putea oricând să afecteze relevanța oricărui instrument strategic, fie el și perfect elaborat: voința actorilor politici, oricare ar fi aceștia, ca odată ajunși la putere să continue implementarea acestei strategii și alocarea unor resurse adecvate (atât din fonduri europene, cât și de la bugetul național) care să permită punerea în practică a măsurilor gândite.”
Chiar dacă în bula noastră lucrurile merg mai bine ca niciodată, în pofida pandemiei și problemelor mundane cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, în afara ei există 1,3 milioane de copii, cu vârste de la 0 la 17 ani, care se află în pragul sărăciei, conform datelor INS. Totodată, acolo unde gospodăriile au 3 sau mai mulți copii, riscul sărăciei crește până la 62%, față de media europeană, de 30%.
“Blestemul sărăciei”
“România este țara în care transferurile sociale se realizează puțin sau chiar deloc. Asta înseamnă că, odată născut într-o comunitate vulnerabilă, un copil e aproape damnat să repete destinul acelei comunități, adică să perpetueze sărăcia. Și cum sărăcia înseamnă și sărăcie educațională, o soluție insuficient dezvoltată este accesul real și nediscriminatoriu la educație pentru acești copii”, punctează Gabriela Alexandrescu.
Cum se calculează sărăcia monetară
“Sărăcia monetară înseamnă un venit echivalat situat sub 6o% din nivelul median național. Echivalarea la nivelul familiei se face însumând următoarele: pentru primul adult din familie - nivelul prag (de exemplu, în 2019, acest prag în România a fost de 10753 lei/an), apoi, pentru fiecare alt membru al familiei cu vârsta de peste 14 ani, se adaugă 0.5 din venitul prag, iar pentru fiecare copil sub 14 ani, 0.3 din valoarea pragului. De exemplu, pentru o familie formată din doi adulți și 2 copii sub 14 ani, valoarea anuală va fi de 10753 + 10753*0,5 + 10753*0,3 + 10753* 0,3- 22581.3 (circa 1881.7 pe lună)”, ne explică Gabriela Alexandrescu.
GEORGE ALEXANDRESCU TURCU
Revista Capital nr. 2/2022
