DIN ÎNȚELEPCIUNEA UNOR OAMENI DE IERI ȘI DE AZI

Distribuie pe:

*Totul e frumos, dar nu oricine poate să-l vadă. *Nu contează cât de lent înaintezi pe drumul vieții tale, atâta timp cât nu te oprești. *Adevărata noastră glorie nu constă în a nu cădea, ci în a ne ridica de fiecare dată când cădem. *Adevăratul defect este să ai defecte și să nu le îndrepți. *Numai omul cel mai prost nu se schimbă niciodată în bine. *A iubi un om sau un lucru oarecare, înseamnă a dori ca el să trăiască și să dăinuiască. *Respectă-te pe tine și ceilalți te vor respecta. *Studiază trecutul pentru a înțelege viitorul. *Alegeți o profesie care îți place și nu vei muri nici măcar o zi, atăta vreme cât trăiești. *Dacă nu iubim viața, cum putem ști ce este moartea?! *Tăcerea este un prieten adevărat, care nu ne trădează niciodată. *Dacă urăști înseamnă că ai fost învins. *Cel care vrea să mute un munte, începe cu pietrele mai mici. *A fi sărac și a nu dispera e greu. A fi bogat și a nu deveni arogant este și mai greu. *Uită jignirile, dar niciodată să nu uiți bunătatea. *Natura fizionomiilor noastre ne aseamănă, educația ne deosebește. *Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut ceva remarcabil. *Cuvintele sunt vocea inimii. *Fericirea aparține celor care știu să o facă să aștepte, nu să o grăbească să vină. *De vei vrea să trăiești cum se cuvine, atunci mai întâi învață să mori. *Mă întrebi de ce cumpăr pâine și flori? Cumpăr pâine ca să trăiesc și flori ca să mă bucur că trăiesc. *Păcatele tinereții le plătim la bătrânețe, atunci când aprope tot este dureros și trist. *A te mulțumi cu puțin este o virtute mare. *Mânia este o nebunie de scurtă durată, stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește tot restul vieții tale. *Ferice de cel departe de orice griji. *Lucrul început este pe jumătate făcut. *Nu există pe lume ceva mai greu pentru om decât să fie sincer și ceva mai ușor decât să fie lingușitor. Prima îți poate aduce necazuri, cea de-a doua foloase rușinoase *Ține cont că fiecare zi, poate fi ultima pentru tine. *Ce tragică încercare pentru OM ! Aș fi tare bucuros ca Lumea să nu mai fie cum a fost. Atât de necredincioasă. Atât de individualistă. Atât de egoistă. Atât de răutăcioasă. Atât de războinică. Atât de iresponsabilă. Atât de intolerantă. Atât de prădătoare. Atât de nesătulă. Notă: Închei acest scurt periplu gazetăresc cu încrederea și speranța în mai bine! Și o fac într-o astfel de vreme cu atât de multă suferință și cu atât de puțină sfântă credință! Credeam cândva, acuma nu mai cred, că după aceste beteșuguri trupești și sufletești ale oamenilor țării mele, vom fi infinit mai bogați în Iubirea de Oameni! Doamne Dumnezeul meu, ocrotește România și pe românii ei! Iar voi, dragi cititori, să fiți purtați prin viață numai de gânduri curate și de fapte bune! N-avem altă șansă și încredere în mai bine! Și economisiți-vă lacrimile! Vin vremuri și mai grele! Mai nesigure ca niciodată! Din Ucraina vecină se aud, până departe, strigăte de disperare! Ele sunt tot mai neauzite și neînțelese de cei care ar trebui să le asculte și să le priceapă!

IOAN VULCAN-AGNITEANU

Lasă un comentariu