MEDICI ÎN FAȚA CĂRORA TREBUIE SĂ SPUI ,,JOS PĂLĂRIA!”

Distribuie pe:

Sistemul de sănătate din România este în colaps de mai mulți ani, dar întregul dezastru a fost scos la lumină de criza provocată de pandemie, grefată pe nepăsarea și corupția unora dintre politicieni, dar și a unora dintre tartorii spitalelor.

În acest context divers și foarte complicat, confruntat cu probleme grave de sănătate, prin mijlocirea și generozitatea doamnei dr. gastroenterolog medic primar, conferențiar universitar, doamna Alina Boeriu, am fost internat în Clinica de Gastroenterologie al Spitalului Clinic Județean Târgu-Mureș, pentru tratament, teste, investigații și diagnostic. Am regăsit aici o clinică modernă, servicii de excepție și aparatură performantă, corp medical competent, medici de excepție, calzi, umani și profesioniști. Asistente, surori și infirmiere, toate de nota 10. Nu am cuvinte care să reflecte cu adevărat munca și dăruirea lor, a acestor îngeri dedicați totalmente bolnavilor, doamnei dr. Alina Boeriu, trimisă de Dumnezeu pe pământ pentru binele și sănătatea oamenilor, competentă, umană și generoasă, doamnei Miliana Pop, asistenta șefă, pentru impecabila organizare a personalului medical și administrativ al acestei clinici, în opinia mea, de excepție, doamnă umană, corectă, generoasă și de un nobil caracter, domnului dr. rezident Câmpeanu Andrei, frumos la chip și suflet. Pot spune doar că aceștia merită cu prisosință tot respectul meu, alăturat doamnelor dr. Koloszvari Paula, medic primar radioterapie, inimoasei doamne dr. primar oncolog Daniela Roman, căldură sufletească de mare noblețe, competență, umanism și generozitate, doamnei dr. Sturza Veronica, medic primar radiologie-imagistică medicală, medic de o aleasă ținută moral-civică și profesională.

Cu profund respect MULȚUMESC tuturor acestor MARI DOAMNE, MARI DOCTORIȚE, definitiv intrate în sufletul și inima mea.

DOAMNE AJUTĂ!

PETRU LECHINȚAN, Târnăveni

Lasă un comentariu