Motto: “Cărțile trebuie să fie oglinzi de aur ale realității” (Mihai Eminescu - poet nepereche)
“Cronicar fără mască” este o carte de publicistică semnată de preotul, gazetarul, inginerul Vasile BOTA, apărută la Editura Ardealul, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Uniune din care face parte cu demnitate și autorul mai sus amintit.
Din start, grafica cărții se identifică cu viața și concepția despre lumea înconjurătoare, pe care autorul o descrie într-un mod cursiv, atrăgător și cu mare sinceritate. Coperta din față cuprinde câmpul cu drumurile bătătorite de înaintașii noștri, câmpul înverzit și parcă pregătit să ne hrănească neamul nostru ancestral traco-geto-dac. Căruța și calul sunt în mijlocul imaginii, așa cum au fost dintotdeauna ceva auxiliar și de nedespărțit pentru strămoșii noștri. Sus, pe “capra” căruței, țăranul nostru dintotdeauna parcă era pregătit pentru arat, semănat, îngrijit terenul pentru o nouă recoltă, care să asigure ziua de mâine a familiei, dar, implicit, și a neamului nostru românesc. Este o imagine care te trimite cu mulți ani în urmă și care te face să participi pur și simplu la trecutul părinților noștri, te face să simți aerul copilăriei, roua dimineții, când mergeam cu prânzul la câmp pentru cei dragi, părul de pe coama calului, care zburda înspre tine, sau seara, când, obosiți, ne întorceam la casele noastre, mulțumiți că am fost și noi de folos cu ceva familiei.
Coperta a doua a cărții cuprinde fotografia autorului, cu icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care L-a căutat în drumurile sfinției sale, și, îndrăznesc să spun, că L-a și găsit, fiindu-i cu adevărat un Sfătuitor și Îndrumător pentru “misiunea” care s-a pregătit ulterior. Ca unul care îl cunosc de foarte mulți ani pe părintele Vasile, îndrăznesc să spun că sfinția sa este cu adevărat un “Preot cu crucea în frunte”, după cum ne spune și îndeamnă frumosul nostru imn românesc. A combinat “Știința despre Dumnezeu”, “Știința despre pământ și roadele lui”, “Știința despre existența și soarta omului”, “Știința despre necuvântătoare” cu “Știința scrisului”, cum nu mulți o pot face. A reușit acest lucru din dragoste de Dumnezeu și Om, după îndemnul Sfintei Scripturi: “Scopul omului este mântuirea sufletului său; pentru acest scop trebuie două lucruri de îndeplinit: să-L iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Cotidianul “Cuvântul liber” este în spatele imaginii, ca unul pe care l-a slujit cu multă seriozitate, chiar dacă uneori era potrivit misiunii preoțești și deontologiei gazetărești cu cuvânt de critică, pentru slujirea adevărului. Reverenda preoțească, barba caracteristică tagmei, glastra cu flori și clopotul, care face legătura între cer și pământ, întregesc imaginea omului, preotului, patriotului “înțelept”, gazetarului despre care facem vorbire.
“Cronicar fără mască” este un titlu care cuprinde în sine marea parte a conținutului prozei din cartea cu același nume. Cu ani în urmă, regretatul mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală avea în “Telegraful Român” o rubrică de recenzii a multor cărți din cultura internă și internațională. Așteptam cu nerăbdare publicația pentru a descoperi noi cunoștințe, pe care înaltul ierarh ni le punea la dispoziție. Le citeam cu mare plăcere și pe nerăsuflate, cum spune vorba din popor.
Cartea părintele Vasile este deosebită și, odată ce ai început s-o străbați, nu te mai poți opri. Tocmai acest “Fără mască” este “sarea și piperul” cărții și apoi faptul că te ține la curent cu multe din evenimentele sociale, culturale, politice, religioase agricole ale țării noastre și cu preponderență ale județului nostru. Mai este și faptul că autorul încearcă, și cred că a reușit, să fie echidistant în relatările cărții, îmbinând, frumos și util, colaborarea dintre etnii, religii, partide politice, chiar dacă uneori, pe bună dreptate, a mai folosit și “acul apicol”! Ceea ce este cert și totodată plăcut este faptul că are curajul să demaște unele fărădelegi, indiferent din ce parte ar veni ele.
Face comparație nedumerită între polițistul grevist cu remunerații babane și care-l face pe președintele Băsescu, “Javră ordinară”, cu tractoriștii și specialiștii agricoli, care sunt obligați să se pensioneze la 65 de ani și care au lucrat în condiții toxice și umiliți, uneori, de societatea noastră. Aceștia nu aveau timp de grevă, trebuiau să are pământul, să-l semene să-l culeagă și să asigure într-un final traiul zilnic a milioane de frați români. Critică, pe bună dreptate, Parlamentul României, ai cărei reprezentanți încasează diferite sporuri absurde și rușinoase, și deplânge soarta unor agricultori mureșeni, căzuți pe mâna DNA pentru vina de a se ajuta reciproc, așa cum se face în occident, în țările dezvoltate. Se arată profund mâhnit de marea nedreptate care se face truditorilor pământului, comparativ cu marii “Hulpavi” ai țării, care s-au îmbogățit de pe spatele țăranului și muncitorului, înstrăinând pământul străbun, apa, gazul, pădurile, distrugând fabricile, uzinele, laboratoarele de știință și cercetare, spitalele, agricultura, comerțul tradițiile și obiceiurile autohtone și aproape totul din țara noastră. Nu-i iartă, certându-i cu blândețe pe aproape toți parlamentarii mureșeni, care s-au implicat prea puțin în dezvoltarea și promovarea județului și care stau în fotoliile călduțe, îmbrăcate cu sume deloc de neglijat, la care truditorii pământului, cu mâinile bătătorite, nici nu îndrăznesc să viseze.
La Universitatea din București, în timpul unui curs de Sociologie rurală, află de la profesorul Virgil Constantinescu un răspuns la “Înstrăinarea omului în societatea modernă”. Dezvoltă frumos acest subiect în scrierile domniei sale, arătând că această înstrăinare s-a făcut în special după “revoluție”, când foarte multe obiceiuri din societate încep să dispară: de la înmormântări, cununii, botezuri, jocuri, care nu fac altceva decât să-i izoleze pe oameni și să nu mai socializeze. Biserica rămâne aproape singurul “centru” unde se adună, se sfătuiesc, se ajută reciproc, socializează. Arată rolul nașilor, finilor, mirilor la nunți; prezintă rolul “clăcilor” care se făceau și erau un real ajutor, în special pentru cei mai săraci. Prezintă botezul copiilor mici, din perspectiva preotului ortodox și greco-catolic, făcând referire și la cazul singular cu bebelușul care s-a înecat la primirea botezului. Nu uită să prezinte și cearta, ura, despărțirea între oameni, de multe ori chiar în cadrul familiei, ceea ce face ca relațiile dintre oamenii de la oraș și sat să se răcească. Amintește aici de răspunsul Papei Francisc care, întrebat fiind de sfârșitul lumii, conchide: “Când între oameni nu vor mai fi cărări”.
Preotul, publicistul și inginerul Vasile Bota, prin cartea sfinției sale, “Cronicar fără mască”, ne prezintă o “CĂRARE” națională pentru unire între frații de același neam și sânge, un mod de a ne regăsi identitatea adevărată, de a ne redeștepta până nu este prea târziu, după cum spune Sfânta Scriptură: “Nici în ceasul al 99-lea nu este prea târziu”. Eu, printr-o “potecuță”, v-am arătat care este “calea și adevărul” cărții, în speranța că, citind-o, și să descoperiți cu plăcere și folos, singuri, frumusețea și bogăția ei.
La o oră matinală am terminat cartea de citit. Aveam sufletul liniștit. “Cineva” m-a trimis la capătul patului, cu fața spre icoane și să “vorbesc” cu Dumnezeul întreit în persoană: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Aici m-am întâlnit, printre lacrimi, cu pământul natal, cu toți cei dragi ai mei, părinți, frați surori, prieteni, profesori, preoți și Biserica satului, cu copilăria și tinerețea mea.
Clipe unice, clipe datorate cărții părintelui Vasile Bota, “Cronicar fără mască”. Mulțumesc prea cucernice părinte, vă felicit pentru tot ce faceți și închei cu cuvintele Sf. Pavel către Timotei din Sfânta Scriptură: “Preoții care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura”! Vi se alătură și poetul creștin Tudor Arghezi, care spune: “CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS”.
Cu respect și frățească dragoste,
PĂRINTELE ILIE Foto: IOSIF TRIF
