UE VA OFERI UCRAINEI UN AJUTOR MILITAR DE UN MILIARD DE EURO

Distribuie pe:

Uniunea Europeană își va spori ajutorul financiar și livrările de arme către Ucraina, a declarat luni șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, care însă a atras atenția în același timp că NATO trebuie să acționeze în așa fel încât războiul declanșat de invazia Rusiei asupra Ucrainei să nu se extindă către alte țări.

“Vom spori mijloacele financiare destinate achiziției de produse militare la un miliard de euro, pentru a arăta clar deplina solidaritate de partea Ucrainei”, a indicat Baerbock, potrivit CNN, vorbind în fața presei la Bruxelles, unde participă la o reuniune a miniștrilor europeni de externe.

Germania se va asigura de asemenea că vânzările de arme ale producătorilor germani vor fi efectuate cât mai repede posibil. “Ucraina are nevoie de arme”, a insistat șefa diplomației germane, fără a da detalii, motivând că “este vorba despre viață și moarte, suntem în mijlocul unui război și, prin urmare, este nevoie de mare atenție când vorbim despre ce arme vor fi livrate și unde”.

Totuși, ea a subliniat că NATO trebuie să prevină extinderea războiului către alte țări. “Avem o responsabilitate față de ucraineni, dar avem o responsabilitate și față de cei 450 de milioane de europeni și față de aceia care sunt membri NATO”, a explicat Annalena Baerbock.

Berlinul va găzdui pe 5 aprilie o conferință a donatorilor pentru a ajuta Republica Moldova să facă față valului de refugiați ucraineni, conferință ce va fi coprezidată de Franța și România.

“Este vorba despre sprijinirea (Republicii) Moldova, care este cea mai fragilă țară aflată în această situație”, a declarat Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

Ea a estimat că în săptămânile următoare, numărul refugiaților ucraineni va ajunge la 8-10 milioane de persoane. Conform organizațiilor umanitare, peste 3,5 milioane de ucraineni și-au părăsit țara după declanșarea invaziei ruse pe 24 februarie, alți circa 6,5 milioane fiind strămutați în interiorul Ucrainei, iar mulți dintre ei sunt copii.

Participant ca invitat la reuniunea miniștrilor europeni de externe, șeful diplomației din Republica Moldova, Nicu Popescu, a cerut sprijin din partea UE pentru gestionarea valului de refugiați. “Astăzi, avem (în Republica Moldova) circa 300.000 de refugiați ucraineni (...), care au un mare impact economic și umanitar asupra țării”, a subliniat Nicu Popescu. (Agerpres)

Lasă un comentariu