SCHIMBĂRI IMPORTANTE ÎN COMPETIȚIILE EUROPENE

Distribuie pe:

Cluburile europene pot înregistra maximum doi jucători eligibili, provenind de la echipe ucrainene și ruse, pentru meciurile rămase de disputat în acest sezon în competițiile continentale, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina, a anunțat UEFA. “Comitetul Executiv al UEFA a decis să modifice Regulamentele competițiilor Champions League, Europa League și Conference League pentru a le permite cluburilor să înregistreze maximum doi noi jucători eligibili”, a precizat forul european într-un comunicat.

Modificarea se va aplica și echipelor feminine care participă în Liga Campionilor, adaugă UEFA.

FIFA a anunțat luna aceasta că le permite jucătorilor și antrenorilor străini să părăsească temporar cluburile lor din Rusia și Ucraina și să semneze cu alte echipe, pe fondul crizei generate de invazia rusă.

FIFA A ANUNȚAT PROCEDURA TRAGERII LA SORȚI A GRUPELOR CUPEI MONDIALE DIN QATAR

FIFA a confirmat că la tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale, programată la 1 aprilie, echipele vor fi ierarhizate în funcție de coeficientul lor de performanță, informează lequipe.fr.

Într-un comunicat de presă, FIFA a transmis condițiile tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale, organizată în Qatar, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022. Astfel, clasamentul FIFA va fi folosit pentru a plasa cele 32 de echipe în patru urne diferite la tragere. “În cadrul procedurii aprobate de Comitetul de Organizare a Competițiilor FIFA, cele 28 de echipe deja calificate (n.r. - la data tragerii) vor fi repartizate după criterii sportive în urne numerotate de la 1 la 4, pe baza clasamentului mondial FIFA care va fi publicat la 31 martie, la finalul ferestrei internaționale din martie”, se arată în comunicat.

Doar Qatarul va avea dreptul la un tratament special: “Ca țară gazdă, Qatar va fi cap de serie (poziția A1) în urna 1, în care i se vor alătura cele șapte echipe calificate clasate cel mai bine în ierarhia mondială. Următoarele opt echipe în ordinea clasamentului vor intra în urna 2, iar echipele de la 16 la 23 vor merge în urna 3. În cele din urmă, urna 4 va cuprinde echipele de la 24 până la 28, precum și cele două echipe de stabilit corespunzătoare câștigătoarelor play-off-urilor intercontinentale și echipa de stabilit corespunzătoare ultimului play-off UEFA (n.r. - jocuri care vor avea loc în iunie).”

Echipe din aceeași confederație nu pot fi plasate în aceeași grupă, cu excepția UEFA, care va avea 13 reprezentante. Astfel, cinci din cele opt grupe vor avea două reprezentante europene.

În detaliu, faza grupelor Cupei Mondiale 2022 se va desfășura timp de 12 zile, cu patru meciuri pe zi. FIFA precizează, de asemenea, că “în timp ce tragerea la sorți va determina meciurile fazei grupelor, programul final al meciurilor nu va fi cunoscut până când nu vor fi alocate un stadion și ora de start pentru fiecare meci.”

FINALISSIMA SE VA DISPUTA ÎN 1 IUNIE, PE WEMBLEY

UEFA a anunțat, marți, că meciul dintre Italia și Argentina se va disputa la 1 iunie, de la ora 21.45, pe Stadionul Wembley din Londra, informează lequipe.fr. Partida supranumită Finalissima va opune campioana europeană câștigătoarei Copa America. “Acest joc îi opune pe campionii europeni omologilor sud-americani, într-o confruntare convenită după ce UEFA și CONMEBOL și-au reînnoit și consolidat Memorandumul de înțelegere, extins din 15 decembrie 2021. Acest meci va servi drept catalizator pentru dezvoltarea globală a fotbalului, unind țări, continente și culturi și demonstrând fanilor din întreaga lume că fotbalul poate fi o forță a binelui în vremuri tulburi”, a precizat UEFA, într-un comunicat.

Argentina a obținut deja biletele la Cupa Mondială din Qatar, în timp ce Italia trebuie să treacă, la finalul acestei luni, de un baraj dificil pentru a ajunge la turneul final.

ROMÂNIA, EXCLUSĂ DE LA CAMPIONATUL MONDIAL FEMININ DE LA SOFIA

Naționala feminină de senioare a fost nevoită să se retragă de la Campionatul Mondial de la Sofia, pentru că nu respectă regulamentul federației internaționale, care prevede că toate jucătoarele trebuie să fie vaccinate. “Din păcate, FRHG a trebuit să retragă echipa de senioare a României de la Campionatul Mondial de senioare din Bulgaria, de la Sofia. Cerințele IIHF prevăd ca toate jucătoarele să fie vaccinate. România nu a putut asigura această condiție. În România, legea nu prevede obligativitatea vaccinării”, a precizat Federația Română de Hochei pe Gheață.

România făcea parte din Grupa A a Diviziei a treia, alături de Belgia, Bulgaria și Lituania. În această grupă ar fi trebuit să fie și Ucraina, și Hong Kong, dar cele două echipe s-au retras din cauza războiului, respectiv din cauza Covid-19. În Grupa B erau repartizate Bosnia-Herțegovina, Estonia, Israel, Serbia, țara gazdă și Iran. Ultima reprezentativă a declinat participarea pentru că nu a dorit să înfrunte echipa Israelului.

ARBITRII DIN SPANIA LA MECIUL AMICAL AL ROMÂNIEI CU GRECIA

Meciul amical al României cu Grecia, de vineri, va fi condus la centru de Ricardo de Burgos Bengoechea, acesta avându-i alături pe conaționalii săi spanioli Juan Carlos Yuste Jimenez și Iker de Francisco Grijalba, informează frf.ro.

Arbitrii din Spania la meciul amical al României cu Grecia. Cine va fi la centru la debutul lui Edi Iordănescu pe banca echipei naționale

În vârstă de 35 de ani, Bengoechea este originar din Bilbao, profesează și ca tehnician dentar și a devenit arbitru FIFA în 2018. A început cariera în arbitraj la nivel de La Liga din 2015, după patru ani de experiență în Segunda Division. În acest sezon de campionat în Spania, Bengoechea a arbitrat recent, pe 13 martie, Barcelona - Osasuna 4-0, printre alte multe partide, precum și meciuri din Cupa Spaniei, preliminariile Ligii Campionilor și ale Conference League. Are, în 14 meciuri de la La Liga oficiate din sezonul actual, 60 de cartonașe galbene acordate, cu o medie de 4,29 / meci, una dintre cele mai reduse din campionat. A acordat și două cartonașe roșii. Nu are contacte în cariera sa internațională de până acum cu reprezentative ale României, fiind delegat doar, din postura de al patrulea oficial, la meciul Viktoria Plzen - FCSB 1-4 din preliminariile Ligii Campionilor, în 2017.

Partida cu caracter amical dintre România și Grecia reprezintă debutul lui Edi Iordănescu pe banca “tricolorilor”.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu