Lupta pentru viață a continuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, cu încă o prelevare de organe

Distribuie pe:

Zilele trecute, mai multe echipe de medici de la Târgu-Mureș, București și Cluj au realizat încă o intervenție de prelevare de organe (ficat și rinichi) de la un pacient aflat în moarte cerebrală, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Este vorba despre o femeie de 84 de ani, internată în Secția Clinică ATI, aceasta fiind cel mai vârstnic donator din România.

Ficatul prelevat a fost trimis la București, la Institutul Clinic Fundeni, iar rinichii au fost trimiși la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj.

Deși pacienta avea o vârstă înaintată, familia a fost de acord cu prelevarea, transformând astfel moartea unui om drag într-o șansă la viață pentru alți oameni.

Echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș - dr. Bianca Grigorescu - kdp, as. Dorin Boca și coordonatorul regional dr. Oana Pitea - a făcut tot posibilul, prin profesionalism și munca depusă, ca gestul familie să nu fie în zadar și alți pacienți să primească șansa la o viață mai bună.

Prelevarea de organe realizată recent este a treia din anul 2022, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Biroul de presă al Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș

Lasă un comentariu