“Ne adunăm ca să plângem și să ne amintim; să râdem și să cugetăm; să învățăm, să ne spunem cuvântul și să visăm”. (Brett Bailey, regizor-scenograf din Africa de Sud, autor al mesajului pentru Ziua Mondială a Teatrului, 2014)
Ziua Mondială a Teatrului, instituită de Institutul Internațional de Teatru (ITI), a devenit un eveniment anual începând din 1962, organizat de centrele ITI și comunitatea mondială de teatru. ITI, cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic a fost înființată în 1948, la inițiativa UNESCO. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internațional este invitată să comunice reflecțiile sale asupra celei mai vechi forme artistice - teatrul -, într-un mesaj, tradus în peste 50 de limbi. Primul mesaj de Ziua Mondială a Teatrului a fost elaborat în 1962, de Jean Cocteau. După ce a fost sărbătorită timp de 59 de ani, Ziua Mondială a Teatrului marchează, anul acesta, la 27 martie, cea de-a 60-a aniversare. Din 1962 până în prezent, 60 de figuri semnificative ale genului și-au exprimat, prin mesajele lor, gândurile despre teatru, cultură și pace. Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită la nivel global pentru a reaminti oamenilor marea “forță eliberatoare” putere pe care o poate transmite această nobilă artă.
Istoria teatrului a început în Grecia Antică printr-o ceremonie religioasă numită “ditiramb” (un imn închinat lui Dionysos, zeul vinului și fertilității), săvârșită de un cor de bărbați îmbrăcați în piei de capră * Primii autori de piese de teatru (tragedii și comedii) au fost vechii greci, în jurul anului 500 î.Hr * Cei mai cunoscuți sunt Eschil, Sofocle, Euripide și Aristofan * Unele dintre piesele lor au supraviețuit, peste timp, și sunt jucate și astăzi, ca de pildă Perșii, de Eschil, scrisă în anul 472 Î.Hr * Piesele - interpretate, inițial, de un singur actor, erau jucate în aer liber, în locuri numite theatron, astfel încât să poată fi urmărite de cât mai mulți oameni (prezența femeilor era interzisă) * Ca o consecință a popularității lor, operele dramaturgilor din Grecia Antică au constituit fundamentul pe care se bazează întregul teatru modern * În mod similar, arhitectura teatrului antic grecesc a continuat să inspire configurația teatrelor de astăzi * În timpul spectacolelor erau folosite dispozitive mecanice precum trape și așa -numita “machina” - un scripete cu ajutorul căruia zeii “coborau” pe scenă și în rândul spectatorilor - de unde și expresia Deus ex machina * Actorii purtau măști, care le acopereau în întregime fețele, cu găuri pentru ochi și o mică deschizătură pentru gură. Masca trebuia să ascundă chipul protagonistului, astfel încât privitorii să nu se gândească la actor, ci la personajul pe care îl interpretează * Actorul își schimba și costumația în timpul spectacolului (folosind un mic cort în spatele scenei - skéne, care, ulterior avea să se transforme într-o fațadă monumentală) și, astfel, piesa era împărțită în episoade distincte. Mai târziu, acestea s-au transformat în interludii muzicale * Din cauza numărului restrâns de actori, fiecare interpret trebuia să joace mai multe roluri, în care utilizarea măștilor, costumelor, vocii și gesturilor a devenit extrem de importantă * Cuvântul “tragedie” provine de la grecescul “tragos”, care înseamnă “capră”, iar “teatru” - dintr-un verb grecesc care înseamnă “a privi” * Pentru a aplauda, publicul bătea din picioare, nu din palme * Originile exacte ale tragediei (tragôida) sunt controversate: unii cercetători au legat ascensiunea genului de o formă de artă anterioară, interpretarea lirică a poeziei epice. Alții sugerează o legătură cu ritualurile închinate lui Dionysos, cum ar fi sacrificarea caprelor - un ritual/cântec numit trag-ôdia - și purtarea măștilor de către actori. Într-adevăr, Dionysos a devenit cunoscut ca zeu al teatrului * Pe scenă nu erau permise scene de violență, iar moartea unui personaj trebuia auzită din afara scenei, și nu văzută în cadrul spectacolului * La fel, cel puțin în primele etape ale genului, autorul nu putea face comentarii sau declarații politice în conținutul operei puse în scenă * În Evul Mediu, Biserica Catolică a început să folosească teatrul ca o modalitate de a spune povești din Biblie oamenilor care nu știau să citească. Piesele aveau un puternic caracter moralizator, transmițând publicului valorile moralei creștine * La începutul secolului al XVI-lea, grupuri de actori ambulanți au făcut turnee prin Italia, interpretând piese comice pentru a-I distra pe orășeni. Aceste piese erau cunoscute sub genericul Commedia dell'arte * La sfârșitul secolului al XVI-lea, actorii au început să joace în clădiri de teatru anume construite. Este perioada în care a scris William Shakespeare (1564-1616), reprezentațiile având loc la celebrul teatru “The Globe” din Londra * La acea vreme, în Anglia, femeile nu aveau voie să joace pe scenă, așa că actorii bărbați interpretau personaje feminine * Prima apariție a unei actrițe pe o scenă de teatru a avut loc la Londra, în 1660, într-o piesă de Shakespeare * După Al Doilea Război Mondial, dramaturgii din Europa și Statele Unite au început să abordeze un nou stil, numit “Teatrul absurdului”. După ce au văzut ororile războiului, autori precum Samuel Beckett, Eugen Ionescu, Harold Pinter și Jean Genet și-au dat seama că toate vechile valori au fost distruse. Operele lor dramatice sunt inspirate, în mare parte, din filosofia existențialistă, marcată de simțul dezorientării și al confuziei privind sensul vieții și al libertății, când individul se află în fața unei lumi aparent absurde și neînțelese, copleșit de emoții negative - îngrijorare, frică și gânduri despre moarte * În Evul Mediu, în Țările Române, unii boieri aveau obiceiul să invite în casele lor comedianți străini, care pregăteau reprezentații private. Oficial, teatrul românesc a luat ființă însă târziu, construcția Teatrului Național din București începând abia în 1844. (surse documentare și foto: express.co.uk, worldhistory.org/Greek - Theatre, world-theatre-day.org, thepoch.ro)
MESAJ PENTRU ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI 2022
Autorul mesajului: Peter SELLARS (SUA), regizor de operă și teatru, director de festival
Dragi prieteni,
Pe măsură ce lumea atârnă, în fiecare oră și în fiecare minut, de un flux continuu de știri, v-aș invita pe toți creatorii să pășim în propria noastră privire, în propria noastră realitate și în propria noastră perspectivă asupra timpului și schimbării epice, a conștientizării epice, a reflecției și viziunii epice. Trăim într-o perioadă epică a istoriei umane, iar schimbările profunde și masive pe care le experimentăm, în relațiile ființelor umane cu ele însele, în relațiile între ele, precum și în relațiile cu lumi non-umane, tind să depășească capacitatea noastră de a înțelege, articula și exprima.
Nu trăim în fluxul de știri de 24 de ore, trăim la marginea timpului. Ziarele și mass-media sunt complet neechipate și incapabile să se ocupe de ceea ce trăim.
Ce limbaj, ce mișcări, ce imagini ne-ar putea permite să înțelegem schimbările și rupturile profunde pe care le trăim? Și cum putem, în acest moment, comunica, da mai departe conținuturile vieților noastre, nu sub formă de reportaj, ci ca experiențe trăite?
Teatrul este forma artistică a experienței umane.
Într-o lume copleșită de ample campanii de presă, de experiențe simulate, de previziuni teribile, cum am putea să trecem dincolo de nesfârșitele repetări de șiruri de cifre la trăirea experienței caracterului sacru și infinit al fiecărei vieți, al fiecărui ecosistem, al prieteniei sau al calității luminii pe un cer ciudat? Doi ani de COVID-19 au tocit simțurile oamenilor, le-au îngustat viețile, au rupt legături, ne-au adus la un nivel zero al viețuirii omenești.
Ce semințe vor trebui plantate sau replantate în acești ani, care sunt buruienile mult prea mari care ne-au năpădit și care trebuie smulse în totalitate și pentru totdeauna ? Sunt atât de mulți oameni aflați la limită! E atât de multă violență resimțită în jur, irațională, neașteptată. Sunt atât de multe sisteme stabile care s-au dovedit a fi structuri ale terorii perpetue.
Unde ne sunt ceremoniile comemorative? De ce anume ar trebui să ne amintim? Care sunt ritualurile care ne permit cel puțin să ne reimaginăm și să începem să repetăm pașii pe care încă nu i-am făcut?
Teatrul unei viziuni cuprinzătoare, al unui scop, al revenirii, al vindecării, al compasiunii are nevoie de noi ritualuri. Nu avem nevoie de distracții. Avem nevoie să ne adunăm. Avem nevoie să împărțim același spațiu și să cultivăm spațiile comune. Avem nevoie de spații protejate, spații cu adevărat ale ascultării și ale egalității.
Teatrul reprezintă un spațiu, creat pe pământ, al egalității între ființe umane, zei, plante, animale, picături de ploaie, lacrimi, un spațiu al regenerării. Spațiul egalității și al adevăratei ascultări este iluminat de o frumusețe tainică, ce se păstrează vie într-o profundă interacțiune între pericol, stăpânire de sine, înțelepciune, acțiune și răbdare.
În Avatamsaka Sutra (sutra ghirlandei de flori), Buddha numește cele zece feluri de răbdare în viața omului. Unul dintre cele mai puternice se numește Răbdarea de a le percepe pe toate ca miraje. Teatrul a prezentat mereu viața ca pe un miraj, făcându-ne să privim dincolo de straturile de iluzii, deziluzii, orbiri și negări, cu o forță și o claritate eliberatoare.
Suntem atât de siguri de ceea ce vedem când privim, de felul în care privim, încât nu suntem în stare să percepem, să simțim realitățile alternative, noile posibilități, abordările diferite, relațiile invizibile, conexiunile atemporale.
Este timpul pentru o profundă împrospătare a minților, a simțurilor, a imaginațiilor, a istoriilor și a viitorului nostru. E o lucrare care nu poate fi făcută în izolare, de către oameni care lucrează de unii singuri. E o lucrare care trebuie făcută împreună. Teatrul ne invită să facem asta împreună.
Vă mulțumesc din adâncul sufletului pentru ceea ce faceți.
PETER SELLARS
www.uniter.ro/mesaj-pentru-ziua-mondiala-a-teatrului-2022-27-martie/
ILEANA SANDU