“ARIPI DE PRIMĂVARĂ” CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ PENTRU COPII

Distribuie pe:

Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană Mureș organizează, în perioada 23 martie - 23 aprilie, concursul de creație artistică pentru copii “ARIPI DE PRIMĂVARĂ”.

Concursul va fi structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: 6 ani - creație plastică; 7-10 ani - creație literară și/sau creație plastică; 11-14 ani - creație literară și/sau creație plastică; 15-18 ani - creație literară și/sau creație plastică.

LUCRĂRILE LITERARE, redactate cu diacritice, în format Times New Roman, la 1,5 rânduri și corp de literă 12, o singură lucrare pe maxim două pagini de fiecare concurent, vor fi transmise până pe data de 15 aprilie, prin mail.

LUCRĂRILE PLASTICE (desene, grafică, picturi, planșe, colaje, fișe etc.), o singură lucrare de participant, realizate prin orice gen de tehnică pe format A4, vor fi transmise până pe data de 15 aprilie, pe mail, pe adresa: antologiaecou@yahoo.com

Toate fișierele trimise vor conține obligatoriu următoarele date: Nume și prenume participant, Adresa de domiciliu, telefon, adresa e-mail, vârstă (unitatea de învățământ, clasa/grupa - unde este cazul), acordul dreptului de publicare.

Lucrările care nu vor respecta toate cerințele regulamentului, nu vor fi înscrise în concurs. Se va acorda câte o notă pentru fiecare criteriu de care se va ține cont la jurizare: originalitate, mesaj, complexitate, talent, impresie artistică.

Jurizarea va avea loc în perioada 2-6 mai, iar câștigătorii vor fi anunțați în 9 mai, când vor fi acordate și diplomele. Atribuirea diplomelor se va face online, am aflat de la Mircea Dorin Istrate, președinte LSR Mureș.

B.L.

Lasă un comentariu