LEGE ADOPTATĂ

Distribuie pe:

Lucrătorii fără forme legale de muncă care prestează activități casnice (călcat, gătit, spălat, îngrijire copii/vârstnici etc.) în legătură strictă cu gospodăria altei familii vor deveni asigurați în sistemul de sănătate și vor avea acces la toate serviciile publice!

Prin PNRR ne-am asumat că vom reglementa activitățile casnice până la data de 31 martie și în acest scop am adoptat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, Proiectul de Lege privind reglementarea activității prestatorului casnic (PL-x 130/2022).

Această lege prevede înființarea unui sistem de plată prin tichete valorice, care vor putea fi achiziționate de beneficiari și preschimbate în bani de prestatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, de ele putând beneficia și persoanele aflate în șomaj sau creștere copil, fără a-și pierde dreptul la indemnizație, precum și angajații oricărei companii private sau de stat, sub formă de bonificație.

Evidența acestor tichete se va face printr-o platformă centralizată, pe care Guvernul trebuie să o creeze și să o facă funcțională până la data de 31 octombrie 2023.

Primul pas, acela de a reglementa prin lege astfel de activități casnice, a fost realizat. Urmează ca normele de punere în aplicare ale acestei legi să fie elaborate cu rapiditate, pentru a putea fi demarate achizițiile, a respecta toate termenele limită și a face acest sistem funcțional, așa cum este cuprins în PNRR, cel târziu 31 decembrie 2023.

Deputat DUMITRIȚA GLIGA, Președinte interimar PSD Mureș

Lasă un comentariu