Anul 2022 se anunță palpitant din punct de vedere politic. Alegerile care tocmai s-au încheiat în Germania, plus cele programate în prima jumătate de an în țări precum Franța și Ungaria, au potențialul de a schimba complet echilibrul puterii din Uniunea Europeană și direcția pe care aceasta o urmează.
Prognozele generale pe termen mediu și lung ale analiștilor sunt mai degrabă sumbre în privința Europei. Mulți atenționează că instituțiile UE tind să devină tot mai greoaie și mai nefuncționale, urmând să se năruie dacă nu se reformează urgent. Probleme ar putea crea și numeroasele enclave musulmane, care și-au făcut apariția în state europene dintre cele mai influente, precum Franța, Germania ori Belgia. Unii analiști se tem de asemenea de o repoziționare graduală a UE mai aproape de Federația Rusă decât de Statele Unite, care încep să dea semne de slăbiciune. Există și voci care afirmă că statele Europei de Est sunt pe cale să câștige treptat mai mult teren în defavoarea celor din Vest, care ar fi început să dea semne vădite de oboseală.
Dar toate acestea sunt evoluții complexe, ale căror rezultate finale le vom cunoaște și înțelege cu adevărat abia după ani buni sau chiar decenii întregi. În plus, anul 2022 s-ar putea dovedi din punct de vedere politic unul crucial. Nu e deloc exclus ca ce se va întâmpla în acest an să dea peste cap măcar o parte dintre actualele prognoze vizând Europa. Pentru că 2022 vine în unele state ale UE la pachet cu o schimbare de gardă și, implicit, cu o reașezare a puterii. În Germania, îndelungata epocă Merkel s-a încheiat, iar la guvernare a ajuns coaliția condusă de cancelarul social-democrat Olaf Scholz. Franța, considerată al doilea cel mai puternic stat din Europa, își va alege anul acesta atât președintele, cât și noul Parlament. Alegeri importante vor avea loc și în alte țări europene, precum Ungaria, Serbia, Slovenia, Portugalia și Suedia.
Noi ambiții la Berlin
Vârful de lance al UE a fost multă vreme reprezentat de un soi de triumvirat format din Germania, Marea Britanie și Franța. Dar Londra a ieșit din schemă după referendumul din 2016, în cursul căruia alegătorii au optat pentru Brexit. Din acel moment, direcția urmată de UE a fost imprimată în special de Germania, secondată de Franța.
În vreme ce în Franța s-au perindat diferiți președinți, cu diverse viziuni și stiluri de a conduce, Berlinul a rămas neclintit, cu Merkel în frunte. Dar acum ea s-a retras, iar la putere a ajuns așa-numita “coaliție semafor”, o struțo-cămilă formată din social-democrați, verzi și liberali, condusă de fostul vice-cancelar și ministru de Finanțe, Olaf Scholz.
Deși noua coaliție este abia ieșită din găoace și mai are încă multe de demonstrat, ea a anunțat în plan extern obiective ambițioase. Noii guvernanți, care nu prididesc să sublinieze în documentul ce stă la baza coaliției că Germania e cel mai mare stat membru al UE, își propun de pildă o mult mai robustă promovare a intereselor europene, pledând pentru întărirea “suveranității strategice” a Uniunii și implementarea unor proiecte precum “Busola Strategică”, care vizează realizarea unei forțe militare comune până în 2025, în scopul combaterii pe cont propriu a unor amenințări iminente, fără ca Bruxelles-ul să mai depindă atât de mult de SUA. În privința Federației Ruse, Berlinul a adoptat un ton mai tranșant, pledând hotărât pentru dezvoltarea unei politici comune față de Moscova, în contextul tensiunilor de la frontiera Ucrainei. În plus, Germania își propune susținerea reformelor în statele Parteneriatului Estic, respectiv Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus.
Întrebarea de pe buzele tuturor: va mai fi Germania liderul Europei?
Indiferent de natura obiectivelor Berlinului, guvernul este abia la început și nu a avut încă timp să-și demonstreze tăria și consecvența. Poate o va face, sau poate că nu (sunt analiști care înclină mai degrabă către a doua variantă). Dar chiar și în cazul în care coaliția va merge ca unsă, iar Scholz se va dovedi un lider puternic și luminat, mai există un clenci. Sau mai multe.
E, de exemplu, posibil ca schimbarea poziției Berlinului față de Rusia să se dovedească extrem de costisitoare. Nu doar din punct de vedere politic, ci și economic, dacă e să ținem seama măcar de mizele gazoductului Nord Stream 2, față de care Berlinul a început să strâmbe din nas.
O altă problemă e Austria. Un partener important al Germaniei, care în acest moment este extrem de slăbit după scandalul de corupție în care a fost amestecat fostul său cancelar, Sebastian Kurz. Între timp, țara are un nou lider al Executivului (al cincilea din 2017 încoace), în persoana lui Karl Nehammer, care a preluat și conducerea partidului de guvernământ. Un alt lider aflat abia la început de drum, într-o perioadă cum nu se poate mai proastă.
Poziția Germaniei în UE ar putea fi sub influența vocalului Grup de la Vișegrad, din care fac parte Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia. Patru state care își apără cu înverșunare interesele naționale, străduindu-se de ani buni să creeze o contrapondere la nucleul dur al UE. În încercarea de a-și întări poziția, Grupul de la Vișegrad ar putea profita de orice eventuală vulnerabilitate sau bâlbă apărută la Berlin. Dar și de situația din Franța, unde vor avea loc în curând alegeri decisive, în urma cărora Germania ar putea fi înlăturată de la cârma Europei.
Un potențial nou lup alfa al UE
În Franța sunt programate alegeri prezidențiale în aprilie, urmate de alegeri legislative în iunie, învingătorii sunt încă greu de deslușit. Sondajele îl dau deocamdată câștigător pe actualul președinte, Emmanuel Macron, care ar putea astfel să obțină un nou mandat de cinci ani și să contribuie implicit la victoria partidului său în alegerile legislative. Dar indiferent de rezultatele scrutinelor, dacă noua conducere a țării va fi mai bine coagulată și, deci, mai puternică și mai trainică decât cea din Germania, e de așteptat ca Parisul să fie tentat să preia hățurile UE, contestându-i Berlinului rolul de lup alfa al Europei. Iar dacă va câștiga bătălia, ne-ar putea conduce pe un drum diferit de cel prefigurat acum de Berlin.
Jokerul ungar
În contextul actual, alegerile din Ungaria s-ar putea dovedi mai importante ca oricând pentru soarta Europei în ansamblul ei. Pentru că Budapesta e unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Grupului de la Vișegrad. Iar vocea ei se face mereu auzită tare și răspicat, fie că gâdilă urechile auditoriului european, fie că îl exasperează. Dacă la alegerile legislative din primăvară populația va opta pentru continuitate, așa cum par deocamdată să sugereze sondajele de opinie, iar la putere vor rămâne (au rămas prin câștigarea alegerilor de duminică) Fidesz și Viktor Orban, care este premier încă din 2010, poziția Grupului în cadrul UE s-ar putea întări în perioada următoare, mai ales pe fondul schimbărilor de ștafetă din Germania și Franța, de natură să slăbească măcar pe moment nucleul dur al UE.
În ceafa Fidesz suflă însă opoziția unită, aflată la doar câteva procente distanță. Iar candidatul ei, primarul Peter Marki-Zay, susține întoarcerea Ungariei la Europa. Dacă alegerile vor fi câștigate de el (le-a pierdut) e, așadar, de așteptat ca Grupul de la Vișegrad, perceput în prezent ca o contrapondere la nucleul dur al UE, să slăbească semnificativ. Iar în acest caz, Polonia, celălalt stat cheie a Grupului de la Vișegrad, ar putea fi mai tentată ca oricând să cedeze avansurilor noilor guvernanți de la Berlin, care și-au propus să și-o apropie, pentru a contracara Federația Rusă. Iată, așadar, un alt motiv pentru care alegerile din Ungaria joacă un rol crucial. Ele au potențialul de a schimba profund echilibrul puterii din UE, și în moduri pe care poate că încă nici ne le avem în vedere.
ALINA OLTEANU Revista Capital
