Explozia facturilor, scumpirile care vin pe bandă rulantă și conflictul din Ucraina care vine să accentueze aceste greutăți, iată contextul în care evoluăm primăvara aceasta. Colac peste pupăză, când vorbim de alimente, producătorii noștri spun că vine foametea absolută.
Dacă ar fi să credem cele mai dure declarații din piață, în aprilie-iunie, prețul unor alimente ar putea să se tripleze. Dacă acest scenariu se va dovedi a fi adevărat, la nivelul puterii noastre de cumpărare, se va instala o foamete cum greu ne putem închipui. Asta într-o țară membră UE, în anul de grație 2022.
Energia care ne fură viața
Conform raportului “Energy poverty in buildings in România” publicat în iulie 2021, “După ce își achită facturile pentru energie (electrică și termică), 13% din familiile din România trec sub pragul de sărăcie, 11.7% din familii practică sub-consumul (consumă mai puțină energie decât minimul necesar unui trai confortabil), iar pentru 45,3% din familiile din România, facturile pentru energie constituie o povară prea grea pentru bugetul familiei. Mai mult, aproape 14% dintre gospodăriile din România au datorii la plata facturilor și 10% dintre ele nu își pot încălzi locuințele în mod adecvat”. Pe scurt, stăm deja rău. Evident, criza energetică lovește în multe locuri, deci și în zona agro. De altfel, ministrul de resort, Adrian Chesnoiu, a recunoscut că “Scumpirile la energie și gaze naturale și modul haotic în care s-a liberalizat piața energetică au cauzat un bulgăre care s-a tot rostogolit și lovește tot mai multe sectoare”, în ultimul an, alimentele s-au scumpit cu peste 7%, spun datele INS, dar există și catastrofe, precum uleiul alimentar, care a crescut cu 25,76%, și cartofii ce s-au scumpit 25,67%. Dar, dacă un kilogram de ulei mai rezonabil costă, acum, 8 lei, ce ziceți dacă, în aprilie, spre sfârșit, se va ridica la 25 de lei? Și nu va fi singurul produs care se va tripla ca preț, după cum spun cei din agribusiness.
Se vor scumpi, dar cine mai cumpără?
Fermierii spun ca anul a început cu secetă, cu prețuri foarte mari la îngrășăminte chimice, cum scriam mai sus, la energie. Seceta, însă, va pune gaz pe foc. La cereale, spre exemplu, noi avem o medie multianuală de 9,6 milioane de tone. Dacă nivelul secetei se menține la nivelul din februarie, se prevede o producție de numai 8,2 milioane de tone. Respectiv, o scădere de 15 procente, variantă pe care analiștii o consideră ca fiind exagerat de optimist. Dar, chiar și așa, acești 15 la sută ar echivala cu circa 336 de milioane de euro. Această sumă va dispărea din circuitul comercial din PIB.
Mai mult, tot mai multe glasuri de fermieri spun că alimentele se vor scumpi cum nu s-a mai întâmplat din anii '50 încoace. Spre exemplu, fermierul Ștefan Nicolae, președinte Agrostar, adică Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe care unește mai bine de 150 de sindicate la nivel de țară, face o declarație uimitoare: “S-ar putea să se și tripleze. Problema este că puterea de cumpărare nu există. Noi putem să le triplăm, dublăm, să le facem de 10 ori mai mari. Cine mai cumpără? Dacă într-o lună, Guvernul nu intervine rapid, nu vom avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri, vom avea șomaj. Va fi un efect atât de mare pe care nu-l va mai controla nimeni”.
Despre noi scumpiri au vorbit și economiștii Băncii Naționale, care estimează că prețurile vor crește treptat, astfel că în aprilie am putea avea o inflație de 11,2%, adică după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Scumpirile vor continua și în primele luni de vară, perioadă în care inflația va rămâne peste 10%, spun aceiași specialiști. Astfel, BNR a crescut prognoza de inflație: pentru trimestrul 1 la 7,9-8%, pentru trimestrul 2 la 11,2%, pentru trimestrul 3 la 10,2%, iar pentru trimestrul 4 la 9,6%.
Tragedia din Ucraina
În condițiile în care Ucraina, un mare exportator de grâne, mai mare chiar decât Rusia, este răvășită de război, penuria de cereale va fi evidentă anul acesta. Dacă am fi avut destule sisteme de irigație, poate am fi avut șansa să ne afirmăm ca o putere agricolă a Europei. Ca să vă faceți o idee, în 2019, Ucraina a reușit să aibă o producție anuală de grâu de 70 de milioane de tone, dintre care 49,7 milioane de tone au fost vândute pe piețe externe. Astfel, Ucraina a preluat titlul de cel mai mare exportator de cereale din lume, un titlu deținut în ultimii trei ani de dinainte de 2019 de către Rusia.
Apropo de Rusia, în același an, a avut o producție de 118 milioane de tone, dar a exportat sub nivelul Ucrainei.
Depindem de alții
Un alt trend deloc folositor pe care s-a așezat România este acela al importurilor de alimente. Devine din ce în ce mai evident că, în scurtă vreme, vom fi dependenți de aceste importuri. Unul dintre cele mai grăitore exemple este carnea de porc. Conform celor mai recente date, dacă acum șapte ani, producția acoperea peste 70% din necesarul de consum, acum România a ajuns să producă doar 55,3% din necesar. Nu mai e mult până vom coborî sub cele cincizeci de procente... Potrivit datelor furnizate de INS, la zahăr stăm mai prost: în 2020, doar 34,9% din necesarul de consum era acoperit din producția locală.
Ceva mai bine stăm la legume (deși în unele supermarketuri nu este prea vizibil), producătorii locali asigurând circa 82% din necesar (E drept, la varză producem mai mult decât consumăm, ceea ce se reflectă și în prețul la vânzare, toamna). Și la fructe am început un trend descendent: producția este asigurată pe plan local în proporție de doar 68,5%.
Ca un corolar, România acoperă, azi, din producția internă, cerințele de consum ale locuitorilor doar în cazul cărnii de oaie și capră, și cerealele. În cuvinte puține, se estimează că nu vor trece 10 ani până în clipa când vom deveni clar dependenți de importul de alimente. De altfel, datele Ministerului Agriculturii arată că, în 2020, importurile au fost de 8,9 miliarde de euro, în timp ce exporturile au atins valoarea de 6,9 miliarde de euro.
În acest context, Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a declarat că “Este teribil de grav, pentru că, în primul rând, dependența aceasta de importuri de hrană este un element de risc major pentru oricare țară, orice comunitate. Este un risc major și pentru o familie care nu are propriile surse ca să-și poată asigura în ritmul normal alimentația”.
CĂTĂLIN DUMITRESCU - Revista Capital
