MINISTRUL MEDIULUI A LANSAT CAMPANIA “CURĂȚĂM ROMÂNIA!”

Distribuie pe:

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a lansat Campania Națională “Curățăm România!”, care se adresează tuturor românilor, fiind prima campanie de acest fel în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, precum și asociațiile de profil.

Campania a început luni, 4 aprilie, și se va desfășura până pe 4 mai, sub sloganul “Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

“Probabil că sunt zeci de orașe, zeci de municipii unde lucrurile arată mai bine și sunt, cu siguranță, milioane de români cărora le pasă. În ciuda acțiunilor de primăvară, de curățenie, în orașe sunt în continuare, în România, mii de localități unde nepăsarea duce la asemenea locații, la asemenea priveliști”, a declarat Barna Tanczos, la o conferință de presă în București.

Implicare și finanțare

El a precizat că a decis să fie lansată o campanie națională pentru a multiplica eforturile care sunt depuse acum.

“Este un apel la implicare, este un apel din partea Ministerului Mediului în primul rând către unitățile administrativ-teritoriale (UAT) pentru că legislația spune foarte clar că gestionarea deșeurilor este atributul autorităților publice locale. (...)

Ce presupune campania? «Curățăm România» este o campanie în care vrem să implicăm, fără excepție, toate autoritățile publice locale, vrem să extindem acele bune exemple, bune practici care se desfășoară în anumite localități, la nivel național”, a subliniat ministrul Mediului, citat de Agerpres.

El a precizat că vor fi implicate instituțiile subordonate ministerului, cum ar fi Regia Națională a Pădurilor sau Apele Române, în timp ce Garda de Mediu și Agențiile de Protecția Mediului vor ajuta la organizare, la coordonare și la centralizarea datelor cu privire la cantitățile de deșeuri.

“Venim cu sprijin financiar la UAT-uri, le asigurăm finanțare printr-un program derulat de Agenția Fondului de Mediu.

Finanțare înseamnă sume cuprinse între 3.000 și 30.000 de lei, în funcție de numărul de locuitori dintr-un UAT - și pot deconta cheltuielile ocazionate cu această campanie, cu campaniile de ecologizare și curățire.

Sunt eligibile toate unitățile administrativ-teritoriale, fără excepție. Dorim ca această lună aprilie, care este perioada Sărbătorilor pascale, să nu fie doar o perioadă în care ne concentrăm doar pe curățarea sufletului, dar și pe ecologizarea și curățarea localităților”, a mai spus ministrul Mediului.

Lasă un comentariu