AZI, LA TÂRGU-MUREȘ - ÎNTÂLNIRE CU REFUGIAȚII UCRANIENI DIN MUNICIPIU ȘI DIN JUDEȚ

Distribuie pe:

Azi, la ora 11, la Hotel Tineretului din strada N. Grigorescu nr. 19, are loc o întâlnire ce are ca scop informarea cetățenilor străini și apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din Ucraina, cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul statului român, respectiv municipiul Târgu-Mureș și alte zone din județ.

Manifestarea este organizată de Primăria municipiului Târgu-Mureș, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu-Mureș, la întâlnire fiind invitați să participe reprezentanți ai următoarelor instituții: Instituția Prefectului - Județul Mure (SPC Permise de conducere, Biroul Apostilă), Inspectoratul de Poliție Mureș (Serviciul Rutier; Serviciul pentru imigrări), Poliția de Frontieră Aeroport Târgu-Mureș; Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș; Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

“Persoanele interesate, atât din Ucraina, cât și voluntarii sau cei care sprijină integrarea acestor persoane (asociații / organizații neguvernamentale) sunt așteptate la această întâlnire pentru a putea afla date cu privire la informarea, consilierea și îndrumarea oferite pe teritoriul municipiului Târgu-Mureș și în alte zone din județ, pentru a pune întrebări și a primi răspunsuri cu privire la situațiile întâmpinate”, precizează conducerea DAS Târgu-Mureș.

(foto - defenseromania.ro)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu