DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR, CULOARE ȘI VOIE BUNĂ LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ BICHIȘ

Distribuie pe:

Într-o frumoasă zi de joi, eu, Hărșan Toma Smaranda Ioana, împreună cu colega mea, Keresztesi Magdalena, ne-am bucurat să organizăm o simpatică scenetă cu ocazia “Zilei Internaționale a Rromilor”, care se marchează în fiecare an, în 8 Aprilie. Originea Zilei Internaționale a Romilor are la bază Primul Congres al Romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra, în data de 8 aprilie 1971, iar în țara noastră este celebrată din 1990 și este numită Sărbătoarea etniei romilor din România.

Niciodată până acum nu s-a serbat această zi la noi la școală, de aceea ideea am propus-o mai întâi dlui Director Csaba Balog și apoi elevilor, care s-au arătat deosebit de încântați, lucru care s-a și simțit.

În deschidere, am ascultat imnul romilor, “Gelem - Gelem”, care în traducere înseamnă, ,,Am umblat, am umblat” , compus de Zarko Javanovik și cântat de Olivera Vuco în filmul iugoslav “Am întâlnit și țigani fericiți”. Imnul este adoptat ca și cântec național, în anul 1971, la primul Concres al Romilor și tot atunci este reconfirmat steagul acestora, care se bucură de o simbolistică aparte.

Elevul nostru, Paul Moldovan, ne-a vorbit puțin despre simbolistica steagului, jumătatea verde de jos reprezentând câmpurile înverzite, jumătatea albastră de sus reprezentând cerul albastru, iar roata din centrul steagului, reprezen-tând chakra, soarta, succesiunea vieților, nomadismul, legătura cu spațiul original al Indiei.

Am vorbit apoi despre portul femeilor rome, informațiile oferindu-ni-le Grancea Gruia, admirând, totodată și frumusețea veșmintelor elevei noastre, Lavinia Palfi, care s-a îmbrăcat parcă de sărbătoare. Astfel, femeile rome poartă fuste lungi, în mai multe straturi și cât mai colorate. Părul lor este lung și împletit, uneori poartă floare în păr, iar în urechi, cercei cât mai mari. Sunt cunoscute pentru tradiția lor de a purta bani în păr sau pe veșminte. Culoarea dominantă este roșul, mai ales că această culoare este aducătoare de noroc. De asemenea, femeile căsătorite poartă batic.

Apoi, Andrei Moldovan ne-a făcut cunoscut portul bărbatului rom, care, față de portul femeilor, este mult mai simplu, format din pantaloni lungi, cămașă, vestă, pălărie cu bor larg. De sărbători obișnuiesc să se îmbrace colorat.

Sceneta a început cu o incursiune în târgurile specifice romilor, unde s-au dramatizat diferite momente din viața târgului: vânzarea - cumpărarea diferitelor obiecte, unde elevii noștri s-au remarcat printr-un mare spirit de vânzători / cumpărători. S-a trecut apoi la simpatica scenetă de vânzare de cai și la ghicitul în cărți.

Minunata zi s-a încheiat cu câteva momente de dans pe atmosfera Șatra - Loli Phabay, pe care am dansat cu toții.

Nu am putut să nu îi întrebăm pe micii noștri “actori” cu ce gând au rămas acum la sfârșitul acestei zile și cum s-au simțit. Paul Moldovan, de 14 ani, ne-a spus următoarele: “La acest eveniment, ca să îi spun așa, m-am simțit foarte bine, am avut, așa, o stare de fericire și de continuă adrenalină. Eu m-am costumat într-un rom veritabil. Mi-a plăcut să particip la un așa eveniment, organizat mai ales pentru noi. Mi-a plăcut și faptul că toți știam ce avem de făcut, că ne-am îmbrăcat frumos de acasă în haine tradiționale rome. Nu am avut ocazia, până acum, să particip la un astfel de eveniment, dar, cu ajutorul doamnelor profesoare, s-a putut face acest lucru. Mulțumesc foarte mult pentru acest lucru. Am avut ocazia să iau parte la niște momente de neuitat și să mi se întipărească aceste amintiri în minte și, totodat, în suflet”.

Și Andrei Moldovan, elev în clasa a VI-a, a dorit să ne lase câteva impresii de la sfârșitul acestui eveniment, spunând: “De la acest spectacol, mie mi-a plăcut cel mai mult târgul de cai și atunci când am prezentat-o pe Piranda Izolația celor din sală. M-am simțit foarte bine și am avut o stare pozitivă pe tot parcursul evenimentului. De asemenea, mi-a plăcut că doamnele profesoare au dorit să facă acest eveniment pentru noi, faptul că au ales muzica de fundal pe placul tuturor și că am dansat împreună”.

Frumoasa noastră elevă, Lavinia Palfi, din clasa a V-a, ne spune că ei i-a plăcut totul, însă, dacă ar fi să aleagă o scenă, preferata ei ar fi cea în care a dansat cu Paul și unde au vândut împreună la taraba de tapițerii și de alimente, interpretând rolul de soț - soție comercianți. De asemenea, o altă scenetă favorită a fost momentul în care i s-a cumpărat o geacă de blană de la taraba cu haine, vânzătoare fiind Maria Buta. De asemenea, i-a plăcut faptul că noi, profesoarele, am organizat această scenetă pentru ei. A rămas impresionată de faptul că și eu m-am costumat și am dansat împreună cu ei pe melodia “Șatra” a lui Loli Phabay, dar și pe alte melodii.

Obiectivele acestei zile au fost conștientizarea elevilor romi la etnia rromă, cunoașterea și împrospătarea tradițiilor și obiceiurilor, cunoașterea imnului internațional și a steagului și, bineînțeles, a semnificației, cunoașterea în sine a culturii și, mai ales, apropierea de sufletul elevilor noștri, dorința de a-i face să conștientizeze că ei contează într-adevăr pentru noi.

Așa cum spunea și Nicolae Iorga, “Cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai iubitori, mai altruiști, mai iubitori de om și viață”, și credem cu tărie că aceste lucruri le-am urmărit și noi în acea minunată zi de joi. Faptul că am simțit fericire pe buzele elevilor noștri, dar mai ales în sufletul lor, ne face să credem că ne-am mai atins un scop în cariera de pedagog.

Prof. Limba română KERESZTESI MAGDALENA și prof. Geografie HĂRȘAN TOMA SMARANDA IOANA, Școala Gimnazială Bichiș

Lasă un comentariu