LA TÂRGU-MUREȘ, EUROPEAN TEQBALL TOUR

Distribuie pe:

TEQBALL este un sport care se joacă pe o masă curbată, în general cu o minge obișnuită de fotbal. A cunoscut cea mai rapidă dezvoltare la nivel mondial, la doar 5 ani de la apariție, în anul 2017.

Federația Internațională de Teqball (FITEQ), în parteneriat cu Federația Română de Teqball (FRTEQ), organizează etapa a II-a din circuitul EUROPEAN TEQBALL TOUR, a doua competiție ca și valoare a premiilor în bani, după Teqball World Series. Astfel, cel mai important eveniment de Teqball organizat până acum în România, un adevărat show al sportului European, va avea loc la Sala Sporturilor din Târgu-Mureș. Cei mai buni jucători de Teqball ai lumii vor fi prezenți în orașul nostru, în perioada 29 aprilie - 1 mai. Sportivii de la probele de dublu masculin și dublu-mixt se vor întrece pentru premii în valoare totală de 30.000 de dolari.

Și-au anunțat participarea, printre alții: Bogdan Marojevic/Nikola Mitro (Serbia - campionii mondiali la dublu), Banyik Csaba/Janicsek Zsanett (Ungaria - campionii mondiali la dublu mixt), liderul clasamentului mondial la simplu, maghiarul Blazsovics Adam, vicecampionul mondial la simplu, francezul Julien Grondin, medaliatul cu bronz, polonezul Adrian Duszak, dar și cel mai bun jucător român al momentului, numărul 2 mondial la simplu, Gyorgydeak Apor. Lista finală de participanți va fi cunoscută însă doar la 19 aprilie, dată limită de înscriere pe portalul Federației Internaționale.

Pe lângă jucători de talie mondială, competiția de la Târgu-Mureș se va bucura de prezența invitaților oficiali, reprezentând conducerea Federației internaționale, ai Ministerului Sportului, Comitetului Olimpic Sportiv Român, oficialități locale.

Conform organizatorilor, programul competiției va fi următorul: vineri, 29 aprilie - proba de dublu masculin (grupe și eliminatorii); sâmbătă, 30 aprilie - proba de dublu-mixt (grupe și eliminatorii); duminică, 1 mai - semifinale și finale.

Programul exact al competiției va fi stabilit după efectuarea tragerii la sorți, dar, mai mult ca sigur, în zilele de vineri și sâmbătă, meciurile vor începe dimineața la ora 9 și se vor încheia seara, iar duminică, 1 mai, dimineața sunt programate semifinalele, iar după-amiaza finalele.

Pe lângă turneul propriu-zis, competiția de la Târgu-Mureș va fi un show total de lumini și sunet, cu demonstrații, premii pentru spectatori.

Accesul spectatorilor va fi liber, în toate zilele de concurs, a precizat Vlad PODAR, reprezentant Teqball România.

B.L.

Lasă un comentariu