“Din alte țări de soare pline/ Pe unde ați fost și voi străine/ Veniți dragi păsări înapoi/ Veniți cu bine”. (GEORGE COȘBUC, “Vestitorii Primăverii”)
Au sosit berzele - “Vestitorii Primăverii”, păsările călătoare care se întorc la cuiburile lor, anunțând sfârșitul iernii.
Berzele, care împreună cu ghioceii, cu mâțișorii sălciilor, cu întreaga natură ce-și scutură cojocul de rugină al babei Dochia, prevestesc sosirea Primăverii, anotimpul florilor, care pune în mișcare seva copacilor, pomilor, a întregii vegetații ce râde cu gura până la urechi, mângâiată de razele puternice și totodată molatice ale soarelui.
E Primăvară iar. Gâzele, animalele, oamenii, cu mic, cu mare, intră într-un ritm alert de viață după o hibernare prelungită în cojoacele parcă prea strâmte, biciuite de crivățul iernii.
E Primăvară iar, anotimpul speranței, al florilor, al dragostei și iubirii, al începutului unui nou ciclu de viață urmărită și alergată de orologiul timpului trecut și viitor, care măsoară cu încăpățânare scurgerea zilelor și a nopților, a anilor și a secolelor, a mileniilor de la începuturile vieții pe planeta Albastră - Pământ, pe care oamenii nu mai încap unii de alții. În invidia lor se pizmuiesc, se dușmănesc, se vânează și se ucid între ei în războaie locale sau globale, își fură hrana, bunurile, banii, agoniseala, mânați de necuratul, se omoară cu arme tot mai sofisticate, rod al tehnicii și științei generatoare de poluare, dușmanul de moarte a tot ceea ce e viu. Aceste acțiuni păgâne ale oamenilor împotriva oamenilor, a tot ceea ce mișcă pe acest Pământ binecuvântat de Dumnezeu, care a creat lumea noastră pentru a trăi în armonie și nu în dușmănie față de aproapele lor, să dispară din faptele noastre, odată cu sosirea echinocțiului de primăvară.
Au sosit berzele și odată cu ele, Primăvara! Oameni ai planetei Pământ, cultivați în ființa voastră toleranța, dragostea, până nu e prea târziu! Până când cenușa și întunericul atomic nu vă va transforma sângele în otravă, în moarte globală fără de întoarcere.
IOAN HUSAR
