Sfântul Ioan Gură de Aur numește duminica “ziua pâinii”, după obiceiul de a frânge în această zi pâinea, adică a serba Sfânta Euharistie. Această zi, mulți dintre Sfinții Părinți o numesc și “Împărăteasa zilelor”, subliniind prin aceasta caracterul ei de zi sfântă și venerată.
Creștinii, încă din vechime, țineau această zi nu numai ca o zi de odihnă, ci și de bucurie, serbând-o prin participarea la serviciul Sfintei Liturghii. Duminica, fiind socotită zi de bucurie, în ea aveau loc agapele sau mesele comune și se împărțeau la săraci milosteniile care se strângeau după Liturghie. În ziua Duminicii, creștinii se abțineau de la toate petrecerile lumești, deosebindu-se de păgâni. De asemenea, Duminica nu funcționau instanțele judecătorești, nu se lucra. În biserici nu se îngenunchea, și, fiind bucuria învierii, nu se ajuna în această zi și nu se făceau pomeniri pentru morți. Chiar legile statului roman, de la Constantin cel Mare înainte, au impus oficial serbarea duminicii tuturor cetățenilor imperiului. În această zi, creștinii erau îndatorați să vină la biserică pentru a asculta slujba și predica. Porunca I a Bisericii cere ca un creștin să se roage lui Dumnezeu și să ia parte la serviciile dumnezeiești în fiecare duminică și sărbătoare. Datoria noastră de creștini este de a lăsa la o parte toate lucrările obișnuite și a ne ruga lui Dumnezeu duminica, mulțumindu-i pentru binefacerile revărsate asupra noastră. Să cinstim ziua Domnului prin gânduri curate, înălțate la Dumnezeu și prin fapte bineplăcute Lui.
Referitor la Duminica Floriilor, putem spune că această sărbătoare se prăznuiește în duminica premergătoare Învierii Domnului (ultima duminică din Postul Mare). Este ziua care ne amintește de intrarea triumfală a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim cu câteva zile înainte de patima Sa, cum prezisese proorocul Zaharia. Și, într-adevăr, cu cinci zile înainte de Paști, cum arată Sfântul Evanghelist Ioan, Mântuitorul, venind din Betania, a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat de mulțimea care venise să serbeze Paștile. Sfântul Evanghelist Ioan spune că mulțimea “a luat stâlpări de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui, strigând: Osana, bine este cuvântat Împăratul lui Israel, Cel ce vine întru numele Domnului. Și aflând Iisus un asin, a șezut pe el precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei” (Ioan 12,12-16).
În amintirea acestui eveniment, Biserica a așezat această sărbătoare, pe care poporul o numește și “Duminica Floriilor”, întrucât ea se prăznuiește totdeauna la începutul primăverii.
Cele mai vechi dovezi despre sărbătorirea acestui praznic le avem de pe la sfârșitul secolului al III-lea, într-o predică rostită în această zi de Metodie, episcopul Tirului și al Patarei. În secolul al IV-lea, mulți Sfinți Părinți laudă această sărbătoare, iar mai târziu, imnografii creștini au alcătuit imne de mare frumusețe, care se cântă și azi în biserici, la sfintele slujbe. În amintirea ramurilor de finic, cu care mulțimea a întâmpinat pe Mântuitorul, și astăzi în biserică, preotul citește rugăciunea binecuvântării ramurilor de salcie, pe care le împarte apoi credincioșilor. În alte părți se întrebuințează ramuri de finic ori de măslin. Întrebuințarea ramurilor de finic este foarte veche; se crede că s-ar fi introdus prima dată în Palestina, de unde a trecut în toate Bisericile creștine.
Sfântul Ioan Gură de Aur și Chiril al Alexandriei explică semnificația acestor stâlpări, zicând că ele înseamnă biruința lui Hristos asupra morții, cum rezultă și din troparul serbării. Fiind praznic împărătesc, Biserica Ortodoxă dezleagă la pește, vin și untdelemn. Se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare premerge celei mai negre perioade a anului bisericesc, Săptămâna Patimilor, când Mântuitorul Hristos a suferit, pentru întregul neam omenesc, patimi, suferințe și moarte, pentru ca a treia zi după așezarea Sa în mormânt, să se ridice biruitor deasupra păcatelor și a morții, prin Învierea Sa dând posibilitate omenirii de a gusta din fericirea cea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
FLORIN BENGEAN
