Mitul peșterii lui Platon ne avertizează asupra posibilității existenței unei cunoașteri existențiale deformate, false, amăgitoare. O cunoaștere univocă, dictatorială, impusă (fără drept de apel), singulară și umbroasă la înfățișare! Mitul soarelui, tot al lui Platon, ne descoperă, pe de o parte, faptul că nicio cunoaștere nu se poate dezvolta atâta vreme cât e prizoniera realității determinate și limitate, intenționat ori ba, de întunecimea minții, iar pe de alta, ne asigură de creșterea ei în adevăr (vezi la același filosof și Mitul liniei) atunci când e străpunsă de lumină!
Ioan 17,3 ne descoperă sensul și scopul vieții: Cunoașterea lui Dumnezeu! Iar Iisus ne reamintește să ne luăm Crucea și să îi urmăm Lui, avertizându-ne asupra întunericului care ne-a învăluit și în care ne place să lâncezim!
“Dacă lumina care este în tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul”, zice Domnul Iisus Hristos. Sunt acestea cuvinte hristice care ne dezvăluie, iar și iar, cât de anevoie este pentru om cunoașterea, cunoașterea adevărată!” Parcă îl auzim pe Aristotel zicând, cu câteva sute de ani înainte de Hristos: “Adevărata cunoaștere este cunoașterea adevărată!” Ușor de zis, am spune noi, accentuând, de parcă mai era necesar, crucea-greutatea procesului cunoașterii!
Parmenides, presocraticul, ar fi avut o viziune cu o zeiță, un fel de revelație în domeniul filosofic, pentru a putea înțelege mai bine diferența dintre drumul bun, adevărat al cunoașterii și cel înșelător! Cu alte cuvinte, chiar și în filosofia antică, fără ajutor de Sus, riscurile unui drum înfundat al cunoașterii era foarte mare!
Hegel vorbește și el despre pericolul susținerii, afirmării, accentuării unei legături religioase unilaterale dintre om și Dumnezeu, adică pornite doar din partea omului! Dacă ar fi așa, și nu S-ar fi revelat pe Sine lumii, Dumnezeu însuși ar fi redus doar la ceva creat (Erzeugtes) de mintea umană, așezat undeva în spațiu, înzestrat de noi înșine cu puterea de a ne da legi și prescripții. În religiile păgâne așa a și fost de fapt! Iar această realitate nu o condamnă doar Xenofan, care acuză întreaga mitologie greacă de antropomorfism, ci și Platon, care o acuză de nedreptate, minciună, ipocrizie, lipsă de bun simț și model moral-social, punând în pericol educația sănătoasă a tinerilor și cetății (Politeia), lipsindu-i de prezența unui Dumnezeu bun, înțelept, necorupt, integru și, mai ales, aș zice eu, sănătos la minte!
Cunoașterea crucii este scoasă din filosofie odată cu omul luminilor! Ea, ca semn hristic, nu mai are, începând de acum, nicio valoare pentru omul revoluționar. Ce să caute acest far de lumină călăuzitor în mintea, rațiunea pură sau practică a omului nou!? Eliminată fără mustrare de conștiință din ADN-ul Cunoașterii, se speră într-o mutație a Cunoașterii fără Cruce! Ea, crucea, rămâne în sfera religiosului conservativ, dar atât! Lumina științei moderne a “stins” lumina crucii eterne!
În realitate, trăim cea mai mare lipsă de cunoaștere! Am întrebat (nu chiar o sută de români) de câte ori am avut ocazia pe interlocutorii mei, de altfel foarte bine in-formați, dacă și cât de bine se cunosc pe ei înșiși, dar am primit foarte “întunecoase”, superficiale, ambigue răspunsuri! Cunoaștem IT- TCP/IP- UDP (protocoale necesare pentru comunicarea virtuală în domeniul IT), dar nu cunoaștem INRI (Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor).
Cunoașterea înseamnă mult mai mult decât a fi bine informat, este IN-FORMARE (a te forma “in”, adică înlăuntru - ființial).
Sfinții, martirii, mucenicii au înțeles cel mai bine, din experiență proprie, simbolul crucii, dar și crucea cunoașterii!
Și, pentru că ne aflăm în Postul Mare, să încercăm, după putere, să postim cu folos, nedespuind Cunoașterea de Cruce și nici Crucea de cunoaștere.
Paști Binecuvântate!
Pr. EMANUEL SORIN BUGNER
