ÎNVIEREA DOMNULUI - PRAZNICUL ÎNFRĂȚIRII UNIVERSALE

Distribuie pe:

Mintea noastră se îndreaptă din acest prilej către locul sfânt din Ierusalim și din jurul acestui oraș. E zi de primăvară. Au înflorit pomii și păsările cântă printre crengi, preamărind pe Creatorul lor. Mai străbat până la noi strigătele mulțimii cu stâlpări de finic în mâini: “Osana, Fiul lui David; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). Vrem să vedem cu ochii minții grădina Ghetsimani, căci după ce Iisus a instituit Sfânta Taină a Euharistiei, a mers să se roage cu acea rugăciune dumnezeiască: “Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc eu, ci precum tu voiești!” (Matei 26, 39). Să-L vedem cu ochii inimii pe Iisus prins și înfățișat înaintea lui Pilat, să-L vedem dat spre moarte, să-L vedem biciuit, batjocorit, răstignit, mort și înmormântat. E primăvară peste pământul Palestinei. Au înflorit pomii, au înflorit crinii și vor înflori trandafirii și toate florile acestui pământ pentru a îmbia parfumul lor Învierii din morți a lui Iisus.

A treia zi după moartea Lui pe cruce, după ce a trecut sâmbătă, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), a venit Maria Magdalena și cealaltă Marie ca să vadă mormântul lui Iisus. Mormântul era săpat în piatră și o piatră era răsturnată peste ușa mormântului (Marcu 15, 43-46). Soarele încă nu era răsărit când femeile s-au apropiat de mormânt. Colinele din jur păreau pământ îmbrăcat în crini de argint. O noapte senină cu aer parfumat care părea că a fost tulburat de un zbor de îngeri. Și zorii zilei care s-au grăbit să apară aduc cu ei un cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii care păzeau mormântul s-au cutremurat. Și Îngerul a zis femeilor: “Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit îl căutați. Nu este aici; căci s-a sculat precum a zis; veniți și vedeți locul unde a zăcut” (Matei 28, 1-6).

Acum femeile, toți care l-au iubit pe Iisus și întreaga natură au putut să cânte imnul de biruință a lui Hristos: “Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!” Mare este bucuria tuturor creștinilor în această sfântă sărbătoare! Întreagă această bucurie izvorăște din faptul că mormântul Mântuitorului a fost aflat gol. Singura mângâiere pentru omenirea care aștepta mântuirea a fost Învierea lui Hristos. După Învierea lui Hristos, omenirea a învățat că, cu moartea nu se termină toate și după moarte urmează o nouă viață. Sărbătoarea Învierii lui Hristos e praznicul după care au suspinat multe suflete, căci acest praznic marchează sfârșitul unei ere de durere, începutul unei epoci de bucurie pentru întreaga lume creștină. Prin aceasta, sărbătoarea Paștilor este praznicul înfrățirii universale, căci pentru toți a încetat durerea și pentru toți a răsărit bucuria din mormântul gol al Mântuitorului. Dacă Praznicul Învierii ne aduce aminte de patimile, de suferințele, de moartea și îngroparea lui Hristos, acest praznic ne aduce aminte și de biruința Lui asupra morții, adică de Învierea Lui, și prin înviere de dragostea Lui pentru noi, dragoste care trebuie să fie rodul înfrățirii tuturor oamenilor și a tuturor popoarelor. Sfântul Apostol Pavel ne face să înțelegem această dragoste a lui Hristos când le spune corintenilor: “Căci dragostea lui Hristos ne stăpânește pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toți, au murit deci toți. Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci aceluia care, pentru ei, a murit și a înviat” (II Cor. 5 ,14-15). Temeiul mărturiei Sfântului Pavel este împăcarea pe care a realizat-o Hristos prin înnoirea întregii făpturi. Cele vechi au trecut și toate s-au făcut noi. Și Sfântul Pavel continuă zicând: “Și toate sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu sine prin Hristos și care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu sine însuși, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării” (II Cor. 5, 17-19).

Învierea lui Hristos este sărbătoarea împăcării tuturor și deci a înfrățirii tuturor. Mărturisind pe Hristos Cel înviat din morți, mărturisim existența lui Dumnezeu din veac, mărturisim purtarea Lui de grijă față de noi, toți, care locuim pământul acesta, mărturisim puterea Lui care păzește viața noastră și care întărește și călăuzește toți pașii vieții noastre. Învierea lui Hristos este lumina care străbate până în adâncurile pământului, care pătrunde în cele mai ascunse unghere ale inimii și care ajunge la toate frământările vieții noastre spirituale, întărește neputințele noastre, dă scop gândurilor noastre și ne invită necontenit la o trăire nouă împreună cu Hristos. În lumina Învierii lui Hristos cuprindem și înțelegem mai bine și mai temeinic rostul vieții noastre. Ea aduce o soluție la problemele mântuirii așa cum se pune pentru fiecare din noi. Cel care se lasă pătruns de lumina Învierii lui Hristos și crede cu toată inima în Hristos cel înviat, acela își va întocmi toată viața în așa fel încât viața lui să fie izvor de fericire pentru alții.

Când rostim cuvintele: “Hristos a înviat!”, mărturisim cu toata tăria că Dumnezeu există, că există o lume spirituală, o lume nevăzută pe care trebuie să o căutăm și să o ajungem. Fără Învierea lui Hristos n-ar mai fi existat virtute, n-ar fi existat frângere de inimă pentru păcate, întristare și plâns pentru fărădelegile săvârșite. Fără Învierea lui Hristos n-ar mai fi existat dorința de a săvârși binele, năzuința de îndreptare, pocăința. Fără Învierea care ne înfrățește pe toți în Iisus Hristos Cel ce a biruit puterile morții, n-am putea vorbi despre Biserică ca așezământ al mântuirii noastre, n-am putea vorbi despre Sfintele Taine, despre har și despre revărsarea lui în ziua Cincizecimii. Dacă n-ar fi fost Învierea Mântuitorului, Mântuitorul nu s-ar fi rugat în rugăciunea Lui arhierească și pentru Apostoli și pentru toți credincioșii, cuprinzându-i într-o frățească unire pe toți. Hristos prin Învierea Sa a fixat un ideal înalt pentru toți creștinii, care este cunoașterea lui Dumnezeu: “Și aceasta este viața cea veșnică: Să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis” (Ioan 17, 3). În măsura în care acest ideal este atins, sărbătoarea Învierii devine o sărbătoare a înfrățirii tuturor creștinilor. Din sărbătoarea Învierii lui Hristos mai înțelegem că acest praznic este pentru întreaga creștinătate sărbătoarea vieții, a bucuriei de a trăi, a păcii. Cântările noastre bisericești de la Paști reprezintă toate o chemare la înfrățire, la dragoste, la pace. Lumea de azi e mereu amenințată de grozăvia războiului, a morții. Învierea lui Hristos ne-a adus nădejdea că viața trebuie să biruiască moartea. Oamenii nu vor să piară și să moară, ei vor să trăiască pentru că Hristos a biruit puterile morții, binele a biruit răul, dreptatea și adevărul au biruit nedreptatea și înșelăciunea. După Învierea lui Hristos, și învierea noastră devine certitudine. Prin Înviere, noi, toți, am devenit fii ai lui Dumnezeu și fiindcă am fost încorporați în El, care a înviat, și noi vom învia. Va veni o zi în care nu vor mai fi morminte în lume: “Viața va zdrobi moartea, cel nemuritor va înghiți pe cel muritor. Moarte, unde este biruința ta? Moarte, unde este boldul tău?” (I Cor. 15, 54-55).

Învierea lui Hristos a revărsat pace pentru întreaga omenire și sub climatul păcii, toți oamenii lucrează, indiferent din ce parte a pământului sunt, pentru bunăstare și fericire, pentru viață înfrățită, pentru armonie și pentru progres. Prin Învierea lui Hristos avem posibilitatea de a transforma viața noastră într-o viață de bucurii, umblând întru “înnoirea vieții”. Pe acest drum al binelui, al cinstei, al credinței, noi aflăm bucuria de a trăi.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu