PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
Iubiți fii duhovnicești,
Hristos a înviat!
La începutul activității Sale mesianice, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ales doisprezece ucenici sau discipoli (cf. Mt. 10, 1-5). Pe aceștia i-a instruit temeinic, mai bine de trei ani, modelându-le caracterul, pentru ca, apoi, ei să meargă în lume și să vestească oamenilor Evanghelia Împărăției cerurilor. Apostolii au fost privilegiați ca să vadă cu ochii lor faptele mărețe săvârșite de Iisus și să audă învățăturile Sale, încât dimpreună cu alți contemporani ai lor “se minunau de priceperea Lui” (cf. Lc. 2, 47).
După răstignirea și moartea Răscumpărătorului divin, ucenicii Săi erau triști și nedumeriți de cele întâmplate, ascunzându-se “de frica iudeilor” (In. 20, 19). Dar după ce El a înviat din mormântul Său și S-a arătat lor, Apostolii mărturiseau cu mare putere “despre învierea Domnului Iisus Hristos” (Fapte 4, 33). Realmente, acești martori credincioși și curajoși au început să predice pretutindeni adevărul Învierii Mântuitorului, ca temelie a credinței noastre și a învierii noastre din morți. Pentru ei, Învierea este esența Evangheliei și a mântuirii.
Dreptmăritori creștini,
În seara Învierii, Iisus S-a arătat celor zece ucenici ai Săi, care, temându-se de iudei, se ascunseseră în foișorul de sus de pe colina Sionului. Intrând la ei prin ușile încuiate, le-a zis: “Pace vouă!”. Pentru a contracara frica și îndoiala lor, Domnul “le-a arătat mâinile și coasta Sa” (In. 20, 20), pe care se vedeau urmele răstignirii și ale străpungerii cu lancea. Pentru că ei tot nu credeau, El le-a cerut mâncare și luând-o “a mâncat în fața lor” (Lc. 24, 43), deși trupul Său preamărit n-a avut nevoie de hrană pentru subzistență. Prin aceasta voia să le arate că trupul Său nu este o plăsmuire a imaginației sau o apariție a unei fantome, ci este real. După aceea, Hristos îi consacră și îi împuternicește pe ucenici spre a continua misiunea Sa pe pământ (cf. In. 20, 21-23). Această misiune apostolică va fi transmisă, prin Hirotonie, episcopilor și preoților Bisericii. Astfel, ei vor continua însăși Preoția sfântă a Mântuitorului, mărturisind Învierea Sa, asemenea Sfinților Apostoli.
După opt zile, Hristos Se va arăta, a doua oară, Apostolilor adunați împreună, în același foișor de pe Sion. Acum, erau în număr de unsprezece, fiind și Toma cu ei. Acesta nu-i crede când ei îi spun că-L văzuseră pe Domnul înviat. Mai mult decât atât, el le-a răspuns că va crede doar când va atinge semnele crucificării de pe trupul lui Iisus (cf. In. 20, 25). Iisus le-a zis: “Pace vouă!” și l-a invitat pe Toma să-L atingă, pentru a obține dovada dorită. Verificându-I corporalitatea, Toma rostește cu uimire: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In. 20, 28), mărturisind astfel autoritatea și dumnezeirea Celui Înviat.
După Învierea Sa, Hristos Se arată, a treia oară, Apostolilor adunați împreună, acum în număr de șapte. Aceștia se aflau la pescuit pe Marea Tiberiadei, unde, în lumina dimineții, apare pe țărm un străin care le cere de mâncare (cf. In. 21, 4-5). Dar ei nu au ce să-i dea pentru că, după o noapte de osteneală zadarnică, n-au prins niciun pește. Când străinul acesta le spune să arunce mreaja în dreapta corabiei, ei îl ascultă și au parte de o pescuire minunată. Atunci, Apostolul Ioan
L-a recunoscut zicând: “Domnul este!” (In. 21, 7). Între timp, Iisus pregătise masa pentru pescarii obosiți, și anume pește pe jeratec și pâine, cerându-le să aducă și din peștii prinși de ei. Invitându-i să prânzească, le-a împărțit mâncarea punând-o în mâinile lor. Se presupune că El a mâncat primul, demonstrându-le că avea un trup adevărat, capabil să mănânce.
În cele trei apariții concrete ale Sale, Hristos ține să-I fie recunoscută existența ca Iisus înviat, adică să confirme realitatea Învierii Sale în fața Apostolilor, pentru ca ei să devină martori. Trupul Său înviat era real, însă nu mai era supus acelorași legi ale naturii, putând să apară într-o cameră încuiată sau la mare depărtare. Iisus nu era o nălucă, fiindcă păstra semnele cuielor, cerând să-I fie atinse. De asemenea, putea să mănânce, convingându-Și ucenicii de identitatea Sa. Nu era un spirit descarnat, motiv pentru care zice: “Duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am” (Lc. 24, 39). Analizând cele trei arătări și faptul că Apostolii nu s-au încredințat imediat de Învierea Domnului, înțelegem că ei n-au fost oameni creduli și sentimentali. Apostolii au trecut printr-o analiză critică adevărul Învierii, fiind conștienți că evenimentul epocal trebuie să fie piatra fundamentală a creștinismului.
Iubiți credincioși,
Anul 2022 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. Rugăciunea este necesară, în vremea noastră, când rătăcirea, ambițiile deșarte și atașamentele materiale și sentimentale afectează pe mulți, îndepărtându-i de viața creștină autentică. În instabilitatea lumii actuale, suntem tulburați de suferințe, violențe și războaie, de boli, nedreptăți și dezastre naturale. Întreaga creație “suspină și suferă în durerile nașterii” (Rom. 8, 22), adică nașterea din nou a lumii. Însă Domnul înviat este gata oricând să împrăștie umbrele fricii și ale disperării, oferindu-ne pace și speranță, ca odinioară ucenicilor Săi, în Ierusalim și în Galileea. Mântuitorul nostru este împlinirea istoriei și a creației, un Prieten fidel Căruia putem să-I încredințăm bucuriile și durerile noastre. Gustând din dulceața comuniunii cu El, vom fi capabili să-L mărturisim, prin însăși viața noastră, înaintea celor ignoranți și necredincioși. La aceasta ne cheamă, astăzi, sărbătoarea Sfintelor Paști!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei
