Omule, natură slabă,
Un' te-ndrepți cu-atâta grabă?
Tot zorești spre nicăieri.
Tu nu vezi că mâine-i ieri?
Fă popas, te hodinește,
Nu trăi așa hoțește,
Care ți-i în viață țelul,
Sufletul, sau portofelul?
Ia cumva o cale nouă
Și le-mpacă pe-amândouă,
Nu o ține-ntr-un hei-rup,
Ai și suflet, nu doar trup!
Lui ce-i dai, cu ce-l hrănești,
Răsăritul îl privești?
Dăruiești, primești iubire,
Știi ce-nseamnă fericire?
Omule, încetinește,
Goana asta obosește...
Lasă pasul mai ușor,
N-ai putere de tractor!
Plimbă-te, miroase-o floare.
Vindecă ce te mai doare.
Fugi de rău, cât poți fă bine,
Doar ce dai îți aparține...
LICUȚA PÂNTIA
