“PAȘTILE”

Distribuie pe:

Anafura din noaptea de Înviere a preluat numele sărbătorii respective, adică “Paști”, ca o mărturie vie, clară și completă a Jertfei și Învierii Domnului Iisus Hristos. Tradiția spune că paștile se iau de la biserică după slujba de Înviere, “Paștile” fiind pâinea sfințită și vinul pe care creștinii le duc acasă, mai exact trupul și sângele Domnului.

Tradiția spune că se mănâncă dimineața, în cantități mici, înainte de micul dejun și după ce se rostește rugăciunea “Tatăl Nostru”.

Înainte de a se lua Sfântul Paște, oamenii trebuie să se spele cu apă dintr-un pahar în care s-a pus un ou roșu, în acest fel fața le va fi fină și roșie ca și coaja oului. Apoi, cel mai în vârstă din familie ia o bucată din sfintele paști și rostește ,,Hristos a Înviat!”, iar cel care primește spune “Adevărat, a Înviat!” și își face sfânta cruce. Acest procedeu se repetă de trei ori și numai după aceea primesc “paștile”.

Pâinea pregătită pentru a fi dată credincioșilor ca “Paști” se sfințește printr-o rugăciune specială și prin stropirea cu apă sfințită după ce în prealabil a fost stropită cu vin roșu.

Aceasta semnifică faptul că Trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, conform Sfintei Scripturi, a fost pecetluit, sfințit prin picăturile de sânge ce au curs din coasta Mântuitorului aflat răstignit pe Sfânta Cruce.

Consumând “Sfintele Paști”, dăm mărturie că “ori de câte ori mâncăm pâinea aceasta și bem paharul acesta”, moartea Domnului vom mărturisi și Învierea vom vesti. Corect și complet este să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi “Sfintele Paști”.

Ce reprezintă cuvântul Paști”

Cuvântul “Paști” înseamnă “trecere” (Pesah - în ebraică, termen preluat de la egipteni) și este folosit pentru prima dată în Vechiul Testament în timpul lui Moise, când, în seara dinaintea ieșirii din robia egipteană, au petrecut în tăcere faptul că vor traversa Marea Roșie spre Pământul Făgăduinței, “unde curge lapte și miere” (Țara lui Israel).

Acest termen a fost preluat și de către creștini, însă semnificația lui este cu totul alta, chiar dacă traducerea s-a păstrat.

Pentru cei care Îl urmează pe Mântuitorul Hristos, Paștile înseamnă trecerea de la viața trăită în letargie, indiferență și ignoranță spirituală, la viața de comuniune cu Dumnezeu, la recunoașterea Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, a recunoștinței față de sacrificiului Mântuitorului nostru, a recunoștinței pentru acceptarea batjocurii, a răstignirii, a morții pentru izbăvirea noastră de păcate, a izbânzii vieții asupra morții, de reîntoarcere la plenitudinea bucuriei paradisiace. Este o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate, o sărbătoare a credinței în Iisus Hristos. (Ortodoxia.ro)

Lasă un comentariu