AVEM PRIMUL CAZ DE HEPATITĂ VIRALĂ DE ORIGINI NECUNOSCUTE, LA COPII, ÎN ROMÂNIA. ATENȚIE LA SIMPTOME, ÎN 10% DIN CAZURI A FOST NEVOIE DE TRANSPLANT

Distribuie pe:

Primul caz de hepatită virală de origini necunoscute, la copii, a apărut și în România. Informația a fost furnizată inițial de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), după care a venit cu detalii Ministerul Sănătății.

Este vorba de o fetiță de 5 ani, care a fost internată într-un spital de specialitate în data de 4 aprilie.

“Nu a fost detectată nicio infecție virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. Starea copilului este stabilă, primește medicație simptomatică și este în continuare spitalizat”, a transmis, luni seară, Ministerul Sănătății. 

Potrivit sursei citate, raportarea primului caz de hepatită de origini necunoscute în România s-a făcut luând în calcul definiția de caz indicată de OMS, care specifică insuficiență hepatică și icter, în condițiile în care nu există markeri de infecție virală hepatică.

“Raportarea a avut la bază definiția OMS de caz probabil, care se referă la insuficiență hepatică, transaminaze >500 UI și icter la un copil la care nu exista markeri de infecție virală hepatică. Facem aceste precizări pentru informarea opiniei publice și pentru a elimina speculațiile care ar putea produce îngrijorare în rândul părinților din România”, a explicat Ministerul Sănătății.

Fetița nu a călătorit în străinătate și nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa.

Ultima informare a OMS arată că cel puțin 169 de cazuri au fost raportate până acum, în 12 țări. Cel puțin un copil a murit și 17 au avut nevoie de transplant de ficat. Cele 169 de cazuri au fost raportate în 11 țări din Regiunea Europeană a OMS și în Statele Unite, astfel: Marea Britanie (114), Spania (13), Israel (12), SUA (9), Danemarca (6), Irlanda (5), Țările de Jos (4), Italia (4), Norvegia (2), Franța (2), România (1) și Belgia (1).

Pacienții au vârsta cuprinsă între 1 lună și 16 ani. 17 copii (aproximativ 10% din total) au necesitat transplant hepatic și a fost raportat cel puțin un deces.

Primul caz a fost semnalat inițial de Regatul Unit, în data de 5 aprilie. OMS precizează că nu este clar dacă creșterea puternică a raportărilor din ultimele zile este ca urmare a creșterii numărului de cazuri sau ca urmare a creșterii conștientizării cazurilor de hepatită de origini necunoscute.

Nu se cunoaște încă originea acestui tip de hepatită care se manifestă la copii. “Deși adenovirusul este o ipoteză posibilă, investigațiile sunt în desfășurare pentru agentul cauzal”, arată OMS.

Cert este că printre simptomele cel mai des raportate se află: dureri abdominale, diaree și vărsături, precum și niveluri crescute de enzime hepatice și icter. Majoritatea cazurilor raportate nu au avut febră, iar virușii obișnuiți care provoacă hepatită virală acută - cum ar fi virusurile hepatitei A, B, C, D și E - nu au fost detectați în niciunul dintre aceste cazuri.

Lasă un comentariu