8 mai - Ziua Națională a Portului Tradițional din România
Marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, Ziua Națională a Portului Tradițional din România a fost instituită prin Legea nr. 102/2015.
Portul popular românesc datează din secolele IX-X, mărturii mai numeroase existând din secolul al XIV-lea: cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc a fost consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, și voievodul Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaților, cu cămăși lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, ițari, opinci și căciuli din bucăți de piele de oaie pe cap. Portul tradițional românesc se caracterizează prin folosirea cu preponderență a albului, ca fond, fiind confecționat din in, cânepă sau bumbac și prezentând motive caracteristice, în forme geometrice sau de inspirație agrară, cusute sau țesute pe pânză: soarele și stelele, Pământul și Cerul, multe flori, un loc aparte ocupându-l simbolul crucii ornat și stilizat în foarte multe forme, dar și al altor simboluri religioase, precum: peștele, crucea bizantină, scara vieții, vița-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc. În ce privește cromatica motivelor, sunt folosite culori de bază, ca roșu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde și violet.
Cu prilejul acestei sărbători, Membrii Comunității Identitare din Mureș îi invită pe târgumureșeni să participe - în vestimentație tradițională sau cămașă simplă, albă - duminică, 8 mai, la ora 10, la Liturghia de la Catedrala Mare, după care se vor aduna pentru o fotografie de grup, urmată de o plimbare pietonală în Piața Trandafirilor și o vizită la Muzeul de Etnografie și Artă Populară.
12 mai – Ghermanul (Harmanul) viermilor
Sfântul Gherman este patronul animalelor și al insectelor, putând influența, potrivit credinței populare, buna dezvoltare a semănăturilor și belșugul holdelor. Patriarhul Gherman al Constantinopolului a trăit în perioada secolelor VII- VIII d.H. (650-733). În calendarul tradițional românesc, Ghermanul este “conducătorul furtunilor și al norilor de grindini”. Potrivit aceleiași surse, Sf. Gherman s-a învrednicit și a primit Darul facerii de minuni, iar la înmormântarea sa, pe unde trecea sicriul, oamenii se vindecau, iar la mormântul său s-au făcut numeroase vindecări de boli grele și “mulți îndrăciți au scăpat de asuprirea duhurilor rele”.
Despre această sărbătoare spuneau bătrânii de altădată că nu se știe din care cauză vin viermii, rod zarzavaturile, de aceea făceau supărări mari și se necăjeau, că “de ce nu se știe ziua aceasta”, pentru a o ține, și astfel să scape de viermi.
Ghermanul (Hărmanul) Viermilor este o sărbătoare populară, ținută întotdeauna pe 12 mai, cu credința că, în anotimpurile primăverii, verii și toamnei, semănăturile sunt năpădite de insecte.
Sfântul Gherman e considerat conducătorul furtunilor și al norilor de grindină. Babele spuneau că, “odată, în acea zi, un popă a lucrat la câmp cu oamenii și, seara, a bătut piatra așa de mare, că a omorât vite și păsări de-ale Cerului. Atunci, tot satul a aruncat vina pe preot, căci, dacă nu lucra el, n-ar fi bătut grindina așa de cumplit”.
Ținut în 12 mai, Ghermanul, veritabil patron al grindinii, era serbat în special de agricultori și de crescătorii de animale, spunându-se că această divinitate poate influența în bine creșterea semănăturilor și poate apăra animalele de viermi, agricultorii considerând că în jurul acestei date ar începe sezonul ploilor de primăvară.
În această zi, se credea că, dacă femeile ar coase ori ar folosi instrumente ascuțite sau înzestrate cu dinți, lupii ar “ghermăni” vitele, iar ulii ar “cântări” găinile, pentru a da apoi iama prin ele * Ciobanii care serbau Ghermanul obișnuiau să scoată brânza din burdufuri și să o spele, abținându-se să lucreze pe 12 mai, deoarece, la cea mai mică zgârietură, brânza ar fi făcut viermi * Femeile care aveau oi și vaci aveau interdicții de a coase, de a spăla sau de a se pieptăna în această zi. Toate acestea le țineau femeile “pentru a nu face brânza viermi” * În ajunul Ghermanului, femeile care țineau la semănăturile lor alegeau pe una dintre ele să facă, în pielea goală, un ocol ritual pe ogoare, crezând că, astfel, vor alunga toate insectele dăunătoare. *
Cărăbușii care ies primăvara sunt, de asemenea, buni vestitori de creșterea și bunătatea păpușoiului. Dar numai mulțimea lor e băgată în seamă. De se află foarte mulți cărăbuși, ca să umble seara, bâzâind ca albinele când joacă roiul, va fi și pâinea bună, coaptă și spornică la mâncare. * Femeile nu lucrează și dau câte un căuș sau găvan de mălai la cerșetori, pentru ca lăcustele, cărăbușii și alte gângănii să nu strice semănăturile.
Un obicei străvechi - Măsura oilor
Măsura oilor (urcatul oilor la stână) a rămas până în zilele noastre o sărbătoare pastorală care se desfășoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona pășunatului de vară, fiind o ceremonie la care întreaga obște a satului participă la întâiul muls al oilor. Este unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, care a căpătat, de-a lungul timpului, o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.
Măsura oilor este precedată de unele activități practice (închiderea țarinilor, construirea sau repararea stânelor, înțărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor și al berbecilor).
Când turmele trebuie să plece la distanțe mari, o delegație de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii și gâștele, uneori în amestec cu porcii.
Pentru buna desfășurare a păstoritului, sunt angajați oameni pricepuți “să poarte stâna”, în frunte cu baciul, care gestionează întreaga activitate. Înainte ca oile să fie adunate în turmă, ele sunt tunse de către proprietari, sunt despărțite de miei și însemnate în urechi cu “furculițe”, “hârlețe”, “găurele”, cu ciucuri de lână colorată sau cu plăcuțe ștanțate.
Unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, măsura oilor a căpătat, de-a lungul timpului, o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.
În satele în care turma urma să parcurgă zeci de kilometri până la locul de pășunat, măsura se făcea pe loc, în capul satului sau pe islazul comunal. Fiecare gospodar își mulgea oile separat, cantitatea de lapte obținută fiind măsurată cu tâncușul și trecută în scriptele baciului. Înainte, cantitatea de lapte obținută la prima mulsoare era trecută pe răboj, după care acesta se despica, o parte a însemnărilor rămânând proprietarului.
Urma, apoi, aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, “pentru curățenie”, timp în care erau numărate de către cioban și atinse cu o ramură de leuștean.
Turma ajungea la locul de destinație însoțită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfășura un ceremonial de consacrare a locului și de ipostaziere a lupului, prin sfințirea stânei și a oilor. Încă din prima zi de pășunat, aici se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreținut, obicei păstrat, până recent, în stânele din munții Bucovinei.
Potrivit obiceiului, oile sunt adunate în turme cu o zi-două înaintea zilei de măsură, care este anunțată din timp de către primărie. În această zi, toată suflarea satului se pregătește pentru a participa la sărbătoare. Gospodinele pregătesc mâncăruri speciale (drob de miel, friptură, sarmale, cozonaci, ouă roșii etc.), iar bărbații au grijă ca băutura să fie suficientă. Către amiază, pot fi văzute grupuri de săteni îmbrăcați în costume de sărbătoare îndreptându-se către locul de stână. Ajunși la stână, gospodarii își așteaptă oile duse la pășunatul de dimineață. După intrarea oilor în târlă și închiderea acesteia, se derulează ceremonialul de început al pășunatului. Ciobanii înfig în mijlocul țarcului o cruce de lemn împodobită cu verdeață și afumă de jur-împrejur gardurile și acareturile stânei, pentru îndepărtarea spiritelor rele. În fața asistenței, urmează slujba de sfințire a oilor și a stânei, oficiată de către preotul satului, ceremonial după care fiecare gospodar își alege oile din turmă și le mulge separat. Laptele obținut se duce în coliba baciului, pentru măsurare, această operație fiind făcută în vase speciale. În urma “măsurii”, fiecare sătean știe ce cantitate de brânză urmează să primească. La măsură nu este permis nici un vicleșug, deoarece se consideră că este de rău augur a se face vreo înșelătorie, iar cei prinși cu vicleșuguri sunt supuși unor aspre critici de către întreaga comunitate.
Urmează ospățul ritual, pe pajiștea din imediata apropiere a stânei: pe iarba verde se întind ștergare și covoare pe care se așează bunătățile culinare pregătite special pentru acest moment festiv. Gruparea sătenilor pe pajiște se face în funcție de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie. Nimeni nu are voie să mănânce sau să bea până
când nu se termină slujba pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor. Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obișnuind a-și trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roșii, bucăți de drob etc.). Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caș.
În cadrul ceremoniei are loc și “pomana ciobanilor”, când aceștia trec printre grupurile așezate pe iarbă și primesc din partea participanților câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură etc. Urmează împărțirea, în mod egal, a primului caș și consumarea sa rituală.
Către seară, sosesc muzicanții tocmiți de către baci sau de către cineva dintre gospodari. Feciorii fură încălțămintea fetelor și o aruncă, uneori, pentru a nu mai fi găsită, întrucât există credința că, astfel, fetele se vor căsători în acel an.
Vechimea păstoritului este demonstrată și de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credința că ele vor spori productivitatea, iar animalele vor fi apărate de forțele malefice.
(surse și foto - azm.gov.ro, doxologia.ro, ibanesti.ro, haicunoi.com, timponline.com, comunitateaidentitaraRomania)
Documentar de ILEANA SANDU
