TÂRGU-MUREȘ - TOATE CLĂDIRILE APARȚINÂND MUNICIPIULUI AU AUTORIZAȚIE DE SECURITATE LA INCENDIU

Distribuie pe:

În perioada 4-7 aprilie, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au făcut controlul anual al obiectivelor aflate în subordinea Municipiului Târgu-Mureș și a Consiliului Local, informează primarul Soós Zoltán.

Pe parcursul anului trecut s-a reușit finalizarea autorizărilor la toate unitățile de învățământ din oraș, inclusiv a celor rămase restante din anii anteriori, astfel că în prezent, toți copiii învață în condiții de siguranță.

“Grădinița cu program prelungit nr. 15, pe care am reparat-o și am modernizat-o, precum și Colegiul Alexandru Papiu Ilarian, care a beneficiat de lucrări ample de mansardare și izolare termică ce au durat mai bine de 2 ani, au primit autorizația de securitate la incendiu. Tot acum, personalul din creșele și grădinițele din oraș a avut parte de instruire specializată în ce privește siguranța împotriva incendiilor” precizează edilul târgumureșean, menționând că, la ora actuală, nu mai există nicio clădire, aparținând Municipiului, care să nu aibă autorizația de securitate la incendiu (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu