BUJORII DE STEPĂ ȘI LACURILE PISCICOLE DEZVOLTĂ TURISMUL ÎN ZAU DE CÂMPIE

Distribuie pe:

Bujorii de Stepă, care în această perioadă au atins maximum de înflorire în Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie, și numeroasele lacuri piscicole din zonă au început să crească în fiecare an atractivitatea turistică a acestei comune, o localitate preponderent agricolă.

ÎNTORȘI DIN STRĂINĂTATE, AU DESCHIS O MICĂ AFACERE PENTRU TURIȘTI

Cum turismul are un impact pozitiv și contribuie la dezvoltarea economică a zonelor atractive turistic, tinerii care au lucrat mai mulți ani în străinătate, cum este și Radu Adrian Iclănzan, în vârstă de 28 de ani, au identificat oportunități de afaceri, dezvoltând serviciile în zonele accesate intens de vizitatori.

“Am fost plecat mulți ani afară din țară. Anul trecut am venit la bujori, am văzut câți oameni vin, dar nu au de unde să cumpere apă sau ceva de mâncare. Așa că am luat o rulotă, am amenajat-o și am decis să fac un lucru bun pentru comună. Merită... Vremea se anunță bună, sâmbătă și duminică, bujorii sunt înfloriți la maximum, iar eu mă aprovizionez fiindcă vine lume multă. Vremea a întârziat un pic bujorii de stepă, însă acum sunt înfloriți și așteaptă să fie admirați. Eu am pregătit mici, carne proaspătă, gustări, dulciuri pentru cei care vin aici și le ofer pături pentru picnic, dacă vor să stea la iarbă verde, baloți de paie, băncuțe, în funcție de ce dorește fiecare”, a declarat, pentru AGERPRES, Radu Adrian Iclănzan.

Rezervația de Bujori de Stepă (Paeonia tenuifolia) de la Zau de Câmpie, unică din Europa și cel mai înalt loc din lume în care această floare s-a adaptat, este situată la 5 kilometri de centrul comunei, într-un cadru natural neatins de modernizare, în mijlocul naturii.

Din acest motiv, pe o rază de 5 kilometri în jurul rezervației botanice, nu exista nicio posibilitate de a servi masa, iar turiștii veneau, vizitau bujorii, apoi urcau în mașini și plecau. Acum însă, grație inițiativei tinerilor întreprinzători, turiștii petrec o întreagă după-amiază în mijlocul naturii.

“Anul acesta, bujorii au început să înflorească un pic mai târziu față de anii anteriori, prima floare am avut-o în 20 aprilie. Comparativ cu anul trecut, prima floare a fost în 27 aprilie. Anul acesta a fost mai ploios, dar acum sunt deosebiți. Au fost foarte mulți turiști, mai ales de 1 Mai, dar și după această dată. Vin mereu și au început să petreacă mai multe ore aici. În ultimul an am reușit să facem câteva lucruri în plus pentru Rezervația Botanică, am pus noi indicatoare, am instalat două toalete care erau necesare, au apărut câteva tonete de unde se pot cumpăra mâncare și răcoritoare. Încetul cu încetul se dezvoltă zona, iar oamenii vin și pot petrece aici toată după-amiaza. Am venit și cu suveniruri, căni, tablouri, magneți, toate cu bujori de stepă, astfel încât oamenii să plece cu amintiri, pe lângă fotografiile pe care le realizează aici. Vin turiști din Târgu-Mureș, Turda, Cluj, Sibiu, dar vin și din Galați, Suceava, București, Maramureș, vin de peste tot din țară. Și chiar au ce vedea la Rezervația de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie: în 2014, când s-a făcut ultimul recensământ, erau 30.000 de bujori în parcelele de jos, pe un hectar de teren, iar în lotul de sus, pe 2,5 hectare, erau circa 20.000 de plante. În parcelele de sus, bujorii înfloresc un pic mai târziu, fiindcă sunt la altitudine mai înaltă cu 50 m, iar temperatura mai scăzută cu 1-2 grade Celsius”, a declarat custodele Rezervației de Bujori de Stepă, Ciprian Cenan.

Custodele onorific al Rezervației, Ciprian Cenan, ajutat de prietena sa, Dana, care s-a oferit voluntar să protejeze bujorii de stepă, ne spune că atunci când numărul turiștilor este foarte mare le recomandă să se documenteze la panourile amplasate la intrarea în mijlocul plantelor.

“Dacă doresc informații suplimentare, noi le putem oferi, însă când e multă lume e mai greu să ne împărțim. Le recomandăm să respecte poteca, fiindcă în iarbă sunt plante mici care nu se văd, iar astfel le protejăm să se dezvolte în anii următori. De la răsărire până la înflorire, un bujor are nevoie de 7 ani. Deși cererea e mare, am hotărât să nu vindem semințe, toate le folosim în rezervație, în zonele în care nu sunt prea deși. O floare, dacă o rupi, în 30 de minute se ofilește, iar prin mutare nu se prinde, poate înflorește un an, dar se usucă apoi. Ca și custode și fotograf profesionist am remarcat că bujorii sunt cei mai frumoși la răsărit și la apus, atunci prinzi cadre extraordinare”, a afirmat Cenan.

În timpul vizitei noastre în Rezervația de Bujori de Stepă, foarte mulți dintre vizitatori erau pensionari, veniți de la distanțe apreciabile, cum ar fi județele Cluj sau Covasna.

“I-am văzut la televizor. Mă impresionează, îmi place natura și ne-am spus: De ce să nu ne dedicăm o zi pentru o așa frumusețe a naturii? Am fost și la Avrig, unde sunt niște bujori foarte parfumați, din petalele cărora se face dulceață. Nu seamănă cu aceștia. Cei de aici au 5-6 petale, sunt gingași, finuți, coloritul este extraordinar, staminele foarte frumoase... E prima oară când îi vedem, peisajul e minunat, mai ales acum, primăvara. Merită venit aici măcar o dată în viață. Deși suntem destul de aproape, de la Turda, nu am auzit până acum de bujorii de la Zau, deși am lucrat la Stațiunea de Cercetări Agricole”, ne-a spus unul dintre turiști.

Alții consideră că bujorii “sunt o minunăție, aici se ajunge foarte ușor, dar poate că indicatoarele sunt cam micuțe pentru noi, cei mai în vârstă”.

LEGENDA BUJORILOR

La intrarea în Rezervația de Bujori de Stepă, turiștii află și despre legenda apariției bujorilor în acest loc și ascultă cu interes sfâșietoarea poveste de iubire, dintre o fată de pădurar și un prinț, care s-a încheiat brusc prin curmarea vieții tânărului și a dus la apariția acestei flori la Zau de Câmpie.

“A fost odată un împărat. Și avea împăratul doi feciori. Cel mare purta numele de Zau. Era rău și invidios din fire. Cel mic, frumos și bun, se numea Bota. Într-o zi, umblând prin pădure, Bota, fiul cel mic al împăratului, zări o fată frumoasă. Era fata pădurarului pe care a plăcut-o de îndată și care l-a plăcut numaidecât și ea pe el. Doar că invidiosul său frate, Zau, râvnea și el la inima fetei și ar fi făcut orice numai să-i fie pe plac. Așa se face că mintea lui, încețoșată de gelozie, a născut un plan de a scăpa de concurență. Astfel, într-o zi, când se întorceau de la vânătoare, pe când se aflau pe barca ce îi ducea dintr-o parte în alta a lacului care despărțea palatul de pădure, Zau și-a aruncat fratele în apa rece și adâncă. În zale fiind, Bota s-a înecat. Aflând de moartea iubitului ei, fata pădurarului se sfârșea de durere. A ieșit din casă, s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure privind luciul lacului care-l înghițise pe cel drag. Plângea cu atâta durere încât lacrimile, șiroindu-i din ochi, deveneau sânge. Și unde cădeau pe pământ, se prefăceau în flori de bujor de culoare sângerie”, spune legenda.

Potrivit legendei, de la cei doi frați au luat nume și locurile, satul - Zau, iar locul unde astăzi se află poiana bujorilor se numește pădurea Bota, un loc intens vizitat în perioada de înflorire.

Bujorii de Stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, depinde de temperatură, rămân înfloriți doar șapte zile, au o înălțime între 10 până la 30 de centimetri și au florile de culoarea roșu aprins, fapt ce le conferă un farmec unic.

Pe lângă legenda care circulă în Zau de Câmpie există și o serie de documente care atestă faptul că rezervația mureșeană de bujori de stepă, situată la 5 kilometri de centrul comunei, a fost înființată în 1932, de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică, iar suprafața inițială era de 2,5 hectare.

Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariție și a extins suprafața rezervației la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de Marcu Sâncrăianu, care i-a îngrijit până la vârsta de 91 de ani, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, când a fost răpus de o boală de inimă, iar din 2017, custode onorific a devenit Ciprian Cenan.

Primele referiri privind Bujorul de Stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.

Primarul comunei Zau de Câmpie, Alexandru Iurian, susține că Rezervația Botanică este un bun moștenit de cei îndrăgostiți de Bujorul de Stepă, cum a fost Marcu Sâncrăianu, primul custode onorific.

“El a îngrijit-o, fără el, azi nu mai exista, a îngrijit-o, a învățat singur despre cum se înmulțesc bujorii, cum poți avea grijă de un bujor răsărit. Și-a dat seama că un bujor răsărit are nevoie de 7 ani până înflorește. Pentru noi, rezervația e o prioritate, din păcate, bujorul are o perioadă scurtă de înflorire, circa două săptămâni, dar în ultimii ani avem mii de vizitatori în această perioadă. Intrarea e liberă fiindcă am dorit ca toți să vină să vadă bujorul, școlile vin anual cu elevii să vadă bujorii și ne-am gândit că de banii pe care i-ar da pe intrare și-ar putea cumpăra o apă sau ceva de mâncare și ar sta în natură. În fiecare an facem investiții, dar sunt și răufăcători care distrug anual ceea ce facem și, în fiecare primăvară, trebuie să reinvestim. Plus că întreținem drumul, fiindcă avem 5 kilometri de drum pietruit, am amenajat și parcarea. Sperăm ca cei care vin să se simtă bine, să rămână cu o impresie plăcută. De la an la an, bujorii sunt tot mai mulți și asta pentru că au fost construite alei de vizitare, iar astfel bujorii noi sunt protejați”, a precizat Alexandru Iurian.

ZAU DE CÂMPIE ESTE RENUMIT ȘI PENTRU NUMEROASELE LACURI CU PEȘTE, CARE ATRAG PESCARI DIN TOATĂ EUROPA

“Lacurile au o poveste - societatea Piscicola a intrat în insolvență, a fost scoasă la licitație, amenajamentele au fost cumpărate de o firmă, iar lacurile aparțin acum Agenției Naționale de Piscicultură și Acvacultură, dar sunt închiriate de firma care deține amenajamentele. A crescut numărul pescarilor, pe toată perioada anului aici avem pescari. Zau de Câmpie are 171 hectare de lacuri, însă mai există și la Miheșu de Câmpie și Șăulia, deci în total există 500 ha luciu de apă. De aici se poate pescui crap, caras și șalău, primăvara și toamna. Există și o pizzerie, două pensiuni și un restaurant, dar, în general, pescarii vin cu cortul și stau în natură. Aici, la Zau de Câmpie, activitatea de bază este agricultura, avem peste 5.000 ha de teren, din care 3.000 ha arabil, plus mai multe ferme zootehnice”, a arătat primarul din Zau de Câmpie.

CASTELUL DE LA ZAU DE CÂMPIE, RENUMIT PENTRU CELE 365 DE FERESTRE

Tot la Zau de Câmpie există și un castel, Castelul Ugron, despre care se spune că ar fi fost construit, începând cu anul 1911, timp de trei ani, după principiile unui calendar: ar avea 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, patru turnuri, pentru a marca cele patru anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile dintr-un an, șapte terase, câte zile sunt într-o săptămână, și 12 holuri, câte sunt lunile anului.

Pentru reabilitarea sau renovarea Castelului din Zau de Câmpie și pentru întocmirea documentației necesare obținerii de fonduri europene, castelul a fost trecut în administrarea Muzeului Județean Mureș.

Până în anul 2012, în Castelul Ugron din Zau de Câmpie a funcționat un centru de plasament, iar după repartizarea copiilor în case de tip familial, acesta a fost închis și a început să se degradeze, acum fiind în conservare.

În jurul acestui castel a fost țesută și o poveste de dragoste, o dragoste neîmplinită între cel care l-a construit, Istvan Ugron, fost ambasador al Austro-Ungariei în Rusia, și una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.

Castelul din Zau de Câmpie are o arhitectură similară castelelor medievale franceze și a fost construit de către oamenii din zonă, care au fost nevoiți să presteze această muncă, timp de trei ani, fără a fi plătiți.

În perioada comunismului a fost preluat de stat, a fost sanatoriu pentru bolnavii de TBC, școală, depozit de cereale, iar până în 2012 a fost casă de copii. A fost apoi revendicat de către urmașii baronului Ugron, însă Consiliul Județean Mureș a câștigat procesul, adjudecându-și proprietatea.

Foto și text Agerpres

Titlul și subtitlurile aparțin redacției

Lasă un comentariu