Gheza Vida s-a născut la Baia Mare, în ziua de 23 februarie 1913, în familia lui Iosif și Rozalia Vida, fiind al optulea copil al acestora: “Am mai avut șapte frați. Toți șapte au murit datorită condițiilor grele de viață. [...] Când m-am născut, frații mei nu mai trăiau. Și ca să rămân măcar eu în viață, al optulea fecior, după un obicei țărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru și s-a hotărât să fiu «vândut» și «schimbat» în taină cu o păpușă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita. Au căutat și un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost și naș. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naționalitate.” (Confesiune a artistului, în cartea lui Raoul Șorban, “VIDA”, Ed. Meridiane, București 1981)
A început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșean sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune și admirație față de arta populară, care îi va fi un permanent izvor de inspirație.
Spirit revoluționar și nestăpânit, se implică în activități politice de stânga încă din anul 1930, luptând pentru îmbunătățirea vieții muncitorilor forestieri și a minerilor, de care se simțea legat prin originea sa.
În 1935 efectuează stagiul militar în Armata Română, la Satu Mare. În anul 1936 participă la înființarea Sindicatului Artelor Frumoase din Transilvania. “În toamna aceluiași an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938, împreună cu ceilalți voluntari români, participând, în Brigăzile Internaționale, la Războiul civil, timp de doi ani. În 1939, voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroși civili, se refugiază, trecând Pirineii, în Franța. Membrii Brigăzilor Internaționale au fost internați în lagărele de la Saint-Cyprien și Gurs. Vida ilustrează cu desene și linogravuri Gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate “Grigore” (aluzie la numele haiducului maramureșean Grigore Pintea Viteazul). Și, tot în Franța, în Lagărul de la Gurs, Vida a sculptat și a expus busturile eroilor naționali Horea, Cloșca și Crișan.” A fost luat prizonier și internat în diverse lagăre. A fost trimis la muncă forțată în Germania, de unde a evadat în anul 1941, întorcându-se la Baia Mare, orașul, împreună cu întregul Maramureș, fiind, în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație horthystă. “Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944).”
După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul antihitlerist.
La 8 august 1944 se căsătorește cu pianista Elisabeta Kadar, fiica pictorului rutean Geza Kadar din Sighetu Marmației, care a pictat icoane pentru tâmplele și zidurile bisericilor din Racșa, Satu Mare, Șișești, Făurești - Chioar, Cărpiniș - Lăpuș, Sighet și Muncaci (acum Munkachevo, Ucraina). În 1946 se naște Gheorghe, fiul artistului.
Revenit acasă, la Baia Mare, sculptează și participă la expoziții începând cu anul 1946 la Cluj, iar în 1948 expune, la Expoziția regională a Transilvaniei, grupul statuar Dans oșenesc și Buciumașul, lucrări care, în decembrie același an, au fost expuse la București, la Palatul Republicii, fiind admirate și apreciate elogios de critica de specialitate: “În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar «Dans oșenesc», cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material.” (Petre Comarnescu).
În 1949 a continuat să expună lucrările sale în țară, dar și în străinătate (Moscova, Leningrad, Veneția, Budapesta, Cairo, Damasc, Alexandria, Sofia, Paris, Belgrad, Bologna, Londra, Torino, Brno, Roma, Haga, Copenhaga). Aproape în fiecare an a continuat să sculpteze diferite lucrări, inclusiv monumente amplasate în Baia Mare.
În 1958 organizează împreună cu graficianul Vasile Kazar o expoziție la București, expunând, pe lângă sculpturi și linogravuri, și desene în tuș realizate de el în 1945. Participă la Bienala de la Viena. În 1959 expune la Praga, Budapesta, Varșovia și Minsk, apoi la Leningrad, Cairo, Alexandria, Helsinki, Bratislava, Berlin și Praga. În 1961 participă din nou la expoziții în afara țării, la Paris, Damasc, Sofia și Moscova. În 1963, lucrările sale au fost expuse la Varșovia și Praga.
La Belgrad s-a organizat, în anul 1964, Expoziția “Gheza Vida - Alexandru Ciucurencu”.
În 1964, la Carei, s-a inaugurat impresionantul Monument al Ostașului Român, Gheza Vida colaborând cu arhitectul Anton Dâmboianu.
În 1965 participă la Expoziția de la Bologna. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici.
În 1973 se organizează Expoziția Vida-Kazar, la Sala Dalles din București, și se inaugurează Monumentul Țăranilor Martiri de la Moisei, cioplit mai întâi în lemn, în 1966, și transpus în piatră în 1972, apreciat de criticul Constantin Prut drept “o sinteză a spiritualității românești, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spațiile brâncușiene”. “S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioți români uciși mișelește de horthyști la 14 octombrie 1944. Glorie și veșnică recunoștință patrioților care s-au jertfit pentru libertatea României!” - erau cuvintele înscripționate pe o masivă placă de bronz, dispărută, ca prin farmec, într-o noapte de iunie a anului 2012.
În 1976 participă la o expoziție la Londra, cu subiect dedicat lui Constantin Brâncuși, la Expoziția omagială Brâncuși de la Paris, la Bienala de la Veneția și la o expoziție la Baia Mare. Se realizează primul film despre Gheza Vida și opera sa. În 1977 participă la expoziția “1907 în artele plastice”, la București. În 1978 expune la Baia Mare și la Berlin.
A murit la 11 mai 1980 în Baia Mare, orașul său natal. Dumnezeu să-l odihnească în veșnică lumină și neuitarea celor care vor veni!
MARIANA CRISTESCU
