PICTURILE ÎMPĂRAȚILOR HABSBURGI REVIN LA BILIOTECA TELEKI DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Picturile reprezentându-i pe trei dintre împărații habsburgi, Maria Tereza, Iosif al II-lea și Leopold al II-lea, care au împodobit cândva sala mare a Bibliotecii Teleki din Târgu-Mureș, revin în locul originar după mai bine de 50 de ani, în cadrul expoziției “În slujba împăraților”, care va putea fi vizitată, în premieră, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor.

“Fondatorul Bibliotecii Teleki din Târgu-Mureș, Samuel Teleki (1739-1822), a fost cancelar al Transilvaniei și a servit patru împărați. Portretele a trei împărați, Maria Tereza, Iosif al II-lea și Leopold al II-lea, au decorat odinioară sala mare a bibliotecii. La începutul anilor `60, aceste portrete, împreună cu alte picturi, au fost predate muzeului local, însă, în urma unui acord între Muzeul Județean Mureș și Biblioteca Teleki, acestea vor reveni la locurile lor originale și vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziții, “În slujba împăraților”. Inițial Biblioteca Teleki a fost decorată cu o galerie de portrete mult mai bogată decât ceea ce vedem astăzi. Expoziția va putea fi vizitată de Noaptea Muzeelor. (...) În cadrul expoziției vor fi prezentate și documente exclusiv din colecția Teleki, legate de cei trei împărați. Am încercat să adunăm informații pe care cancelarul Teleki le considera importante și le-a trimis la Târgu-Mureș”, a declarat, luni, responsabila șef birou colecții speciale la Biblioteca Teleki-Bolyai, Lazok Klara.

În expoziția “În slujba împăraților”, care va rămâne deschisă până în luna iunie, publicul poate afla despre viața și înfățișarea împăraților în slujba căror s-a aflat Samuel Teleki, precum și o serie de repere din istoria Austriei.

Biblioteca Teleki din Târgu-Mureș este recunoscută pentru numeroasele cărți rare pe care le deține, însă ascunde și o altfel de comoară între pereții săi, între care se regăsesc zeci de reproduceri după sculpturi aflate în Biblioteca Apostolică din Vatican, pe care fondatorul bibliotecii, contele Samuel Teleki, le-a comandat de la Viena, în perioada 1802-1803.

În bibliotecă există 48 de sculpturi, între ele busturi și statuete, comandate între anii 1802-1804, însă un document din 26 iulie 1803 amintește de mult mai multe busturi. În acest document, contele îl informează pe bibliotecarul său că o să sosească 65 de statui împreună cu 10 lăzi de cărți.

Două din cele 48 de busturi sunt sculpturi originale și îi reprezintă pe contele Samuel Teleki, fondatorul bibliotecii, prima bibliotecă publică din țară, și pe soția acestuia, contesa Susana Bethlen de Iktar. Cele două busturi care străjuiesc Sala Mare a Bibliotecii Teleki sunt executate în bronz și sunt vopsite în negru, iar restul statuilor sunt amplasate pe fiecare dintre bibliotecile din Sala Mare.

Sculpturile reprezintă figuri mitologice, personalități importante din antichitate, filosofi, generali, împărați.

Deschisă în anul 1802 de contele Samuel Teleki, fost cancelar al Transilvaniei, biblioteca se numără printre primele biblioteci publice din spațiul cultural est-european și funcționează fără întrerupere de la acea dată până în zilele noastre.

Fondatorul bibliotecii a procurat cele 40.000 de cărți din colecția inițială din 25 de orașe europene, reușind, în timpul celor 60 de ani de activitate, să adune cele mai reprezentative opere științifice apărute în Europa de la înființarea tiparului. Majoritatea cărților sunt scrise în limbile latină, greacă, germană, franceză, engleză, maghiară și română, dar și în alte limbi europene și chiar în limbi asiatice.

În prezent, prin înglobarea unor colecții bisericești și ale unor școli confesionale, Biblioteca Teleki din Târgu-Mureș numără peste 200.000 de volume și documente rare. (Agerpres)

Lasă un comentariu