PROIECT: SUPRAVIEȚUITORUL DE CANCER VA AVEA “DREPTUL DE A FI UITAT”

Distribuie pe:

Luni, 16 mai 2022, plenul Senatului a adoptat un proiect de completare a Legii drepturilor pacientului (nr. 46/2003), în vederea reglemenării “dreptului de a fi uitat” al supraviețuitorului de cancer.

Astfel, în cazul încheierii contractelor de asigurare, supraviețuitorii de cancer vor avea dreptul să refuze furnizarea de informații și documente despre boala suferită dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

Complementar, în vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligația de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informațiile și documentele menționate.

La rândul lor, distribuitorii de asigurări au obligația de a înscrie dreptul în mod clar, concis, ușor de înțeles și vizibil în același câmp vizual și cu caractere de aceeași mărime, în documentele prin care solicită informațiile și documentele în vederea evaluarii riscului, sub sancțiunea nulității relative a contractului de asigurare.

“Nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a dreptului de a fi uitat va atrage răspunderea civilă, iar nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidentialiății datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale”, se arată în proiect.

În plus, inițiativa legislativă prevede că, la propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a viitoarei legi, Ministerul Sănătății va elabora termene reduse pe categorii de vârstă și tipuri de afecțiuni oncologice ale supraviețuitorilor de cancer, pe baza datelor științifice privind progresele terapeutice.

Proiectul a fost transmis Camerei Deputaților (for decizional în acest caz), iar dacă va fi adoptat se prevede ca noua lege să intre în vigoare la două luni de la publicarea în Monitorul Oficial. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu