Psihologului Dana Crișan a explicat pentru adevarul.ro că un copil ar putea rămâne marcat pe viață în cazul în care părinții săi îi spun anumite lucruri care îl demotivează, îl demoralizează și îl fac să își piardă respectul de sine.
Conform specialistului citat, părinții nu au voie să le spună propriilor copii, sub nici un pretext, anumite lucruri negative, care își pot lăsa amprenta distructivă asupra întregului lor viitor.
De ce nu poți fi și tu ca și ceilalți?
- Faptul de a-l compara cu alt copil va pune asupra lui o presiune și o tensiune intrapsihică intensă, se va simți nevalidat, neconform, ceea ce creează neîncredere în el, iar imaginea despre sine are de suferit.
În loc să îl compari cu alții, mai bine îi spui că ești alături de el, că îl stimulezi și îl ajuți să obțină și el rezultatele dorite. Trebuie să existe recompense și întăriri pozitive într-un comportament, inclusiv de stimulare cu mici recompense sociale gen: “bravo”, “uite, asta ți-a ieșit foarte bine”. Astfel, îi încurajezi pozitiv un comportament, o abilitate, o competență.
Ești prost, nu îți reușește nimic...
- Niciodată nu trebuie să îi spui copilului tău că e prost, că nu e bun de nimic sau alte asemenea expresii. E momentul ca părintele să încerce să obțină pentru el un mai bun control și management emoțional. Uneori, părinții fac proiecții cu propriile neîmpliniri și frustrări, iar copilul suferă în relația cu ei. Dar, ca părinte, trebuie să îți reglezi imaginea despre așteptări. Să fie o concordanță între așteptările lui și ceea ce este capabil copilul să realizeze.
În loc să îi spui astfel de lucruri, îl poți încuraja: “hai, că poți”, “știu că ești puternic”, “sunt aici să te ajut dacă ai nevoie”, “nu-i nimic dacă nu a ieșit acum, data viitoare facem un plan pentru a avea șanse mai mari să reușești”.
Dacă nu ești cuminte, nu te mai iubesc!
- Niciodată nu îi spune copilului tău că dacă nu e cuminte sau dacă nu face ceea ce îi ceri nu îl mai iubești. Aceasta este o condiționare care inhibă foarte mult. Limbajul iubirii între părinte și copil este bazat pe conectare, iubire necondiționată.
Nu poți să îi spui “eu te iubesc numai dacă faci asta sau dacă ești într-un anume fel”. Astfel de vorbe aduc neîncredere, nevalidare, complex de inferioritate. El crede că nu poate, că nu este suficient de bun, că nu este... conform, că nu poate fi iubit decât dacă face pe placul celorlalți.
În schimb, poți să îi spui “te iubesc indiferent ce s-ar întâmpla, dar asta nu înseamnă că nu te voi corecta, dacă e nevoie”, ceea ce este o diferență de nuanță. Nu îl condiționezi cu iubirea, îl iubești necondiționat, dar îl poți corecta la nevoie.
O să te pedepsesc
- Pedepsele nu au același efect ca și stimularea cu recompense. Mai bine mergi pe întărirea pozitivă a unor comportamente, a unor atitudini, să pui accent pe partea pozitivă. Uneori, copiilor le este frică de pedepse și dezvoltă comportamente de evitare, de disimulare, se duc spre risc sau chiar spre... infracționalitate.
Dacă le dai pedepse, îi înveți că lumea este un mediu periculos și amenințător, că sunt pedepsiți dacă nu se ridică la un anumit standard. Mai bine mergem pe stimularea pozitivă, pe recompense, pe sublinierea micilor reușite personale, cât de mici ar fi, trebuie prețuit fiecare mic pas de dezvoltare pe care îl face.
Însă, pentru a fi în stare să facă aceasta, părintele trebuie să fie... echilibrat. Să nu uităm că și noi, ca părinți, suntem copiii unor alți părinți și venim cu un bagaj transgenerațional de tipar de parenting, de atașament.
Este important să găsim un echilibru, să jonglăm cu experiențele noastre și să le adaptăm nevoilor copilului, dar mai ales să nu facem anumite greșeli pe care le-au făcut părinții noștri... (L.P.)
LUCREȚIA POP
