POLIȚIȘTII LOCALI TÂRGUMUREȘENI AU SĂRBĂTORIT PRIN DEMONSTRAȚII PENTRU CEI MICI

Distribuie pe:

Ziua Poliției Locale a fost sărbătorită ieri, în curtea instituției din str. Gheorghe Doja nr. 9, într-un mod inedit dedicat copiilor. Astfel, mai multe clase de copii din ciclul primar au avut ocazia, într-o atmosferă destinsă, să vadă cum funcționează dispeceratul Poliției Locale, să “încerce” autoturismele din dotare și să afle cum își fac datoria, zi de zi, oamenii legii. Cele mai atractive momente pentru cei mici au fost probabil cele oferite de ciobănescul german Tyson (dresat de Gagyi Csaba), un ajutor de încredere al polițiștilor. Alte momente special pregătite pentru elevi au fost cele de tir cu arcul (Mihaly Tamas - practicant al acestui sport) sau cele în care și-au mă-surat forțele cu binecunoscutul campion la skandenberg, Borbil Dănuț. Activitatea a avut și o latură educativă, elevii învățând de la polițiștii locali Hathazi Zsolt și Gergely Bela aplicarea tehnicilor de prim-ajutor. De asemenea, au avut loc demonstrații de încătușare și conducere la sediu.

“Pentru marcarea Zilei Poliției Locale din acest an ne-am gândit să scoatem în evidență, pe lângă activitatea cotidiană a instituției noastre și a tehnicii din dotare, un aspect inedit, prin care să arătăm și latura umană a celor din spatele uniformei. Munca de polițist local nu este una simplă, întrucât a lucra cu oamenii nu e tocmai ușor. Pot să spun că avem un colectiv bine închegat, sunt foarte mândru de toți colegii mei și îi apreciez pentru ceea ce fac, iar majoritatea au tot felul de pasiuni și talente în viața personală, începând cu muzica, sportul și terminând cu domenii precum horticultura, agricultura, zootehnia sau albinăritul”, a declarat directorul executiv al Direcției Poliției Locale Târgu-Mureș, Raul Matiș.

Le urăm, pe această cale, polițiștilor locali “La mulți ani!” și putere de muncă în slujba cetățenilor. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu