D'ALE RĂZBOIULUI “PUTIN, TE RUGĂM, DACĂ AI UN PIC DE INIMĂ, DEBLOCHEAZĂ PORTURILE!”

Distribuie pe:

Refuzul de a debloca porturile din Ucraina pentru a transporta cereale este “o declarație de război” pentru securitatea alimentară globală și va aduce milioane de oameni în pragul înfometării, a declarat directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (WFP), David Beasley potrivit CNN.

“Nedeblocarea porturilor echivalează cu o declarație de război la adresa securității alimentare globale, care va duce la destabilizarea națiunilor, prin foamete, generând migrații în masă”, a declarat David Beasley miercuri, în cadrul unei reuniuni ONU pe teme de securitate alimentară, găzduită de Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

“Este esențial să se permită deblocarea acestor porturi pentru că nu este vorba doar despre Ucraina. Este vorba despre cei mai săraci dintre săracii din întreaga lume, care sunt în pragul înfometării”, a adăugat Beasley.

“Așa că fac apel la președintele Putin: Dacă ai inimă, te rog să deblochezi aceste porturi. Te rog să-i asiguri pe toți cei îngrijorați că pasajele vor fi libere, astfel încât să-i putem hrăni pe cei mai săraci dintre săraci și să prevenim foametea, așa cum am făcut în trecut, când națiunile (…) au acționat împreună”, a spus șeful WFP.

El a remarcat că Ucraina este o națiune care cultivă suficiente cereale pentru a hrăni 400 de milioane de oameni din întreaga lume, care mâncau, înainte, pâine făcută cu grâu din Ucraina, și care este acum scoasă din producție.

Este “crucial” ca aceste ferme să revină în funcțiune, camioanele, trenurile și navele să se poată deplasa din nou, a adăugat el, subliniind că “timpul trece…”.

Miercuri, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a abordat și el modul în care războiul din Ucraina, pe lângă alte crize globale, “amenință zeci de milioane de oameni cu insecuritate alimentară, malnutriție și foamete în masă”.

“Există suficientă hrană pentru toată lumea, dar trebuie să acționăm împreună, urgent și solidar, într-o criză care ar putea dura ani întregi”, a spus Guterres. (edition.cnn.com)

În replică, unul dintre viceminiștrii ruși de Externe, Andrei Rudenko, a declarat (AFP) că soluția pentru deblocarea situației este simplă și la îndemâna Occidentului: ridicarea sancțiunilor: “Trebuie nu doar să faceți apel la Federația Rusă, ci și să priviți în profunzime întregul complex de motive care au provocat actuala criză alimentară, primul fiind sancțiunile impuse Rusiei de SUA și Uniunea Europeană care interferează cu comerțul liber normal - ce cuprinde și comerțul cu produse alimentare - , inclusiv cu grâu, îngrășăminte și altele”, a declarat oficialul rus.

Fostul președinte Dmitri Medvedev a fost și mai explicit: “…Pe de o parte, ne pun sancțiuni nebunești, pe de altă parte, ne cer să asigurăm aprovizionarea cu alimente. Nu merge așa, nu suntem idioți”.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu