Ministrul Agriculturii a declarant, recent, după ce cocoșul a cântat a treia oară, că se preconizează inventarierea stocurilor de alimente din România, motivând că, datorită pandemiei, crizei energetice, războiului de la graniță, se impun măsuri pentru o gestionare mai riguroasă a rezervelor de hrană. Domnia sa nu a amintit despre rezerva de stat la alimente, sistem perfect din perioada socialismului, cu depozite speciale în proprietatea statului. La ora actuală, aceste depozite au ajuns, prin diferite tertipuri, în proprietatea unor firme private. Inițiativa ministrului Agriculturii mi se pare lăudabilă, necesară, doar că treaba cu rezerva de alimente în depozitele private mi se pare nesănătoasă, vulnerabilă fiindcă la inventarierea produselor alimentare intervine mult subiectivism. Niciodată un patron nu va raporta întreg stocul de alimente din depozitele sale, fiind interesat să câștige într-o afacere cât mai profitabilă, iar în momentul în care prețul pe piața liberă este favorabil, va livra marfa celui care oferă mai mult. Statul român, a pierdut toate spațiile unde se puteau constitui stocuri de rezervă necesare pentru hrana populației în situații de război sau calamități naturale. Concret, să luăm în calcul situația din județul Mureș, unde existau depozite pentru cereale la Bazele de recepție din Reghin, Luduș, Iernut, Sărmăel Gară, Râciu, Târnăveni, Bălăușeri, Miercurea Niraj, Sângeorgiu de Pădure, Band și la Silozul de cereale din Târgu-Mureș. În aceste unități se puteau recepționa, selecta, păstra și livra o cantitate de peste 300.000 tone de cereale, cu mult peste producția județului la vremea aceea. Astăzi, când, datorită tehnologiilor moderne, producția s-a triplat, iar spațiile de depozitare au fost vândute imediat după “revoluție” și transformate în magazii pentru materiale de construcții sau alte destinații, doar la Iernut, Band și la Silozul din Târgu-Mureș și-au mai păstrat obiectul de activitate, au apărut silozuri în fermele private, de mici dimensiuni. În urmă cu două luni am publicat un articol în ziarul de suflet al mureșenilor despre jaful din Rezerva de stat la alimente din județ. Din nefericire, nu am primit niciun mesaj că s-ar fi recepționat la semnalul S.O.S. lansat de noi. Vreau să reamintesc doar despre vânzarea Silozului de cereale din Târgu-Mureș, către firma Loullis din Grecia, apoi trecut în proprietatea unei firme din Austria, iar la ora actuală îl deține tot o companie cu capital multinațional. Țin să specific că toate depozitele de cereale, incluziv silozul, aveau linie de garaj CFR. În momentul când am încercat să investighez această afacere am fost acuzat că sunt colaborator al serviciilor secrete și amenințat că voi fi acționat în judecată. Cine a lichidat averea statului din patrimoniul Rezervelor statului? Unde sunt vinovații de distrugerea unor obiective strategice? Sunt întrebări la care nu se va răspunde niciodată. În perioada aceea tulbure, când politicienii, cozile de topor își vindeau până și izmenele la talciocurile din Turcia, Polonia sau Ungaria, am încercat să public, să semnalez niște abuzuri, iar un demnitar mureșean m-a acuzat în fel și chip. În plus, câteva săptămâni, în fiecare noapte, la ora unu, eram sunat la telefonul fix. Întrebam cine este și ce vrea? Mi se răspundea că mă sună moartea și se închidea telefonul. Am solicitat sprijinul autorităților și după o perioadă am primit o adresă oficială, prin care eram anunțat că s-a descoperit persoana care mă deranja și că a fost atenționată să înceteze, fără să i se dezvăluie identitatea. Să-mi fie cu iertare că am amintit despre această întâmplare, dar mă simțeam dator să mă justific în fața unui distins cititor, care ne acuză că nu publicăm și aspectele negative din județ... De ce? Fiindcă trăim într-un stat eșuat, iar tupeiștii, să nu le spun mafioți, sunt în stare să te poarte prin procese de calomnie sau să-ți comande, cu dedicație, o coroană cu flori. Nu mi-ar fi fost necaz dacă avuția națională a României ajungea în proprietatea unor cetățeni români. Din păcate, străinii au ajuns stăpâni și peste iarba verde din marginea șanțului.
VASILE BOTA
