NOUĂ LEI SALVAȚI DIN ODESSA AU AJUNS LA ZOO TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

O familie de lei, salvată din Odessa, a sosit la Grădina Zoologică din Târgu-Mureș. Operațiunea de salvare a fost sprijinită de Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor, Fundația Warriors of Wildlife, Asociația Română a Grădinilor Zoologice și Asociația Casa lui Patrocle. Printre cei nouă lei sosiți în Târgu-Mureș se numără și doi pui. Aceștia vor putea fi văzuți de vizitatori peste câteva luni, după ce au trecut de perioada de acomodare cu noul mediu, perioadă recomandată de specialiști.

“Familia de lei se va bucura de liniște, recuperare și de ospitalitatea oferită de Grădina noastră Zoologică timp de câteva luni, după care leii vor fi transferați într-o rezervație din străinătate", spune primarul din Târgu-Mureș, Soós Zoltán.

Grădina Zoologică din Târgu-Mureș este singura din România care primește animale din zonele afectate de război.

Lasă un comentariu