LA JUDO, REZULTATE DE EXCEPȚIE ALE SPORTIVILOR MUREȘENI

Distribuie pe:

Etapa finală a Campionatului Național de Judo, rezervat categoriilor de vârstă U15 (13 - 14 ani) și U13 (11 - 12 ani), masculin și feminin, s-a desfășurat recent, în Sala Sporturilor din Sibiu. Competiția a reunit aproximativ 660 de sportivi.

Târgu-Mureșul a fost repre-zentat de Sport Club Dimas, care a trimis la acest concurs șase sportivi: Băltățanu Iannis și Roth Edvin la U15 masculin, ambii la categoria +73 kg, și Ciumaș Adelina (28 kg), Hărșan Georgiana (36 kg), Ferenczi Larisa (44 kg), la feminin, Huza Cosmin (42 kg), la masculin, categoria de vârstă U13.

Dacă ziua rezervată categoriei de vârstă U15 nu a adus clasări pe podium, în ciuda unor evoluții peste așteptări ale celor doi “grei”, ziua următoare a fost plină de satisfacții, toți cei patru sportivi care au intrat pe tatami reușind să cucerească medalii.

Astfel, Ciumaș Adelina a obținut medalia de aur și titlul de campioană națională, medalie la care visează de nu mai puțin de 7 ani și pe care nu a putut-o obține mai devreme din cauza vârstei care, până acum, nu i-a permis participarea la “naționale”. De-a lungul celor 7 ani (în toamnă se vor împlini chiar 8!) de când practică acest frumos sport, a obținut nu mai puțin de 50 de medalii, dintre care 48 de aur, având doar două “accidente”, soldate cu medalii de argint! Frumos palmaresul Adelinei, o fetiță care, în luna august, va împlini 12 ani și care are șansa să cucerească o nouă medalie la Campionatul Național rezervat copiilor U14! Ferenczi Larisa și Hărșan Georgiana, în cadrul categoriilor la care au luptat, au reușit să obțină medaliile de argint. Dacă în cazul Larisei - care împlinește 11 ani în iulie și practică judo de la vârsta de 4 ani - era un rezultat scontat, medalia de argint a Georgianei a fost o surpriză pe cât de neașteptată, pe atât de plăcută, sportiva aflându-se doar la al doilea concurs de judo al carierei, ea fiind componentă a clubului Dimas de numai 6 luni! O altă surpriză plăcută a fost oferită de Huza Cosmin, care a reușit să cucerească medalia de bronz în urma unor meciuri foarte disputate (a câștigat cinci din șase meciuri).

Aceste rezultate au fost obținute ca urmare a seriozității, ambiției și spiritului de sacrificiu dovedite de acești copii la antrenamente, a stabilirii priorităților în viața lor de zi cu zi, a conștientizării și urmăririi țelurilor propuse. Toți acești copii au șansa de a-și îmbogăți palmaresul propriu cu o nouă medalie la Campionatele Naționale de Judo, rezervate categoriilor de vârstă U14 și U12, competiție ce va avea loc la Brașov, la finele acestei săptămâni.

De asemenea, trebuie subliniat și rezultatul obținut de Sport Club Dimas în clasamentul pe echipe unde, la feminin, datorită medaliei de aur și celor două de argint, clubul s-a clasat pe primul loc, iar în clasamentul general al categoriei de vârstă U13, datorită și medaliei de bronz de la masculin, clubul Dimas s-a situat pe un excepțional loc 3, din 49 de echipe participante la acest campionat național, a precizat Minodora Ioana Băltățanu, Manager Dezvoltare.

Antrenorul clubului, sensei Remus Dima, este foarte mulțumit de rezultatele obținute, apreciază efortul și conștiinciozitatea cu care s-au pregătit sportivii săi și speră să se întoarcă cu noi medalii de la Brașov, orașul care va găzdui ultimul campionat național al sezonului! (B.B.)

Lasă un comentariu