Prof. dr. Iosif Todea a obținut titlul științific de doctor în pedagogie în 1977, la vârsta de doar 36 de ani, cu lucrarea “Integrarea socio-profesională a absolvenților de liceu pedagogic”, unanim apreciată, deopotrivă, pentru calitățile ei științifice, cât și pentru originalitatea și caracterul ei practic-aplicativ. Din 1968 a început să predea la Liceul Pedagocic din Târgu-Mureș. În perioada când a fost directorul acestei școli, după Revoluție, a reușit să-i dea numele “Mihai Eminescu”, dar și un prestigiu de invidiat. A predat la mai multe universități din Târgu-Mureș. Acesta a acceptat să răspundă întrebărilor cotidianului “Cuvântul liber” despre traumele psihice pe care pandemia și războiul din Ucraina le provoacă și despre modul în care trebuie să ne protejăm.
- În ultimii doi ani am asistat cu toții la evenimente majore, la nivel global, care ne-au afectat viața, ne-au afectat activitatea cotidiană, iar unora le-au adus traume mari. Mă refer aici la pandemia de COVID și la războiul din Ucraina. Cum ne-au afectat acestea?
- Una dintre problemele importante ale vieții noastre actuale, când am trăit cu toții efectele negative ale pandemiei și când suntem martorii unor conflicte armate cu consecințe puternice asupra personalității noastre, este problema traumei. Trauma este o rană. Fizică sau psihică. La fel ca și o rană fizică, rănile psihice provocate de un eveniment traumatic necesită un timp pentru vindecare, iar uneori, simpla trecere a timpului nu este suficientă pentru că semnul lăsat necesită numeroase și repetate intervenții medicale sau psihoterapeutice.
- Izolarea, distanțarea socială, pierderea locului de muncă sau diminuare veniturilor sunt traume majore?
- Odată cu restricțiile impuse de situația pandemică, foarte mulți oameni au avut de suferit. Spre exemplu, a crescut numărul consumatorilor de alcool, a crescut numărul divorțurilor și a cazurilor de violență domestică. Numărul șomerilor a crescut, iar acum, inflația și criza economică apasă tot mai tare asupra vieții cotidiene. Pentru a considera că un eveniment din viața noastră poate produce o traumă este nevoie să avem în vedere următoarele aspecte: lipsa controlului asupra situației, percepția faptului că situația este extrem de negativă și apariția ei bruscă. Resursele noastre interne și externe sunt incapabile să facă față unor amenințări, cum sunt șocurile emoționale bruște, neașteptate, extrem de intense și copleșitoare.
- Cum ar trebui să acționăm pentru a diminua efectul acestor traume psihice cauzate de pandemie?
- În multe situații, comportamentul nostru este însoțit de sentimente de neajutorare, abandon, lipsă de apărare și care conduc la o zdruncinare de durată a înțelegerii propriei persoane și a lumii în general. Sunt situații în care noi nu știm ce vrem de la noi, de la alții sau de la viață. Și din această cauză suntem anxioși, nervoși și avem senzația de neputință, de lipsă de apărare, de permanentă nemulțumire și o stare de frică. Avem tendința ca în foarte multe cazuri să interiorizăm rapid aceste influențe negative, modificând percepțiile noastre despre noi, despre alții, despre familie, societate și profesie. Starea psihică a traumei poate fi caracterizată prin stări de amorțire psihică și emoțională care alternează cu stări de hiperexcitație, uneori apare o dezorganizare mintală și emoțională care ne face să trăim sentimentul lipsei de control și groază. Cel mai bine este să cerem ajutor specializat, să apelăm la tratamentul uni psihoterapeut.
- Nici nu s-a încheiat pandemia și o altă plagă groaznică și-a făcut apariția în viața noastră: războiul.
Venite în cascadă, aceste evenimente pot provoca traume majore mai adânci decât în condiții obișnuite?
- Din păcate, o cauză actuală care traumatizează tot mai mulți oameni este războiul, care se află chiar la granițele țării noastre. Războiul și percepția lui, situațiile de război așa cum sunt percepute de fiecare individual conduce la formularea sindromului de stres traumatic, care poate fi simulat și în unele momente ale activității noastre. Se pot dezvolta tulburări psiho-patologice, obsesive, care facilitează în mod negativ desfășurarea unor activități și comportamente deviante. De aceea se impune pentru evitarea apariției traumelor sau diminuarea trăirilor traumatizante ca raportul interuman și etic să fie restabilit prin recunoașterea cauzelor și a vinovaților în cauză, relevând faptul că agresiunea unui stat împotriva altui stat independent și suveran este de neacceptat.
- Refugiații ucraineni care au ajuns în România au povești tulburătoare. Ei sunt afectați în mod direct, însă ascultându-i și urmărind știrile din zona de război, aceste povești ne afectează și pe noi, ne pun pe gânduri, ne fac să vedem viața altfel, fragilă și amenințată chiar de moarte.
- Războaiele, dezastrele naturale, violența reprezintă amenințări specifice, dar și difuze la adresa vieții persoanei. Simptomele pot fi tratate, dar ele rămân secundare în raport cu amenințarea primară deoarece efectele acestor evenimente afectează și relațiile interpersonale, instituțiile, comunitățile, locul de muncă. Pierderea viziunii asupra vieții, care apare mai ales la refugiați, care au trecut prin evenimente trumatizante grave. De exemplu, femeile ucrainene au suferit violuri multiple comise de grupuri de soldați sau au fost obligate să asiste la moartea fiilor, fiicelor, a soților sau altor persoane dragi lor. Ele și-au pierdut astfel orice credință într-o lume mai dreaptă, în umanitate. Când oamenilor li se distruge atât de mult viziunea asupra vieții este de așteptat să apară simptome și tulburări psihice. Aceste persoane au nevoie de ajutor terapeutic, dar multe refuză din cauză că nu mai pot să creadă că vor putea să acorde un sens vieții lor, că își mai pot vedea viața într-o perspectivă pozitivă. Aici vorbim despre perturbarea expansivității sufletului în contextul vieții. Poate fi vorba de persoane care au pierdut un membru al familiei, care au fost victimele abuzurilor fizice. De obicei, această traumă se manifestă prin pierderea sentimentului de a fi viu, de a fi activ, expansiv, de a se simți partea lumii întregi.
- Din cauza războiului sunt foarte mulți copii afectați. Fie că sunt refugiați, fie că au rămas în Ucraina, fiind martorii urmărilor războiului.
- Toate aceste manifestări psihice apar atât la adulți, cât și la copii, aceștia necesitând o atenție permanentă. În cazul copiilor, putem să diminuăm sau să eliminăm aceste manifestări prin ședințe de psihoterapie, prin artă, terapia prin joc, care să facă legătura între gândurile interne ale unui copil și lumea exterioară, permițându-i acestuia să dobândească sentimentul de control asupra propriilor experiențe de viață și, nu în ultimul rând, terapia farmacologică bazată pe medicamente care să contribuie la prelucrarea emoțională a materialelor traumatice.
- Care ar fi sfatul unui profesor, specializat în psihologie, care a pregătit atâtea generații de dascăli, pentru cei care se simt afectați de aceste vremuri tulburi?
- În primul rând să nu cadă pradă miturilor, cum că “doar oamenii slabi dezvoltă o traumă psihică”, că “după o anumită perioadă, trauma oricum dispare de la sine”, că “trauma s-a produs de prea mult timp pentru a mai putea face ceva”, “sunt capabil să gestionez singur situația” sau că “dacă nu mă gândesc la cauza traumei sunt capabil să trec prin procesul trau-matic” și, evident, să solicite ajutor de specialitate. De asemenea, suportul social și cel profesional este important.
Interviu realizat de DRAGOȘ BARDOȘI
