EROII NEAMULUI, COMEMORAȚI ÎN TOT JUDEȚUL

Distribuie pe:

Ieri, cu ocazia Zilei Eroilor, autoritățile din mai multe localități mureșene au organizat manifestări de comemorare. Ziua Eroilor a fost decretată sărbătoare națională prin Decretul lege nr. 1693 din 4 mai 1920 și este celebrată, în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului.

Peste 4.300 de militari români și-au pierdut viața în Războiul de Independență.

Peste 330.000 de militari români și-au pierdut viața în Primul Război Mondial.

Peste 92.000 de militari români și-au pierdut viața în Al Doilea Război Mondial.

În perioada 1996-2021, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți 185 au fost răniți.

La Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș, Prefectura Mureș și Garnizoana Târgu-Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean și a Primăriei Iernut au organizat ceremonia militară de comemorare a Zilei Eroilor. După încheierea manifestării, militarii Forțelor Speciale au depus o coroană de flori la placa comemorativă din parcul din fața Primăriei Iernut, dedicată Maiorului Petre Tiberius Marcel, căzut la datorie în teatrul de operații Afganistan.

Manifestări dedicate comemorării Eroilor neamului au avut loc și la Reghin, la troița din Parcul Central, cu începere de la ora 12.00, manifestări la care a fost prezent și ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. La manifestări a fost prezent primarul Reghinului, Mark Endre, și deputatul de Mureș, Dumitrița Gliga.

La Sighișoara, manifestările s-au desfășurat pe esplanada Bisericii Ortodoxe Sfânta Treime. Acestea au debutat cu intrarea Gărzii de Onoare, iar la ora 12.00 a avut loc slujba religioasă, urmată de depuneri de coroane.

Ca de fiecare dată, cu ocazia Zilei Eroilor, Primăria municipiului Târnăveni a organizat manifestările de comemorare la Monumentul Eroilor din Bobohalma. Aici a avut loc o slujbă religioasă și depuneri de coroane. A urmat un moment artistic oferit de copiii de la școala din Bobohalma, care au interpretat cântece patriotice.

Primăria Luduș a organizat ma-nifestări la Monumentul Soldatului Român din Parcul Primăriei. Aici a avut loc o slujbă religioasă, depuneri de coroane, precum și alocuțiuni rostite de reprezentanți ai subfilialei Luduș a ANVR-ACMRR.

La Sărmașu a fost organizată o ce-remonie de comemorare la Monumentul Eroilor, unde au avut loc o ceremonie militaro-religioasă cu depunere de coroane și alocuțiuni. De asemenea, după încheierea acesteia a avut loc un program artistic, susținut de elevii Liceului Teoretic “Samuil Micu”. S-au desfășurat festivități de comemorare în fiecare dintre localitățile Orașului Sărmașu.

La Ungheni, Ziua Eroilor a fost marcată într-o manieră specială. Este vorba despre un survol-omagiu adus de un elicopter IAR 330

Puma M/ NATO, prezența la sol a reprezentanților Bazei 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, dar și a studenților militari de la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu. Și aici, eroii au fost comemorați printr-o slujbă religioasă și a avut loc un moment artistic.

De asemenea, au avut loc manifestări și în mai multe comune din județ.

Lasă un comentariu