* “Dumnezeu dăruiește câte o bucurie pentru fiecare faptă bună, sau altfel spus, fiecare faptă bună, fiecare osteneală poartă în ea, în rodul ei răsplata, bucuria, farmecul, frumusețea. Învingerile ispitei, nevoințele unei vieți curate, faptă eroică, salvarea sau ajutorarea semenului, munca rodnică sau creația, cercetarea sau descoperirea, orice slujire sinceră, toate poartă în ele frumuseți și bucurii nepieritoare și neegalate de nicio plăcere senzuală. Depinde de noi să sesizăm și să cultivăm această sensibilitate sfântă cu care să putem învinge dulceața păcatelor. Astfel, dulceața acestuia deja cunoscută ne-ar atrage mai puternic spre ea decât spre bine”.
Galeriu Constantin (1918-2003), doctor în teologie, prof. univ., scriitor bisericesc, unul din cei mai renumiți duhovnici ai României Ortodoxe.
***
* “Ah, Doamne! Iată-mă aici, la ceasul comorilor, / Sub lespedea grea de patimi și chin / Îmbrățișându-mi durerea, / Aștept arhanghelul zorilor, / Aștept învierea. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin” (Amintiri din temnițele Piteștiului).
Sergiu Mandinescu (1926-1964), “Poetul temnițelor comuniste”. Numele tânărului “poet martir” nu apare în revistele literare până în 1948 și nici după acea dată. L-a salvat din anonimat, mai târziu, suferința din închisorile pe care le-a străbătut 12 ani de-a rîndul: Jilava, Aiud, Caransebeș, Tg. Ogna, Gherla, Pitești, Bărăgan, între 1948-1964. Publicarea poemelor lui au fost făcute cu ajutorul lui Haharia Pană, G. Caraza în Canada, apoi Aurelian Popescu și Preotul Gheorghe Calciu, în Editura Cristian-2007. Poezia lui Sergiu Mandinescu este o sinteză literară și o confirmare poetică a suferinței naționale românești sub comuniști.
***
* “Mahomedanii își au și ei un fel de Ierusalim al lor: orașul Mecca, din Arabia. Din locul acesta, spun ei că Mohamed, profetul lor, s-a ridicat spre cer. Aici este o piatră neagră despre care se
spune că este căzută din cer. La locul acesta, mahomedanii din toată lumea fac pelerinaje, întocmai ca Ierusalimul nostru. În trecut, unii dintre pelerini, după ce vedeau locul sfânt își ardeau ochii, ca în felul acesta să nu mai vadă nimic rău; să rămână cu ultima imagine a profetului lor”.
Grozav obicei. Desigur, bunul Dumnezeu nu ne cere să facem astfel de lucruri grozave. Îl cere însă în înțeles sufletesc. După ce L-am aflat pe Mântuitorul Hristos și Biserica Sa Mântuitoare, să dăm dovadă de creștini și să fim orbi păcatelor de tot felul. Să vedem cu ochii noștri sufletești pe Mântuitorul și Ierusalimul sufletesc.
P.S. I Ioan cap. 4, vers. 7-9: “Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem”.
Cu dragoste creștinească,
PĂRINTELE ILIE
